O mașină și o autocisternă încărcată cu combustibil, implicate într-un accident în Vaslui. Două persoane au fost rănite

O mașină și o autocisternă încărcată cu combustibil, implicate într-un accident în Vaslui. Două persoane au fost rănite

Accidentul a avut loc miercuri seară, pe DN 24, în zona Mărul de Aur-Crasna din județul Vaslui. Autocisterna încărcată cu 33 de tone de combustibil s-a răsturnat în afara drumului, dar nu există scurgeri de combustibil, relatează News.ro, care citează ISU Vaslui. Două persoane au fost rănite, iar traficul a fost blocat pe ambele sensuri.

„În accident sunt implicate o autocisternă şi un autoturism, în cele două autovehicule aflându-se trei persoane. Autocisterna este încărcată cu 23 tone motorină şi 10 tone benzină. În urma accidentului, şoferul autoturismului a rămas încarcerat, iar autocisterna s-a răsturnat în afara carosabilului. La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite cele două autovehicule avariate, iar o persoană era încarcerată. Cealaltă persoană aflată în autoturism s-a autoevacuat până la sosirea salvatorilor. Autocisterna este avariată, dar nu există scurgeri de combustibil”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui.

Cele două persoane din mașină, un bărbat şi o femeie de 19, respectiv 20 ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Cei doi au suferit mai multe traumatisme și contuzii, iar tânăra acuza dureri la coloana vertebrală.

Șoferul autocisternei nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

La locul accidentului au fost trimise o autospecială pentru descarcerare grea, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă), o ambulanţă SMURD tip B2 (echipaj de prim ajutor), precum și un buldoutilaj, oferit de Primăria Albeşti.

Combusibilul din autocistenră urmează să fie tranvazat într-o altă autocisternă, mai notează sursa citată, adăugând că în legătură cu accidentul au fost anunțați și reprezentanții Gărzii de Mediu, Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Secţiei Drumuri Naționale şi Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Foto: news.ro/ISU Vaslui

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *