O nouă lege întoarsă de Klaus Iohannis la Parlament – Cere reexaminarea modificărilor privind digitalizarea instituțiilor publice

O nouă lege întoarsă de Klaus Iohannis la Parlament – Cere reexaminarea modificărilor privind digitalizarea instituțiilor publice

 

Legea întoarsă la Parlament de președinte se referă la obligația, din oficiu, a autorităților publice centrale și locale de a publica pe pagina proprie de internet, informaţii cu privire la taxe, tarife sau comisioane

Klaus Iohannis a explicat că în urma modificărilor OUG  că, prin modificările aduse, este restrâns domeniul de aplicare al art. 1 din O.U.G. nr. 41/2016, întrucât nu mai face trimitere şi la instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice locale, precum şi la persoanele juridice de drept privat care au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.

”Introducerea unor obligaţii în sarcina autorităţilor publice de a publica, acolo unde este cazul, informaţii privind taxele, tarifele sau comisioanele percepute pentru prestarea unor servicii publice este o măsură benefică. În acelaşi timp, dat fiind faptul că măsurile prevăzute de actul normativ de bază reprezintă un ansamblu unitar care are ca scop degrevarea cetăţeanului de sarcini administrative în relaţia cu autorităţile publice, atingerea scopului legii se poate realiza numai în măsura în care sfera entităţilor vizate este una cât mai largă, în beneficiul cetăţenilor”, a explicat președintele Klaus Iohannis.

Este vorba de o Cerere de reexaminare asupra Legii pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Modificarea OUG 41/2016 a fost inițiată de Guvern, potrivit documentelor de pe site-ul Camerei Deputaților.

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis vineri, 3 noiembrie 2023, cererea de reexaminare către Parlament.

Textul integral al cererii de reexaminare formulate de Klaus Iohannis:

„Domnului Nicolae-Ionel CIUCĂ

Președintele Senatului

În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată, formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE asupra Legii pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative

La data de 21 octombrie 2023, Parlamentul României a transmis Președintelui României, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x nr. 689/2022).

Legea transmisă la promulgare modifică art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016, instituind obligația instituțiilor publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale de a publica, din oficiu, pe pagina proprie de internet și în punctul de contact unic electronic informații cu privire la taxe, tarife sau comisioane, în cazul în care furnizarea serviciilor publice se realizează cu perceperea acestora.

Prin Legea nr. 179/2017, Parlamentul a aprobat cu modificări O.U.G. nr. 41/2016. În forma inițială, finalitatea ordonanței a fost aceea de a răspunde atât unei cerințe exprese a societății, cea de debirocratizare și simplificare administrativă, cât și unei obligații de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE de la data de 1 iulie 2016. Așadar, O.U.G. nr. 41/2016 a stabilit un cadru de reglementare care facilita accesul beneficiarilor la serviciile publice prin instituirea unor obligații în sarcina instituțiilor publice și a organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum: cea de a publica, în format electronic, informații și modele de formulare sau cereri aferente tuturor serviciilor publice furnizate; de a accepta copii în format electronic după cartea de identitate; de a elimina cerința privind depunerea copiilor legalizate după documente, precum și de a accepta documente în format electronic care au o semnătură electronică calificată sau avansată.

Ordonanța de urgență a fost modificată ulterior prin Legea nr. 1/2017, Legea nr. 179/2017, Legea nr. 267/2021 și Legea nr. 9/2023.

Prin Legea nr. 9/2023 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, O.U.G. nr. 41/2016 a fost modificată în sensul extinderii obligațiilor anterior menționate și la organele de specialitate ale administrației publice locale, precum și la persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Potrivit art. IV din Legea nr. 9/2023, legea a intrat în vigoare în termen de 180 de zile de la publicare, respectiv în data de 4 iulie 2023. Ca urmare a acestor modificări, titlul ordonanței a devenit O.U.G. nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale, administrației publice locale și a instituțiilor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Având în vedere modul de adoptare și conținutul normativ al legii transmise la promulgare, apreciem că se impune reanalizarea acesteia de către Parlament, pentru motivele dezvoltate în cele ce urmează.

1. În prezent, ca efect al modificărilor aduse prin Legea nr. 9/2023, O.U.G. nr. 41/2016 vizează atât instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale, cât și instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice locale, precum și persoanele juridice de drept privat care au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.

În forma transmisă la promulgare, legea instituie obligația de a publica informații cu privire la taxe, tarife sau comisioane, în cazul în care furnizarea serviciilor publice se realizează cu perceperea acestora doar pentru administrația publică centrală.

Prin modificările aduse, este restrâns domeniul de aplicare al art. 1 din O.U.G. nr. 41/2016, întrucât nu mai face trimitere și la instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice locale, precum și la persoanele juridice de drept privat care au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public. Așadar, organele de specialitate ale administrației publice locale și persoanele juridice de drept privat anterior menționate nu vor mai fi ținute de obligația de publicare în format electronic a informațiilor și modelelor de formulare sau cererilor aferente tuturor serviciilor publice furnizate, atât pe pagina de internet proprie, cât și pe punctul de contact unic electronic, în varianta actualizată și într-un format tehnic care să permită descărcarea și editarea lor în scopul completării pe calculator de către beneficiar. Prin eliminarea acestei obligații se realizează un regres în materia standardelor de prestare a unor servicii publice de calitate în centrul cărora se află interesul cetățenilor.

De-a lungul timpului, politica legislativă a statului a fost aceea de a da valențe efective principiilor constituționale ale descentralizării și deconcentrării serviciilor publice, prevăzute de art. 120 din Legea fundamentală. În acest context, ca o consecință firească a acestei politici, cea mai mare parte a nevoilor cetățenilor a fost concentrată spre a fi soluționată de către autoritățile publice de la nivel local. Prestarea serviciilor publice la un nivel proxim față de cetățeni reprezintă o nevoie stringentă a acestora, în particular, dar și a societății, în general.

În lumina tendințelor actuale de digitalizare a serviciilor publice, cetățenii apelează din ce în ce mai mult la instrumente digitale pentru accesarea diferitelor servicii, iar administrația publică centrală și locală este necesar să se adapteze noilor realități și să contribuie la reducerea birocrației.

În acest context, considerăm că menținerea sferei actuale de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 41/2016 ce include autoritățile locale și persoanele juridice de drept privat care au statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, asigură respectarea principiilor specifice de funcționare a administrației publice prevăzute de art. 580 din Codul administrativ. Potrivit principiului accesibilității serviciului public, este necesară asigurarea accesului la serviciile publice pentru toți beneficiarii, în special la acele servicii care răspund unor nevoi de bază ale acestora, iar, potrivit principiului transparenței, autoritățile administrației publice au obligația de a informa cetățenii cu privire la modul de stabilire a activităților componente și a obiectivelor, la modul de reglementare, organizare, funcționare, finanțare, prestare și evaluare a serviciilor publice, precum și la măsurile de protecție a utilizatorilor și la mecanismele de soluționare a reclamațiilor și litigiilor.

Totodată, o astfel de soluție legislativă contribuie la fluidizarea prestării serviciului public și, implicit, la eficientizarea activității. Digitalizarea serviciilor publice bazată pe eficacitate și transparență trebuie să reprezinte un deziderat asumat la nivelul întregii administrații publice, motiv pentru care consacrarea unei obligații de a furniza informații în format electronic despre serviciile publice prestate doar la nivel central este în contradicție cu acest deziderat.

2. Dintr-o altă perspectivă, legea transmisă la promulgare nu respectă normele de tehnică legislativă. Astfel, proiectul de Lege pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost adoptat de Guvern în data de 29 septembrie 2022, fiind votat de Senat în data de 24 octombrie 2022 și de Camera Deputaților, Cameră decizională, în data de 11 octombrie 2023.

La data adoptării legii supuse reexaminării, sfera de reglementare și titlul O.U.G. nr. 41/2016 fuseseră deja extinse prin Legea nr. 9/2023, adoptată la data 7 decembrie 2022, care a intrat în vigoare la 180 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv la data de 4 iulie 2023.

Potrivit art. 62 teza I din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: „Dispozițiile de modificare și de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta”. Din această perspectivă, menționarea titlului anterior al O.U.G. nr. 41/2016 în cuprinsul legii supuse reexaminării intră în contradicție cu art. 41 alin. (5) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia: „(5) În cazul actelor normative prin care se modifică ori se completează un alt act normativ, titlul actului va exprima operațiunea de modificare sau de completare a actului normativ avut în vedere”. Așadar, în aplicarea acestor dispoziții legale, era necesar ca titlul și dispozițiile legii supuse reexaminării să corespundă cu titlul actualizat al ordonanței.

În concluzie, introducerea unor obligații în sarcina autorităților publice de a publica, acolo unde este cazul, informații privind taxele, tarifele sau comisioanele percepute pentru prestarea unor servicii publice este o măsură benefică. În același timp, dat fiind faptul că măsurile prevăzute de actul normativ de bază reprezintă un ansamblu unitar care are ca scop degrevarea cetățeanului de sarcini administrative în relația cu autoritățile publice, atingerea scopului legii se poate realiza numai în măsura în care sfera entităților vizate este una cât mai largă, în beneficiul cetățenilor.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *