O profesoară din Rusia a fost dată afară din cauza pozelor de pe rețelele sociale: „Directorul mi-a spus că nu are nevoie de manechine”

O profesoară din Rusia a fost dată afară din cauza pozelor de pe rețelele sociale: „Directorul mi-a spus că nu are nevoie de manechine”

Anastasia Șumilova, 22 de ani, profesoară de fizică la școala nr. 8 din orașul Ișim, regiunea Tiumen, sudul Rusiei, a fost forțată să demisioneze după doar o săptămână. Motivul: fotografiile „explicite” postate pe rețelele sociale, relatează portalul Nașgorod.

Tânăra profesoară obținuse catedra după absolvire. Înainte să devină dascăl, a lucrat ca fotomodel. Vladimir Voronov, un blogger local, i-a găsit și publicat fotografiile „picante” pe grupul local VIshim, cu legenda „Elevii sunt încântați, părinții sunt consternați!”.

Directorul unitățății de învățământ i-a cerut tinerei fie să-și șteargă fotografiile de pe conturile sale de socializare, fie să demisioneze. Femeia a refuzat ambele variante, iar contractul ei a fost denunțat.

„M-am angajat și mi-am încheiat cariera de profesor pentru 15.100 de ruble pe lună (n.r. circa 150 de euro)”, a reacționat, ironic, Șumilova. „Nu înțeleg de ce trebuie să-mi șterg trecutul?”, s-a întrebat tânărul dascăl.

Șumilova a contestat demiterea la procuratura regională, unde a acuzat „interferența în viața privată și publicarea fotografiilor în care nici nu am 18 ani”.

Potrivit ei „a fost încălcat grav articolul din Codul Civil al Federației Ruse privind protecția imaginii unui cetățean”.

Directorul mi-a spus că școala nu are nevoie de modele. În plus, a fost încălcat Codul Muncii. Conform legii, angajatorul nu are dreptul să concedieze unilateral un angajat dacă are un copil în întreținere care nu are trei ani. Copilul meu are doi ani.

Anastasia Șumilorva:

Anastasia a adăugat că nu înțelege de ce un profesor nu are dreptul la intimitate, „la dezvoltarea lui într-un alt domeniu, la un hobby în afara școlii, în afara orelor de program”.

„Oamenii înguști la minte încearcă să mă calce în picioare. Totul s-a prăbușit într-o singură zi din cauza fotografiilor mele, care, pe de altă parte, sunt frumoase, estetice“, a adăugat Anastasia.

Între altele, într-una dintre imagini profesoara apare fumând narghilea și poartă o ținută care îi lasă la vedere tatuajele.

Anastasia Șumilova a absolvit Institutul de Fizică Aplicată din Erșov, filială a Universității de Stat din TIumen).

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *