O sută de pasageri de pe un vas de croazieră au fost răniți în urma unei furtuni care a lovit Golful Biscaya din Franța

O sută de pasageri de pe un vas de croazieră au fost răniți în urma unei furtuni care a lovit Golful Biscaya din Franța

Vasul de croazieră Spirit of Discovery a virat într-o parte în timpul unei manevre de siguranţă, sâmbătă, în largul coastei vestice a Franţei, când vasul a fost lovit de o furtună, moment în care 100 de pasageri au fost răniți, iar nava s-a întors în Marea Britanie, informează BBC, citată de Agerpres.

„Cele mai multe răni au survenit în timpul acestei manevre. Majoritatea rănilor au fost minore, însă cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale” a declarat un purtător de cuvânt al companiei de croazieră Saga. Vasul a acostat în Portsmouth luni seara, iar pasagerii au debarcat marţi dimineaţa.

Spirit of Discovery a plecat spre Insulele Canare pe 24 octombrie, cu aproximativ 1.000 de oameni la bord, într-o croazieră de 14 zile având oprirea finală în Las Palmas, în nord-vestul Spaniei.

După 10 zile de croazieră, echipajul a modificat ruta şi a încercat în schimb să se îndrepte spre A Coruna, în nord-vestul Spaniei, după ce a aflat de o furtună iminentă.

În drum spre A Coruna, portul a fost închis, aşa că echipajul a luat decizia de a reveni mai devreme în Marea Britanie, în speranţa de a nu prinde vremea proastă.

Cu toate acestea, în timp ce se afla în Golful Biscaya, vasul a fost lovit de furtună, iar sistemul său de siguranţă s-a activat, făcându-l să vireze brusc la stânga şi să se oprească.

Nava a rămas staţionară până când condiţiile meteo s-au îmbunătăţit, aceasta întorcându-se la Portsmouth luni seara.

FOTO: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *