O tănără de la un centru pentru copii cu nevoi speciale din județul Brașov a ajuns la spital cu arsuri grave. Ministrul Familiei cere o anchetă

O tănără de la un centru pentru copii cu nevoi speciale din județul Brașov a ajuns la spital cu arsuri grave. Ministrul Familiei cere o anchetă

Tânără de 19 ani, care locuia la Centrul de Plasament pentru Copii cu Nevoi Speciale Brădet, a ajuns la un spital din Brașov în urmă cu două zile cu arsuri grave pe față, gât și spate, a anunțat ministrul Familiei, Natalia Intotero, duminică seară, într-o postare pe Facebook.

„M-am autosezizat la aflarea cazului tinerei de 19 ani instituționalizate, adusă acum două zile la spital după ce pe corpul ei au fost constatate arsuri grave pe față, gât și spate”, a transmis oficialul pe Facebook.

Ea precizează că a vizitat-o la spitalul din Brașov unde a fost interantă și a constatat că „starea ei de sănătate fusese grav afectată”. „Sunt indignată că, în România anului 2023, există atâta lipsă de umanitate față de acești copii”, subliniază Intotero.

Ministrul mai afirmă că s-a deplasat la centru, alături de prefectul din Brașov, Mihai Cătălin Văsii, și a avut discutat cu angajații, cât și cu tinerii instituționalizați și i-a solicitat prefectului să demareze o anchetă pentru a depista modul în care tânără a suferit aceste răni grave și stabilirea vinovaților.

„De asemenea, solicit ANPDC (nr. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție), d-nei Elena Tudor, să trimită de urgență corpul de control al instituției la fața locului”, încheie Natalia Intotero.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *