O ursoaică și unul dintre puii ei au fost împușcați pe o stradă din Odorheiu Secuiesc, după ce au devenit agresivi

O ursoaică și unul dintre puii ei au fost împușcați pe o stradă din Odorheiu Secuiesc, după ce au devenit agresivi

Unul dintre pui a fost prins în capcană, în vederea relocării, pe o stradă din Odorheiu Secuiesc, iar ursoaica și celălalt pui al ei au devenit agresivi cu membrii echipei de intervenţie, motiv pentru care au fost împușcați, relatează Agerpres.

Ursoaica şi cei doi pui veneau încă de anul trecut, în mai multe zone din oraş, iar în ultima vreme erau prezenţi aproape zilnic pe strada Lalelelor din oraş, fiind transmise mai multe mesaje RO-ALERT de avertizare a populaţiei,

Drept urmare, s-a luat decizia relocării animalelor, duminică fiind dusă în zonă o cuşcă, pentru capturare, a precizat viceprimarul municipiului Odorheiu Secuiesc, Ölvedi Zsolt.

„Din păcate, am avut neşansa ca să nu intre şi ursoaica (n.r. – în cuşcă), pentru că aşa era cel mai bine. Ursoaica a devenit foarte agresivă, de obicei acestea sunt cele mai problematice situaţii, când în capcană intră puiul. În primă fază nici nu au putut să se apropie vânătorii de capcană pentru că ursoaica îi ataca încontinuu, după care au scos capcana de acolo, dar ursoaica continua să atace, împreună cu celălalt pui. S-a luat decizia împuşcării pentru că am considerat că situaţia era foarte periculoasă”, a spus Ölvedi Zsolt.

Viceprimarul din Odorheiu Secuiesc a subliniat că decizia de împuşcare a celor două exemplare a vizat siguranţa oamenilor, atât a membrilor echipei de intervenţie, cât şi cetăţenilor din zonă.

Ölvedi Zsolt a mai menţionat că intervenţia a fost periculoasă şi că oricând, din orice direcţie, membrii echipei de intervenţie puteau fi atacaţi, la faţa locului fiind prezente toate autorităţile prevăzute de lege cu atribuţii în astfel de situaţii.

Întrebat dacă s-a luat în calcul tranchilizarea animalelor, viceprimarul a explicat că procedura nu este atât de simplă, întrucât arma cu care se tranchilizează poate fi folosită de la o distanţă de 15-17 metri, iar noaptea e destul de dificil acest lucru.

În plus, după tranchilizare, animalul nu adoarme instantaneu şi poate deveni şi mai agresiv sau poate pleca din zonă.

Puiul de urs capturat, în vârstă de mai mult de un an, a fost microcipat şi crotaliat şi va fi eliberat într-un fond forestier aflat la distanţă de zonele locuite, care aparţine asociaţiei de vânătoare cu care Primăria Odorheiu Secuiesc are contract.

FOTO: Székelyudvarhelyi Helyi Rendőrség (Facebook)

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *