Oana Roman îi dă replică lui Selly după ce a criticat-o în public. „În momentul în care folosim un termen, trebuie să știm și la ce se referă”

Oana Roman îi dă replică lui Selly după ce a criticat-o în public. „În momentul în care folosim un termen, trebuie să știm și la ce se referă”

Oana Roman l-a atacat pe Selly după ce a criticat-o în public. Ea a analizat declarațiile tânărului și s-a amuzat de cele spuse de acesta. Dar, Oana nu a putut să se abțină și i-a dat replica.

Ce a spus Selly despre Oana Roman

Selly a fost invitat în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță unde a participat la provocarea „Sosurile iuți”. El a trebuit să răspundă unor întrebări nu chiar simple, iar una dintre ele se referee la Oana Roman. Pentru că cei doi nu se înețeleg prea bine, Selly a descries-o în niște termini mai greu de digerat, conform Cancan.

„Demagogă, vorbește gura fără ea, băgătoare de seamă, la adresa mea cel puțin, poate în rest nu este. Așa a fost. Și o mamă bună, probabil, ăsta ar fi al patrulea. Habar nu am.

Nu i-am urmărit activitatea profesională. Încearcă să facă niște discursuri, să atragă atenția, să se dea mai interesantă decât e, ea referindu-se la mine. A făcut niște comentarii la adresa mea, care nu știu de unde au apărut”, a spus Selly despre Oana Roman.

Ce replica i-a dat Oana Roman

Pentru că nu s-a putut abține Oana Roman i-a dat replica, dar în același timp s-a amuzat pe seama declarațiilor făcute de Selly și a spus că a folosit greșit un termen, sfătuindu-l să nu mai folosească termeni pe care nu îi înțelege.

„În momentul în care folosim un termen, trebuie să știm și la ce se referă. Dacă îl folosim doar așa ca să aruncăm niște cuvinte, ne facem de râs. Mi s-au adresat multe cuvinte de-a lungul vieții, dar mă amuză foarte tare când cineva îmi adresează un cuvânt al cărui înțeles nu îl cunoaște, ca să mă devalorizeze adresându-mi cuvinte care nu au legătură cu ceea ce vrea persoana respectivă să spună. Eu am înțeles ce vrea să spună el, numai că nu i-a ieșit și doar m-a făcut să râd foarte tare. Să aflăm din DEX ce înseamnă a fi demagog și ce înseamnă demagogia înainte să folosim acest termen, zic și eu”, a reacționat Oana Roman, în mediul online.

Între cei doi este un conflict încă din 2023, când Oana Roman l-a criticat pe vlogger după ce a vorbit despre prestația lui Gheboasa de la Untold. Oana a menționat că Selly nu are competențele necesare pentru a vorbi despre educația din România sau despre alte aspect sociale.

După două luni, Oana Roman iar l-a critica pe vlogger după ce a blocat un tramvai. Astfel, Selly a avut ocazia în cadrul emisiunii lui Măruță și a spus tot ce crede despre ea.

 

 

View this post on Instagram

 

A post shared by @selly

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *