Olaf Scholz respinge orice tăiere a cheltuielilor sociale în contextul crizei bugetare care afectează Germania. „E o sarcină foarte dificilă, dar nu de nerezolvat” | VIDEO

Olaf Scholz respinge orice tăiere a cheltuielilor sociale în contextul crizei bugetare care afectează Germania. „E o sarcină foarte dificilă, dar nu de nerezolvat” | VIDEO

Cancelarul german Olaf Scholz a respins categoric sâmbătă, 9 decembrie, orice reducere a cheltuielilor sociale, pe fondul unei crize bugetare masive care afectează guvernul său de coaliţie, scrie Agerpres preluând AFP.

O decizie şocantă a Curţii Constituţionale Federale de la jumătatea lunii noiembrie, care lasă o gaură de 60 de miliarde de euro în planurile guvernului, pune executivul în faţa unei “sarcini foarte dificile”, a declarat cancelarul federal la congresul Partidului Social-Democrat (SPD) de la Berlin, unde discursul său era aşteptat cu nerăbdare.

Discuţiile continuă cu dificultate cu cele două partide aliate, Partidul Liber Democrat (FDP, liberal) şi Verzii, a precizat el.

“Pentru mine, este foarte clar: nu va exista nicio desființare a statului social într-o astfel de situație în Germania”, a punctat Scholz, potrivit Politico.

Dar, în discursul său de 45 de minute, Scholz a oferit puține informații despre modul în care va acționa guvernul.

Criza bugetară va fi o “sarcină foarte dificilă, dar nu de nerezolvat”, a mai afirmat cancelarul german.

Decizia tribunalului din Karlsruhe a obligat guvernul să adopte un buget suplimentar pentru 2023, în timp ce bugetul pentru anul viitor, care mai are de astupat o gaură de 17 miliarde, nu poate fi adoptat de Bundestag înainte de sfârşitul anului, a declarat săptămâna aceasta deputatul SPD Katja Mast.

Un punct de fricţiune între partidele din coaliţie se referă la regula de frânare a datoriei, consfinţită în legea fundamentală germană, care împiedică statul să împrumute mai mult de 0,35% din PIB-ul anual pentru a acoperi un deficit structural, cu excepţia unor circumstanţe excepţionale.

FDP, care, împreună cu Christian Lindner, deţine portofoliul finanţelor în guvern, respinge o nouă suspendare a frânei datoriilor.

Dar, în plină criză bugetară, SPD cere ca această regulă constituţională sacrosanctă să fie suspendată din nou în 2024 – aşa cum a fost din 2020 – pentru a permite mai multe cheltuieli, potrivit unei rezoluţii adoptate în unanimitate sâmbătă după amiază la congresul partidului.

SPD doreşte să justifice din punct de vedere juridic o astfel de suspendare pe baza sarcinilor suplimentare legate de sprijinul militar al Germaniei pentru Ucraina în războiul de agresiune al Rusiei şi de consecinţele acestuia pe plan intern, în special în sectorul energetic.

În discursul său, cancelarul nu a comentat stadiul negocierilor cu partenerii de coaliţie, dar şi-a declarat intenţia de a “oferi oamenilor certitudinea că vom reuşi”.

Discursul de sâmbătă al lui Scholz, în care a invocat, de asemenea, sprijinul Germaniei pentru Ucraina în lupta acesteia împotriva invaziei ruse, a fost primit cu aproape cinci minute de aplauze.

La împlinirea a doi ani de la preluarea mandatului de către coaliția sa tripartită, așa-numita “coaliție semafor”, Scholz a primit un cadou nedorit din partea sondajelor: o rată de aprobare a deciziilor sale din partea populației de doar 20 %, acesta fiind cel mai slab rezultat înregistrat vreodată pentru un cancelar, conform datelor prezentate de televiziunea publică germană ARD, notează Politico.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *