Opoziția proeuropeană din Polonia a ajuns la un acord de coaliție și se declară gata să guverneze. Tusk îl acuză pe Duda că „trage de timp”

Opoziția proeuropeană din Polonia a ajuns la un acord de coaliție și se declară gata să guverneze. Tusk îl acuză pe Duda că „trage de timp”

Partidele liberale de opoziţie din Polonia au semnat vineri, 10 noiembrie, un acord de coaliţie care ar trebui să servească drept “foaie de parcurs” pentru alianţa lor, dacă aceasta va ajunge la putere, și s-au declarat pregătite să-şi “asume responsabilitatea” de a guverna ţara, sub conducerea lui Donald Tusk, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Ne dorim foarte mult ca polonezele şi polonezii care au mers la vot cu atâta speranţă să vadă că, de acum înainte, suntem gata să ne asumăm responsabilitatea pentru ţara noastră şi pentru anii următori”, a declarat Donald Tusk, liderul opoziţiei proeuropene, câştigătoare a alegerilor legislative.

“Mă gândesc la Avengers”

Tusk, care conduce blocul liberal de opoziţie “Coaliţia Civică”, a vorbit alături de omologii săi din coaliţia centristă, liderii formaţiunilor “A Treia Calea” şi “Noua Stângă”.

“Când vă privesc, mă gândesc la Avengers, cu superputerile lor”, a glumit co-liderul de stânga Robert Biedron, referindu-se la eroii acestei benzi desenate.

Deşi tabăra conservatoare de la putere a câştigat cel mai mare număr de locuri la alegerile legislative din octombrie, ea nu este capabilă să formeze o majoritate.

“Coaliţia Civică” a ajuns pe locul al doilea, dar alianţa de opoziţie a câştigat o majoritate de 248 de locuri din cele 460 din camera inferioară a Parlamentului.

Liderii Alianţei au cerut în comun preşedintelui Andrzej Duda să-l numească pe Donald Tusk premier.

Duda l-a desemnat pe Morawiecki să încerce să formeze guvernul

Şeful statului a ales însă să încredinţeze misiunea de a forma un guvern aliaţilor săi din partidul de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS).

Luni, Andrzej Duda i-a încredinţat această sarcină actualului prim-ministru Mateusz Morawiecki.

Contururile unei alianţe în jurul PiS par vagi, deoarece partidul, care a câştigat 194 de locuri, nu are, conform observatorilor, parteneri de coaliţie de încredere.

Tusk se arată sigur că va ajunge premier

Tusk, un fost prim-ministru şi şef al Consiliului European, l-a acuzat pe Duda că “trage de timp” alegându-l pe Morawiecki.

El a mai spus luni că această decizie prezidenţială “nu va schimba nimic”, dând de înţeles că va ajunge şeful guvernului.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *