Orban i-o întoarce lui Ciolacu: „Declarații stupide”

Liderul Forţa Dreptei, deputatul Ludovic Orban, îl acuză pe prim-ministrul Marcel Ciolacu de faptul că, prin „declaraţiile sale stupide”, putea să furnizeze „argumente arbitrilor” pentru o decizie defavorabilă statului român, în procesul privind Roşia Montană.

„Normal ar fi fost ca declaraţiile lui Ciolacu să spună clar că nu există niciun motiv pentru ca statul român să piardă procesul şi că pretenţiile companiei sunt complet nefundamentate. În loc de asta, Ciolacu a dat dreptate companiei prevăzând pierderea procesului şi acuzând nedrept oameni politici corecţi care nu au făcut jocul Gabriel Resources cât timp au deţinut funcţii de demnitate în statul român. Prin declaraţiile sale stupide, făcute chiar în timp ce arbitrii erau în curs de judecare, Ciolacu putea chiar să furnizeze argumente arbitrilor pentru o decizie defavorabilă statului român. Din fericire, România a câştigat”, scrie fostul premier, pe Facebook.

Orban menţionează că „adevărul a ieşit clar la suprafaţă” şi s-a dovedit că demersul său cu privire la acest litigiu a fost unul „corect, legal şi benefic” pentru statul român.

„De o lună de zile PSD, PNL şi mercenarii lor din media mă acuză pe mine, pe Cioloş, pe cei din USR şi pe cei din societatea civilă că suntem vinovaţi pentru pierderea arbitrajului cu Gabriel Resources şi pentru miliardele de euro pe care va trebui să le plătească statul român. Tonul la acuzaţii l-a dat Ciolacu din 1 februarie. Un premier al României are obligaţia să reprezinte interesele României”, menţionează liderul Forţa Dreptei.

Guvernul a informat vineri seară că România a obţinut câştig de cauză în dosarul Roşia Montană, judecat la Curtea de arbitraj internaţional de la Washington (ICSID) contra companiei Gabriel Resources.

The post Orban i-o întoarce lui Ciolacu: „Declarații stupide” appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *