Ordinul de protecţie pentru victimele violenţei în familie poate fi stabilit până la 12 luni | Lege promulgată

Ordinul de protecţie pentru victimele violenţei în familie poate fi stabilit până la 12 luni | Lege promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care prevede prelungirea ordinului de protecţie pentru victimele violenţei în familie, de la 6 luni la 12 luni.

Legea prevede că durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 12 luni de la data emiterii ordinului. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 12 luni de la data emiterii ordinului.

Oana Ţoiu, unul dintre iniţiatorii legii, afima la dezbaterile din Parlament că de acum victimele violenţei domestice o să aibă dreptul la ordine de protecţie timp de 12 luni.

”În primele trei luni ale acestui an au fost emise deja aproape 1.000 de ordine de protecţie, în fiecare lună. 1.000 de femei care au nevoie de protecţia statului împotriva partenerului lor, pentru că din familie este de cele mai multe ori agresorul.

Asistenţă juridică gratuită în apel, nu doar în prima înfăţişare, pentru că de multe ori accesul la resursele financiare este blocat. Şi este foarte important să le dăm dreptul acestei apărări. Trebuie să menţionez că sunt organizaţii nonguvernamentale care au contribuit mult la asta: Reţeaua pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor, Reţeaua ProTECT, dar în special victimele care au venit spre noi, aşa cum a fost Silvia, care a venit către doamna deputat Monica Berescu, din Iaşi, alături de care am pornit acest demers. Trebuie să spun numele partenerelor noastre din celelalte partide politice: Mara Calista, Andrea-Éva Csép, Maya Teodoroiu. Pentru că, da, atunci când femeile îşi unesc forţele ca să apere alte femei, nu apartenenţa politică primează, ci soluţiile pe care le avem de dus la bun sfârşit”, afirma deputatul USR. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *