Dacă ditamai episcopul ia decizii după ce se „consultă” cu vreo Mama Omida, nu ne putem aștepta de la el să condamne crimele de război ale Rusiei în Ucraina, să înțeleagă avantajele istorice ale faptului că România democratică e membră UE și NATO sau să descurajeze erezia naționalismului religios.
Pe timpul verii, când lumea pleacă succesiv în vacanță, presa se hrănește din subiecte minore, încinse artificial. Halal vacanță mai avem în 2023, din cauza lui Putin, liderul unei Federații Ruse descreierat-revizioniste, care încearcă să distrugă suveranitatea Ucrainei și amenință pacea Uniunii Europene chiar la granițele NATO!
Pe acest fond, supravoltat și din pricina contestatei reforme fiscale inițiate de Guvernul Ciolacu, abia dacă am remarcat știrea că ÎPS Teodosie al Tomisului se află sub influența unei dubioase „clarvăzătoare”.
Pocinogul soldat deocamdată cu demisia purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei constănțene nu e totuși un banal fapt divers estival, glazurat cu titluri tabloide, pentru că opoziția dintre religia creștină și practicile magice are rădăcini biblice pe care Biserica nu le poate neglija.
Diverși profeți ai Vechiului Testament s-au luat la întrecere cu slujitorii lui Baal și ai altor idoli din cultele orientale. Polemica a continuat în vremea Noului Testament, unde Simon Magul o pățește sever! Prima literatură creștină (actele proceselor intentate martirilor și scrierile așa-numiților Părinți Apostolici) ne arată, de asemenea, că „nu poți sluji la doi Domni”, cum spunea Iisus Hristos însuși. Vrăjitoria – cu tot spectrul ei de rituri albe sau negre – încalcă a doua poruncă a Decalogului mozaic: „să nu-ți faci chip cioplit”!
De ce această polemică între monoteism și idolatrie? Nu doar din motive de concurență pe o „piață” a influenței spirituale și a puterii simbolice. Monoteismul desfide magia pentru că ea face eroarea de a crede că Dumnezeu poate fi constrâns să acționeze într-o anumită direcție, prin intermediul unor manevre secrete, dar și pentru că succesul operațiunilor sale se bazează pe o asumată „conlucrare” cu demonii (spiritele iremediabil „căzute” din comuniunea originară cu Creatorul lor).
Un alt motiv de gâlceavă ține de convingerea teologiei creștine că viitorul e în mâna providenței divine, nu la îndemâna unor oracole și speculații profan-omenești.
Dreapta credință nu e o sectă apocaliptică bazată pe anunțarea zilei și orei la care se va produce sfârșitul lumii.
Oricine poate observa că vrăjitoria, cultele păgâne ale naturii și diversele „științe” oculte au revenit în actualitate după ce secularizarea iluministă a reușit să limiteze puterea clericală și influența culturală a Bisericii în societățile postmoderne. Succesul recent al acestor practici magice umple golul spiritual al democrațiilor materialiste, alimentează critica puritanismului ca „vânătoare de vrăjitoare” și consolează printr-un surogat de transcendență numeroase persoane psihologic debusolate.
De fapt, nimic nou sub soare. Unii papi din Renaștere cochetau cu ocultismul. Newton era un alchimist avizat. Mulți șefi de stat își încep ziua după consultarea unui astrolog, medicina alternativă n-a dispărut nicicând, iar masele au rămas în profunzime atașate substratului păgân pe care Botezul creștin n-a reușit să-l anihileze.
Este deci ÎPS Teodosie vinovat de presupusa dependență mentală față de sugestiile unei clarvăzătoare „profesioniste”? Da, pentru că un episcop din secolul 21 trebuie să fie un teolog capabil să predice tradiția nealterată Bisericii, în dialog avizat cu agenda societății democratice și cu evoluția științifică a cunoașterii umane. Precum eroul alchimist dintr-un roman de Marguerite Yourcenar, savanții și clericii premoderni căutau să sporească lumina intelectului pe orice cale disponibilă.
Nu mai e cazul, în vremea când NASA și Agenția Spațială Europeană pun pe orbită telescopul spațial James Webb și când sincretismul New Age a devenit un produs de consum pentru publicul slab educat. Avem nevoie de păstori spirituali lucizi, nu de pase hipnotice, dat în bobi și ghicire în cărțile de Tarot sau în zațul de pe fundul ceștii.
Dacă ditamai episcopul ia decizii după ce se „consultă” cu vreo Mama Omida, nu ne putem aștepta de la el să condamne crimele de război ale Rusiei în Ucraina, să înțeleagă avantajele istorice ale faptului că România democratică e membră UE și NATO sau să descurajeze erezia naționalismului religios.
De vreme ce ne aflăm, mai ales în Constanța, la porțile Orientului, putem la o adică trece cu vederea zvonurile despre corupție (investigate de DNA), colaborarea cu Securitatea comunistă (sub numele de alint „Mache”) sau construcția de lăcașuri în afara condițiilor legale, dar chestia cu înlocuirea Duhului Sfânt printr-o „clarvăzătoare” le întrece pe toate și atestă o derivă eparhială periculoasă pentru prestanța întregii BOR.
Bunul-simț ne îndeamnă să sperăm că Sf. Sinod nu va minimaliza potențialul smintitor al acestei probleme…
