Frații Tate fac Crăciun românesc. Au cerut judecătorilor să plece acasă, dar au fost refuzați

Frații Tate fac Crăciun românesc. Au cerut judecătorilor să plece acasă, dar au fost refuzați

Curtea de Apel București a stabilit, definitiv, ca frații de origine britanică Tate, judecați pentru fapte de crimă organizată, să nu părăsească București sau Ilfov în perioada sărbătorilor de iarnă, așa cum cei doi au cerut printr-o cerere depusă la dosarul de la Tribunalul București. Decizia de vineri este definitivă și reprezintă menținerea unei decizii…

Citeste mai mult
Pelerinaj istoric la Mănăstirea Pantocrator. Pentru prima dată în lume, femeile se pot închina la darurile primite de Pruncul Sfânt la naștere – VIDEO

Pelerinaj istoric la Mănăstirea Pantocrator. Pentru prima dată în lume, femeile se pot închina la darurile primite de Pruncul Sfânt la naștere – VIDEO

Până de curând păstrate la mănăstirea athonită Sfântul Pavel (Muntele Athos), starețul de la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca a reușit imposibilul – să aducă darurile sfinte în țara noastră, pentru ca inclusiv femeile să se poată ruga la ele, se arată într-un comunicat al Mănăstirii.   Cum pe Muntele Athos doar bărbații puteau merge,…

Citeste mai mult
România a încheiat un contract de peste 300 de milioane de euro cu producătorul german Rheinmetall pentru dotarea armatei

România a încheiat un contract de peste 300 de milioane de euro cu producătorul german Rheinmetall pentru dotarea armatei

Ministerul Român al Apărării a încheiat un contract cu Rheinmetall pentru modernizarea completă a sistemelor de artilerie de apărare aeriană Oerlikon GDF 103. În valoare de aproximativ 328 de milioane de euro, contractul include livrarea a patru sisteme, precum și instruire, piese de schimb și alte servicii, precizează compania germană într-un comunicat de presă. Două…

Citeste mai mult
INTERVIU. Dacian Cioloș despre numirea Ancăi Dragu la Banca Națională a Moldovei: „Numai așa ne putem apropia de o unire pragmatică. Nu fluierat pe stadioane și scris pe garduri”

INTERVIU. Dacian Cioloș despre numirea Ancăi Dragu la Banca Națională a Moldovei: „Numai așa ne putem apropia de o unire pragmatică. Nu fluierat pe stadioane și scris pe garduri”

Dacian Cioloș este cel care a promovat-o pe Anca Dragu în politică, prin numirea sa ca ministru al Finanțelor în cabinetul tehnocrat pe care l-a condus în perioada 2015-2016. Fostul premier vorbește, într-un interviu pentru Libertatea, despre culisele numirii de atunci, dar și despre avantajele pe care recenta nominalizare a acesteia le aduce atât pentru…

Citeste mai mult
Cove, imagini rare cu copiii săi: „Ne bucurăm în fiecare an să petrecem timp împreună”. Prezentatorul are doi băieți din două căsnicii

Cove, imagini rare cu copiii săi: „Ne bucurăm în fiecare an să petrecem timp împreună”. Prezentatorul are doi băieți din două căsnicii

Cove este foarte fericit că îi are alături de el pe cei doi copii de Sărbători. Prezentatorul de la Prima TV a postat noi imagini cu cei doi băieți ai săi. Pentru că este foarte discret cu viața sa personală, puțini sunt cei care știu faptul că prezentatorul de la Prima TV are doi băieți…

Citeste mai mult
Conducerea Academiei de Poliție, cercetată disciplinar privind condițiile care au dus la îmbolnăvirea a zeci de studenți

Conducerea Academiei de Poliție, cercetată disciplinar privind condițiile care au dus la îmbolnăvirea a zeci de studenți

Șapte persoane, printre care trei cu funcție de conducere în cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București, vor răspunde disciplinar pentru neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv neasigurarea îndeplinirii şi respectării normelor igienico-sanitare care au dus la incidentul din noiembrie în care zeci de studenți au ajuns la spital cu toxiinfecție…

Citeste mai mult
Greşeala pe care o comit toate gospodinele când fac ciorbă. Iată cât de periculoasă poate fi

Greşeala pe care o comit toate gospodinele când fac ciorbă. Iată cât de periculoasă poate fi

Un lucru este esenţial. Dacă puneţi la fiert legume din agricultură intensivă, aruncaţi prima apă. De obicei, acolo se descarcă majoritatea chimicalelor folosite pentru solul în care au fost cultivate. Indiferent de vârstă, o ciorbă sau o supă sunt ideale zilnic. Nu acelaşi lucru este valabil pentru legumele provenite de pe terenuri din agricultură ecologică….

Citeste mai mult
Tiktokeriță româncă, postare virală despre cum treci de control la aeroport cu sarmale congelate – VIDEO

Tiktokeriță româncă, postare virală despre cum treci de control la aeroport cu sarmale congelate – VIDEO

Tânăra, cu mamă italiancă și tată român, a dezvăluit cea mai amuzantă întâmplare pe care a trăit-o alături de tatăl ei emigrant. “Avem o tradiție de Crăciun, în loc să mâncăm curcan în ziua de Crăciun, mama face lasagna pentru că este italiancă. Iar tatăl meu face sarmale, care sunt un fel de mâncare foarte…

Citeste mai mult
7 șefi de la Academia de Poliţie, cercetaţi disciplinar în legătură cu îmbolnăvirea studenţilor

7 șefi de la Academia de Poliţie, cercetaţi disciplinar în legătură cu îmbolnăvirea studenţilor

În noaptea de 14 spre 15 noiembrie, 63 de studenţi ai Academiei de Poliţie au fost transportaţi la unităţi spitaliceşti după ce au acuzat simptome digestive ca urmare a servirii mesei la cantina din unitate. Ulterior, alţi 80 de studenţi cu aceeaşi simptomatologie au primit tratament medical de specialitate la nivelul Serviciului Medical al Academiei,…

Citeste mai mult
Programul slujbelor de Crăciun 2023 şi de Anul Nou în Catedrala Patriarhală din Capitală – Anunțul Patriarhiei

Programul slujbelor de Crăciun 2023 şi de Anul Nou în Catedrala Patriarhală din Capitală – Anunțul Patriarhiei

  Biroul de Presă al Patriarhiei Române a publicat programul slujbelor oficiate la Catedrala Patriarhală de Praznicul Nașterii Domnului și de Anul Nou. În Catedrala Patriarhală din București slujbele de Crăciun și Anul Nou vor fi oficiate conform următorului program liturgic: Duminică, 24 decembrie 2023, Ajunul Crăciunului Între orele 17:30 – 19:00, după Slujba Pavecerniței Mari unită cu Litia din Ajunul Praznicului Nașterii Domnului, 24 decembrie…

Citeste mai mult
Dilema celor care vor să țină dietă: Câte calorii are un avocado. Îngrașă sau nu?

Dilema celor care vor să țină dietă: Câte calorii are un avocado. Îngrașă sau nu?

În ultimii ani, avocado a devenit un aliment extrem de popular datorită valorii sale nutriționale și texturii cremoase. Mulți oameni îl includ în dieta lor în încercarea de a pierde în greutate sau de a-și menține silueta. Dar câte calorii conține acest fruct delicios și este cu adevărat indicat pentru curele de slăbire? Avocado îngrașă?…

Citeste mai mult