Orașele cu cele mai scumpe creșe și grădinițe. Unii părinți români dau mai bine de jumătate dintr-un salariu pe educația celor mici  

Orașele cu cele mai scumpe creșe și grădinițe. Unii părinți români dau mai bine de jumătate dintr-un salariu pe educația celor mici  

Tot mai mulți părinți aleg pentru copiii lor preșcolari creșe sau grădinițe private în detrimentul celor de stat, potrivit platformei Clubul Copiilor. În România, costul mediu al  școlarizării preșcolare private este de 1.600 de lei pe lună, iar în unele orașe din țară, acestea depășesc 50% din salariul mediu lunar, adică peste 2.000 de lei. …

Citeste mai mult
Amnesty International acuză Israelul de „crime de război”: Armata israeliană a folosit muniţii cu fosfor alb în sudul Libanului

Amnesty International acuză Israelul de „crime de război”: Armata israeliană a folosit muniţii cu fosfor alb în sudul Libanului

Organizaţia Amnesty International a denunţat marţi că Israelul a bombardat sudul Libanului cu proiectile cu fosfor alb, în ultimele săptămâni, iar unul dintre acesta atacuri, cel împotriva oraşului Dhayra, trebuie investigat drept „crimă de război”, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. Organizația precizează că este necesară investigarea atacurilor, întrucât este vorba despre „folosirea nediscriminatorie” a unei…

Citeste mai mult
Dan Vîlceanu, singurul liberal care a votat moțiunea simplă contra lui Marcel Boloș: „Am simțit că ne ia de proști”. Moțiunea a picat la vot

Dan Vîlceanu, singurul liberal care a votat moțiunea simplă contra lui Marcel Boloș: „Am simțit că ne ia de proști”. Moțiunea a picat la vot

Camera Deputaţilor a respins marţi, 31 octombrie, moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului PNL de Finanțe, Marcel Boloş. Au fost 85 de voturi pentru, în condițiile în care erau necesare 125 ca să treacă. Dintre cei 248 de deputați prezenți, 85 au votat pentru moțiune, 160 au votat împotrivă, a fost…

Citeste mai mult
Soacra Mirelei Vaida e singură. Cum își petrece timpul cu nepoții în vacanțe, la Cluj: „Au foarte multe activități”

Soacra Mirelei Vaida e singură. Cum își petrece timpul cu nepoții în vacanțe, la Cluj: „Au foarte multe activități”

Soacra Mirelei Vaida trăiește singură la Cluj, după ce soțul ei s-a stins din viață. Acum, într-un interviu pentru Unica, vedeta a recunoscut despre mama soțului ei că e fericită să petreacă timp cu nepoții, care acum, în vacanță, sunt la ea. Mirela Vaida și soțul ei, Alexandru, sunt căsătoriți din anul 2009 și au…

Citeste mai mult
Monica Tatoiu a răbufnit după ce Irinel Columbeanu a rămas fără avere și a ajuns la azil: „Știm de unde au venit banii lui”

Monica Tatoiu a răbufnit după ce Irinel Columbeanu a rămas fără avere și a ajuns la azil: „Știm de unde au venit banii lui”

Monica Tatoiu a răbufnit după ce a aflat că Irinel Columbeanu a ajuns la azil și așteaptă să fie ajutat de apropiați. Fosta femeie de afaceri consideră că sunt situații mai importante care merită atenție. În ultima perioadă, Irinel Columbeanu a ținut prima pagină a ziarelor după ce a ajuns la azil. Apropiații săi au…

Citeste mai mult
Cum pot fi cheltuiți cei 1.500 de lei din prima didactică și în ce magazine. Răspunsuri oferite de Ministerul Educației 

Cum pot fi cheltuiți cei 1.500 de lei din prima didactică și în ce magazine. Răspunsuri oferite de Ministerul Educației 

Ministerul Educației răspunde la mai multe întrebări cu privire la cardurile de primă didactică care au început deja să fie distribuite către profesori. În ultima săptămână au fost ridicate mai multe semne de întrebare cu privire la utilizarea celor 1.500 de lei, legate mai ales de ce produse și servicii pot cumpăra și de unde. …

Citeste mai mult
Pepene verde și pepene galben, murați, în saramură, pentru la iarnă – Un gust unic cu rețeta tradițională 

Pepene verde și pepene galben, murați, în saramură, pentru la iarnă – Un gust unic cu rețeta tradițională 

  Iată rețeta tradițională de murături și pregătește cămara pentru iarnă cu cei mai gustoși și sănătoși murați în saramură.  Nu doar pepenele roșu, ci și cel galben poate fi o opțiune delicioasă pentru cămara ta de iarnă. Dacă vrei să îi adaugi un plus de aromă, încearcă să presari puțină scorțișoară măcinată. Iar cel…

Citeste mai mult
Ordinul controversat dat de Kadîrov pentru a preveni mulţimi violente ca în Daghestan: “Trageţi al patrulea foc în cap!”

Ordinul controversat dat de Kadîrov pentru a preveni mulţimi violente ca în Daghestan: “Trageţi al patrulea foc în cap!”

Agenţia de presă de stat rusă RIA Novosti scrie că Ramzan Kadîrov a spus la o întâlnire a guvernului regional cecen de la Groznîi că oricine va lua parte la astfel de demonstrații va fi reţinut şi trimis la închisoare. Dacă cineva opune rezistenţă, polițiștii ar trebui să tragă trei focuri de avertisment. „După aceea,…

Citeste mai mult
Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu soția cetățeanului român răpit în Fâșia Gaza: “Am încurajat-o să-și păstreze speranța și încrederea”

Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu soția cetățeanului român răpit în Fâșia Gaza: “Am încurajat-o să-și păstreze speranța și încrederea”

Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu Ella Haimi, soţia cetăţeanului româno-israelian Tal Haimi, răpit în Fâşia Gaza, el precizând că a încurajat-o să-şi păstreze speranţa şi încrederea. ”Îi suntem alături şi o vom sprijini să treacă peste această situaţie dramatică. Guvernul României şi toate autorităţile statului român menţin legătura strânsă cu Statul…

Citeste mai mult