OUG prin care limitele actuale de cash vor fi menţinute la persoane fizice şi juridice, adoptată de Guvern, cu două EXCEPȚII – Care sunt acelea

OUG prin care limitele actuale de cash vor fi menţinute la persoane fizice şi juridice, adoptată de Guvern, cu două EXCEPȚII – Care sunt acelea

„Este vorba despre ordonanţa de urgenţă care anulează anumite modificări privind decontările în numerar, prevăzute în proiectul de lege pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului. Decizia vine după consultări cu mediul de afaceri şi după semnalele venite din partea socială. Rămân astfel în vigoare pragurile de plăţi cu cash, cum se vehiculează…

Citeste mai mult
Ana Maria Păcuraru: Impostorii politicii – unul vrea să scape de pușcărie, altul se vinde pe 2-3 voturi

Ana Maria Păcuraru: Impostorii politicii – unul vrea să scape de pușcărie, altul se vinde pe 2-3 voturi

Bineînțeles că prezumția de nevinovăție trebuie să existe și în cazul lui Cherecheș, la fel ca în cazul Lasconi. Dar lucrurile prea sunt cusute cu ață albă. Primarul Cherecheș a fost condamnat în februarie 2022 – condamnat în prima instanță, luare de mită în formă continuată, 5 ani cu executare. În aprilie 2024 se prescrie….

Citeste mai mult
Horoscop vineri, 10 noiembrie. Viața zodiilor, dată complet peste cap de Mercur în Săgetător – La ce să ne așteptăm

Horoscop vineri, 10 noiembrie. Viața zodiilor, dată complet peste cap de Mercur în Săgetător – La ce să ne așteptăm

Berbec ** Iubire – Sunteți ocupat să ajutați pe cei dragi cu mici favoruri. Faceți drumuri scurte și încercați să-i ajutați pe toți. Sănătate – Apar blocaje pe comunicare din cauza oboselii. Atenție la cum suportați căldura interioară și la minime măsuri de protecție. Bani – Cheltuiți mai mult decât ați anticipat pe deplasări și…

Citeste mai mult
Israelul va începe pauze de câte patru ore în atacurile din nordul Fâşiei Gaza

Israelul va începe pauze de câte patru ore în atacurile din nordul Fâşiei Gaza

Acorul privind armistituțiul limitat, pentru a permite retragerea civililor, reprezintă o premieră de la începutul operațiunilor armatei isreaeline pe terotoruil Gazei, potrivit Radio România Actualități   Administraţia americană a mai arătat că are confirmarea israeliană şi că două coridoare umanitare au fost deschise pentru retragerea oamenilor către sudul Fâşiei. Sunt ultimele informaţii despre mobilizarea comunităţii…

Citeste mai mult
Nicolae Ciucă: Legea pensiilor are la bază 4 principii: contributivitatea, stabilitatea, solidaritatea și egalitatea

Nicolae Ciucă: Legea pensiilor are la bază 4 principii: contributivitatea, stabilitatea, solidaritatea și egalitatea

“Partidul Național Liberal este cel care a susținut întotdeauna creșterea pensiilor în condiții sustenabile. Legea, care a fost astăzi aprobată în ședința de guvern, are la bază patru principii pe care le-am agreat în coaliție: contributivitate, stabilitate, solidaritate și egalitate. Întotdeauna, noi, liberalii, am fost susținătorii majorărilor oneste, cu adevărat sustenabile și am demonstrat acest lucru…

Citeste mai mult
Tatăl lui Luis Diaz, jucătorul celor de la Liverpool, eliberat de gruparea de gherilă din Columbia care l-a ținut ostatic timp de 13 zile

Tatăl lui Luis Diaz, jucătorul celor de la Liverpool, eliberat de gruparea de gherilă din Columbia care l-a ținut ostatic timp de 13 zile

Membri ai Armatei de Eliberare Națională (ELN) l-au predat joi după-amiază pe Luis Díaz Sr. unor membri ai bisericii catolice și ai ONU, punând capăt la aproape două săptămâni de speculații internaționale privind locul unde se află acesta și la o îngrijorare tot mai mare pentru siguranța sa, potrivit The Guardian. Bărbați înarmați i-au răpit…

Citeste mai mult
Legea pensiilor, aprobată de Guvern. Ce au transmis liderii coaliţiei de guvernare

Legea pensiilor, aprobată de Guvern. Ce au transmis liderii coaliţiei de guvernare

Proiectul legii pensiilor a fost aprobat joi, 9 noiembrie, de Executiv, după ce şedinţa de Guvern a fost amânată pe fondul neînțelegerilor dintre PNL și PSD privind noua lege, iar ministrul Boloş a avertizat că nu sunt bani, informează News.ro. Guvernul va face dreptate pensionarilor, a spus premierul Marcel Ciolacu după ședința de Guvern în…

Citeste mai mult
Simona Bucura-Oprescu, despre noua Lege a pensiilor: “Am făcut o lege stabilă și sustenabilă” – Sursele de finanțare identificate de Guvern

Simona Bucura-Oprescu, despre noua Lege a pensiilor: “Am făcut o lege stabilă și sustenabilă” – Sursele de finanțare identificate de Guvern

“Proiectul a fost aprobat in Guvern. A parcurs toate etapele, atat cele guvernamentale, fiindca in aceasta echipa Ministerul Muncii, Ministerul Finantelor, Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, Banca Mondiala, Comisia Europeana am avut un dialog permanent.  Toate cifrele le-am avut cu toţii la dispoziţie. Este evident că este un efort comun pe care trebuie să îl…

Citeste mai mult
Marcel Ciolacu, mesaj tranșant: Nu există “nu vreau” sau “nu pot” atunci când vine vorba de pensionari

Marcel Ciolacu, mesaj tranșant: Nu există “nu vreau” sau “nu pot” atunci când vine vorba de pensionari

Legea pensiilor a fost adoptată joi de Guvern, a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu.”Legea pensiilor a fost adoptată! Legea pensiilor a fost adoptată! Nu există “nu vreau” sau “nu pot” atunci când vine vorba de pensionari. Acest Guvern le va face dreptate!”, a transmis premierul, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu…

Citeste mai mult