Pagube în București din cauza vântului puternic. Mai mulți copaci, doborâți peste mașini

Pagube în București din cauza vântului puternic. Mai mulți copaci, doborâți peste mașini

Capitala se află marți, 2 aprilie, până la ora 18.00, sub alertă cod portocaliu de vânt puternic. Efectele vremii rele au apărut încă din cursul dimineții, când mai mulți copaci au căzut peste mașini, iar pompierii au fost nevoiți să intervină.

Până la orele prânzului, pompierii au intervenit în diferite zone din București, pentru a îndepărta copaci care au căzut peste trei mașini și peste carosabil.

Potrivit ISUBIF, probleme au fost pe aleea Izvorul Crișului, unde un copac a căzut pe carosabil. De asemenea, pe Calea Griviței, 97, un copac a căzut peste o mașină, la fel și pe str. Mătăsari și str. Secuilor.

Totodată, un panou publicitar a căzut a intersecția dintre Calea Moșilor cu bulevardul Carol.

Probleme sunt și în Prahova, vizat și el de codul portocaliu de vânt. Mai mulţi copaci au căzut pe carosabil sau peste cablurile electrice în Azuga, Buşteni, DN1 – Paralela 45, Berceni şi municipiul Ploieşti, iar peste 5.000 de consumatori din 9 localități au rămas fără curent, transmite Agerpres.

Toată țara, sub coduri portocaliu și galben de vânt și vijelii

Astăzi, toată țara se află sub cod portocaliu și galben de vânt puternic și vijelii.

Potrivit ANM, vântul va avea intensificări susținute în toată țara și vor fi viteze în general de 80 – 85 km/h. La altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăși 120 km/h, potrivit meteorologilor.

Codul galben de vânt este valabil marți, 2 aprilie, între orele 8.00 și 22.00. Codul portocaliu de vânt intră în vigoare marți, 2 aprilie, tot la ora 8.00, și expiră în aceeași zi, la ora 18.00. Foto: meteoromania.ro

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *