Panică la festivalul Massif din Poiana Brașov. Ro-Alert a semnalat prezența unui urs. Reacția lui Puya

Panică la festivalul Massif din Poiana Brașov. Ro-Alert a semnalat prezența unui urs. Reacția lui Puya

Un urs și-a făcut apariția în apropierea locului în care se desfășoară Festivalul Massif din Poiana Brașov, autoritățile semnalând prezența acestuia printr-un mesaj Ro-Alert.

 

„Stați în cort, afară e ursu”

 

Puya le-a transmis participanților la festival să rămână în cort pentru a nu se întâlni cu animalul sălbatic.

„Pe drum încoace am primit anunț că e un urs în stațiune, nu știu dacă ați primit și voi. Și în anunț scria să nu ieșim din casă. Deci, că vă place, că nu vă place, trebuie să stați în cort, că afară e ursu‘. Aveți grijă”, a spus cântărețul.

Participanții au primit mesaje Ro-Alert, fapt care a stârnit panică pentru câteva momente, însă asta nu a stricat distracția, scrie Observatornews.

 

Amenzi de peste 140.000 de lei

 

Autoritățile au aplicat 47 de sancțiuni contravenționale (46 amenzi în valoare totală de 140.625 lei și 1 avertisment), în prima zi a festivalului Massif din Poiana Brașov.

42 sancțiuni în valoare de 82.125 lei au fost aplicate pentru nerespectarea legislației, 4 șoferi fiind depistați conducând autovehicule, sub influența alcoolului. Alte 5 sancțiuni au fost date pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor, respectiv un avertisment și 4 amenzi în valoare de 58.500 lei.

Totodată, o persoană a fost oprită din a participa la festival, fiind identificată având asupra sa substanțe interzise.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *