Papa Francisc a îndemnat la dialogul dintre religii, într-un discurs cu citate din Buddha în timpul vizitei în Mongolia

Papa Francisc a îndemnat la dialogul dintre religii, într-un discurs cu citate din Buddha în timpul vizitei în Mongolia

Suveranul Pontif a făcut apel, duminică, la toate religiile să trăiască în armonie și să se ferească de fundamentalismul ideologic care alimentează violența. Într-un discurs susținut în timpul vizitei sale în Mongolia, Papa Franscisc a afirmat că este unul dintre „umilii moștenitori” ai școlilor antice de înțelepciune și a folosit citate din Buddha, relatează Reuters.

Papa a lăudat libertatea religioasă din Mongolia, care a fost sever reprimată în timp ce țara se afla în sfera de influență a Uniunii Sovietice, după cum a menționat unul dintre liderii budiști prezenți.

„Religiile sunt chemate să ofere lumii această armonie, pe care doar progresul tehnologic nu o poate conferi”, a spus Suveranul Pontif după ce a ascultat discursurile unor reprezentanți ai comunităților de budiști mongoli, musulmani, evanghelici, evrei, ortodocși, mormoni, hinduși, șintoiști, ai sectei baha’i și șamanilor.

Frați și surori, astăzi ne întâlnim împreună ca umili moștenitori ai școlilor antice de înțelepciune. În întâlnirea noastră unii cu alții, dorim să împărtășim marea comoară pe care am primit-o, de dragul îmbogățirii unei umanități atât de des rătăcite în călătoria sa de căutarea mioapă a profitului și a confortului material”, a continuat Papa Francisc.

În acest context, Suveranul Pontif Francisc a citat dintr-o scriere a lui Buddha care spune că „înțeleptul se bucură în a dărui”, menționând că este similar cu afirmația lui Iisus: „Este mai binecuvântat să dai decât să primești”.

Catolicii conservatori, precum episcopul Athanasius Schneider din Kazahstan, l-au criticat pe papă pentru că a participat la astfel de întâlniri, pe care le-au numit „un supermarket al religiilor” care diminuează statutul Bisericii Catolice.

Însă papa a repetat duminică faptul că acordă o mare importanță „dialogului ecumenic, interreligios și cultural”. El a spus că dialogul nu înseamnă „a trece cu vederea diferențele”, ci a căuta înțelegerea și îmbogățirea.

De asemenea, papa a condamnat „îngustimea, impunerea unilaterală, fundamentalismul și constrângerea ideologică”, spunând că acestea distrug fraternitatea, alimentează tensiunile și compromit pacea.

„Nu poate exista, așadar, niciun amestec între credințele religioase și violență, între sfințenie și opresiune”, a adăugat Suveranul Pontif.

Mongolia, unde comunitatea catolică numără 1.450 de membri, a cunoscut o renaștere a budismului tibetan de la prăbușirea guvernului comunist susținut de sovietici în 1990, iar Dalai Lama este considerat principalul său lider spiritual. China a exercitat în repetate rânduri presiuni asupra Mongoliei pentru a nu permite vizita liderului tibetan exilat, în vârstă de 88 de ani, catalogându-l drept un separatist periculos.

Papa Francisc a ajuns vineri, 1 septembrie, în Mongolia, pentru o vizită de patru zile, aceasta fiind prima dată când un papă vizitează țara asiatică.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *