Papa Francisc afirmă că plăcerea sexuală este „un dar de la Dumnezeu”, într-un discurs despre „demonul poftei carnale”

Papa Francisc afirmă că plăcerea sexuală este „un dar de la Dumnezeu”, într-un discurs despre „demonul poftei carnale”

Papa Francisc a declarat că plăcerea sexuală este „un dar de la Dumnezeu“ care trebuie „disciplinat cu răbdare”, informează BBC News.

Suveranul Pontif a avertizat, în schimb, împotriva pornografiei, despre care a spus că aduce „satisfacție fără implicarea într-o relație” și poate duce la dependență.

Discursul său de la Vatican a făcut parte dintr-o serie de predici despre vicii și virtuți, axate pe ceea ce Papa a numit „demonul poftei carnale”. Anul trecut, într-un documentar lansat în luna aprilie, Francisc a lăudat virtuțile sexului, descriindu-l ca fiind „unul dintre lucrurile frumoase pe care Dumnezeu le-a dăruit persoanei umane”.

Discursul Papei a venit în urma criticilor catolicilor conservatori la adresa noului său șef al departamentului doctrinar al Bisericii Catolice.

Cardinalul Victor Manuel Fernández, care a fost numit în iulie anul trecut, a fost criticat pentru o carte pe care a scris-o și publicat-o la sfârșitul anilor ’90, intitulată „Pasiunea Mistică: Spiritualitate și senzualitate”.

Cartea, care în prezent nu mai este tipărită, discuta sexualitatea umană și oferea descrieri detaliate ale experiențelor masculine și feminine în timpul orgasmelor. Vorbind pentru publicația online catolică Crux, cardinalul Fernández a declarat că a scris cartea când era încă tânăr și că „cu siguranță nu ar scrie-o” acum.

Comentatorii conservatori au calificat cartea drept „perversă”, iar unul dintre ei a afirmat că aceasta arată că cardinalul Fernández este „nepotrivit” pentru a fi prefect al Dicasteriului pentru Doctrina Credinței.

Papa a abordat deja viciul lăcomiei săptămâna trecută și nu a existat nicio sugestie că predica sa despre pofta trupească, din cursul audienței generale de miercuri, 17 ianuarie, ar fi avut legătură cu criticile aduse cardinalului.

Francisc a spus că pofta „devastează relațiile dintre oameni”, adăugând că „știrile zilnice sunt suficiente pentru a documenta această realitate”.

„Câte relații care au început în cel mai bun mod au devenit mai târziu relații toxice?”, a întrebat el.

Nu este pentru prima dată când Papa Francisc sau cardinalul Fernández au atras mânia membrilor conservatori ai comunității catolice.

În decembrie, cardinalul Fernández a introdus un text, aprobat ulterior de Papa Francisc, care detalia liniile directoare ce le permit preoților să binecuvânteze relațiile în care sunt implicate cupluri de același sex care sunt considerate în continuare păcătoase.

Deși cardinalul Fernández a subliniat că această poziție nu validează statutul cuplurilor de același sex în ochii Bisericii Catolice, pentru mulți conservatori răul a fost considerat ca fiind făcut.

Cardinalul Gerhard Müller, care a fost șeful departamentului doctrinar al Bisericii Catolice în timpul Papei Benedict al XVI-lea, a denunțat ferm documentul Vaticanului. Într-un răspuns lung postat online, cardinalul Müller a spus că un preot care binecuvântează o uniune homosexuală ar comite un „act sacrilegiu și o blasfemie”.

„Conform criteriului acestui tip de binecuvântări, cineva ar putea binecuvânta chiar și o clinică de avorturi sau un grup mafiot”, a spus cardinalul Müller.

Prelați din întreaga lume au publicat, de asemenea, declarații de condamnare a poziției, inclusiv conservatorii americani, care se opun de mult timp planurilor Papei Francisc de reformare a Bisericii Catolice.

Tensiunile au atins un punct culminant atunci când Papa l-a evacuat pe cardinalul american Raymond Burke, un critic deschis, din apartamentul de la Vatican în care acesta locuia, și i-a revocat salariul.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *