Părinți din Bihor, condamnați pentru că și-au retras copiii de la școală pentru a-i instrui acasă

Părinți din Bihor, condamnați pentru că și-au retras copiii de la școală pentru a-i instrui acasă

Potrivit codului de procedură penală, amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă condamnare. Sentința Judecătoria Aleșd poate fi atacată cu apel, notează Bihon.ro.

 

Dosarul s-a deschis după ce polițiștii au fost anunțați de conducerea unei școli din județul Bihor că, „în luna septembrie a anului 2021, părinţii i-au retras şi împiedicat pe cei patru copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu”.

 

Părinții le-au explicat anchetatorilor că în timpul pandemiei nu au fost de acord cu predarea orelor în sistem online și au refuzat tabletele oferite de personalul școlii, considerând gestul drept o formă de presiune. Ulterior, au decis să îi educe acasă, în sistem homeschooling.

Părinții i-au înscris pe cei mici la o „academie” din Statele Unite, care – au observat anchetatorii – nu a oferit cursuri online, ci le-a permis să îşi aleagă modul în care să îşi educe copiii.

 

În realitate, copiii erau educați timp de trei ore pe zi, după un program flexibil și folosind manuale românești cumpărate din librării.

 

În plus, Inspectoratul Școlar Bihor a transmis că homeschooling nu este o formă de învățământ recunoscută în țara noastră, iar cursurile urmate în acest fel nu pot fi echivalate conform învățământului românesc, în care sunt obligatorii 10 clase.  În plus, judecătorul a aflat că nici mama și nici tatăl minorilor nu au pregătire pedagogică sau de specialitate, iar organizația din SUA aleasă de părinți nu este acreditată în România.

 

În România există sute de cazuri de copii care sunt educați acasă, fiind înscriși la școli din străinătate. Liceul din Bratca este una dintre cele mai slabe unități de învățământ din județul Bihor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *