Patronii stației GPL de la Crevedia rămân în arest la domiciliu

Patronii stației GPL de la Crevedia rămân în arest la domiciliu

Daniel Ionuţ Doldurea şi Cosmin Ionuţ Stîngă, cei doi patroni ai stației GPL de la Crevedia, unde au avut loc exploziile din august 2023, rămân în arest la domiciuliu, a decis definitiv Tribunalul București, relatează News.ro.

Patronii au contestat decizia Judecătoriei Sectorului 5 de prelungire a arestului la domiciliu, însă instanța a respins „ca nefondată” contestația lor.

Daniel Ionuţ Doldurea şi Cosmin Ionuţ Stângă se află în arest la domiciliu de la finalul lunii noiembrie, iar pe 19 ianuarie Judecătoria Sectorului 5 a decis prelungirea măsurii cu încă 30 de zile.

Cei doi sunt acţionarii firmei care deţine staţia GPL de la Crevedia, unde s-au produs exploziile de pe 26 august, soldate cu șase morți și peste 50 de răniţi. De asemenea, 7 case au fost distruse total și 82 parțial.

Totul s-a întâmplat în timpul unui transfer de gaz între două cisterne.

Potrivit autorităților, stația funcționa ilegal și a fost amendată de mai multe ori, iar în 2020 i-a fost retrasă autorizația de funcționare.

Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *