Patru români au solicitat MAE să fie evacuați din Niger, unde a avut loc o lovitură de stat. Alți 20 de români se află în misiuni UE în Niger

Patru români au solicitat MAE să fie evacuați din Niger, unde a avut loc o lovitură de stat. Alți 20 de români se află în misiuni UE în Niger

Cei patru cetățeni români au solicitat sprijin Ambasadei României la Alger, care se ocupă și de situația românilor din Niger, pentru a fi evacuați de pe teritoriul Nigerului ca urmare a deteriorii situației de securitate în urma loviturii de stat de la finalul lunii iulie.

„Misiunea diplomatică este în contact permanent cu cetățenii români și, cu sprijinul Ambasadei României la Paris, au fost obținute asigurări că cei patru cetățeni români vor fi preluați și transportați la Paris, în cursul acestei zile, cu unul dintre zborurile de evacuare organizate de către autoritățile franceze”, a anunțat miercuri Ministerul român de Externe, într-un comunicat de presă.

Pe lângă cei patru care vor fi evacuați de zborul organizat de Franța, MAE a mai fost informată despre situația altor 20 de români care se află pe teritoriul Nigerului în mai multe misiuni ale Uniunii Europene.

„Totodată, MAE precizează că, potrivit datelor disponibile la nivelul Ambasadei României la Alger, pe teritoriul Republicii Niger se află, la acest moment, alți douăzeci de cetățeni români care își desfășoară activitatea în cadrul misiunilor EUCAP Sahel Niger (Misiunea de Consolidare a Capacităților Uniunii Europene Sahel Niger) și EUMPM Niger (Misiunea UE de Parteneriat Militar Niger)”, precizează MAE.

Pentru evacuarea celor 20 de cetățeni români, procedurile sunt gestionate de fiecare misiune în parte.

MAE recomandă ferm tuturor cetățenilor români care se află pe teritoriul Republicii Niger să se adreseze Ambasadei României la Alger şi să comunice coordonatele proprii, pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate.

Ofițerii militari din Niger l-au proclamat vineri, 28 iulie, noul șef al statului pe generalul Abdourahmane Tchiani, comandantul gărzii prezidenţiale din Niger care l-a arestat pe preşedintele ales Mohamed Bazoum.

Cunoscut și sub numele de Omar Tchiani, acesta a organizat o preluare a puterii care a început pe 26 iulie dimineață, când unitatea de gărzi prezidențiale l-a reținut pe Bazoum în palatul prezidenţial din Niamey.

Mohamed Bazoum, care a fost ales în mod democratic în 2021, era un aliat apropiat al Franţei, precum şi al altor naţiuni occidentale. Fondatorul grupării rusești Wagner, Evgheni Prigojin, a salutat lovitura de stat din Niger drept o veste bună şi a oferit serviciile luptătorilor săi pentru a face ordine în ţara africană.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *