Patruzeci şi nouă persoane au fost trimise în judecată în Bucureşti, după ce au obţinut ilegal indemnizaţii pentru creşterea copilului, folosind documente falsificate

Patruzeci şi nouă persoane au fost trimise în judecată în Bucureşti, după ce au obţinut ilegal indemnizaţii pentru creşterea copilului, folosind documente falsificate

 

 

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au anunţat miercuri, că procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 49 de persoane, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii.   “În perioada 2017-2020 un număr de 60 de persoane fizice au solicitat şi obţinut în mod fraudulos indemnizaţii pentru creşterea copilului acordate de Agenţia pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti folosind în acest sens înscrisuri falsificate ce atestau angajarea lor fictivă la diferite societăţi comerciale, îndeplinirea stagiului minim de cotizare şi veniturile realizate”, au precizat reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.  Procurorii au menţionat că angajarea fictivă se realiza prin emiterea unor adeverinţe de venit şi decizii de suspendare a contractelor individuale de muncă falsificate, dar şi prin înregistrarea pe site-ul ANAF a unor declaraţii fiscale, documentaţia întocmită atestând, în mod nereal, că beneficiarii au fost angajaţi în cadrul acestor societăţi comerciale şi că au obţinut venituri de natură salarială pe o perioadă de 12 luni consecutive din ultimele 24 de luni, anterior naşterii copilului, astfel încât să îndeplinească stagiul minim de cotizare impus de dispoziţiile O.U.G. nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.  “Funcţiile ocupate şi salariile raportate nu erau în concordanţă cu pregătirea inculpaţilor şi nici cu poziţiile sau veniturile pe care aceştia le-au avut anterior în cadrul altor societăţi comerciale. În general, beneficiarii indemnizaţiilor erau persoane fără posibilităţi materiale care anterior naşterii copilului, fie nu au avut niciun contract de muncă, fie au desfăşurat activităţi în cadrul unor societăţi comerciale însă veniturile realizate erau mici. Întrucât beneficiarii nu realizau venituri sau realizau venituri mici, raportat la calificarea lor, cunoşteau faptul că nu îndeplineau condiţiile impuse de lege pentru obţinerea indemnizaţilor pentru creşterea copilului şi astfel au apelat la diferite persoane în vederea obţinerii adeverinţelor de venit falsificate”, a precizat sursa citată. Anchetatorii au subliniat că persoanele angajate fictiv nu au desfăşurat niciun fel de activitatea lucrativă în cadrul societăţilor comerciale şi nici nu au încasat venituri de la acestea.  După întocmirea formelor de angajare fictivă, la scurt timp, inculpaţii au depus cereri pentru obţinerea indemnizaţilor pentru creşterea copilului, au precizat procurorii.   Prejudiciul cauzat Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Municipiului Bucureşti este de 4.356.907 lei, fiind recuperată în faza de urmărire penală suma de 1.368.448 lei.  În aceeaşi cauză au fost încheiate anterior 12 acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *