Pax, fiul lui Brad Pitt și al Angelinei Jolie, acuzații dure la adresa tatălui său: „Faci viața celor apropiați mie un adevărat iad”

Pax, fiul lui Brad Pitt și al Angelinei Jolie, acuzații dure la adresa tatălui său: „Faci viața celor apropiați mie un adevărat iad”

Fiul lui Brad Pitt, Pax, l-a numit pe tatăl său „un nenorocit de clasă mondială”, care îi face pe cei patru copii mai mici ai săi să „tremure de frică”. Mesajul a fost postat pe Instagram cu ocazia Zilei Tatălui în anul 2020, declarații care au fost abia acum dezvăluite de DailyMail.com.

Angelina Jolie l-a adoptat pe Pax de la un orfelinat din Ho Chi Minh City, Vietnam, în anul 2007. Avea trei ani și fusese abandonat când era nou-născut de către mama sa biologică, dependentă de heroină. Brad Pitt l-a adoptat în mod oficial în anul următor.

„La mulți ani de Ziua Tatălui acestui nenorocit de talie mondială. Mereu te dovedești a fi o ființă îngrozitoare și disprețuitoare. Nu ai nicio considerație sau empatie față de cei 4 copii mai mici ai tăi, care tremură de frică în prezența ta. Nu vei înțelege niciodată răul pe care l-ai făcut familiei tale, pentru că ești incapabil. Faci viața celor apropiați mie un adevărat iad. Tu poți spune lumii ce vrei, dar adevărul va ieși la iveală într-o bună zi. La mulți ani de Ziua Tatălui, ființă îngrozitoare”, ar fi scris Pax pe Instagram, conform sursei mai sus-menționate.

Când Pitt, în vârstă de 59 de ani, și Jolie, în vârstă de 48 de ani, s-au despărțit în anul 2016, la doar doi ani după ce s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii private în Franța, copiii au rămas cu mama lor, în contextul în care s-a raportat o altercație la bordul unui avion privat între Maddox, fiul cel mare, și tatăl său.

Acum este clar că și relația dintre Pax și Brad Pitt este tulbure, tânărul de 19 ani acuzându-l pe tatăl său că i-a făcut viața „un iad” în extraordinarul scandal de pe rețelele de socializare.

Pax a postat lovitura la adresa lui Pitt în secțiunea de povești a contului său privat de Instagram, când avea 16 ani. El a însoțit-o cu o fotografie cu Brad primind un Oscar pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” pentru „Once Upon a Time”… la Hollywood cu patru luni înainte.

O sursă a confirmat că acel cont privat îi aparține lui Pax. „Este contul pe care îl folosește pentru prieteni – mai ales pentru prietenii de la școală. Nu spune niciodată prea multe despre părinții săi, ține pentru el, așa că a fost ceva neobișnuit”.

Deși Pax a fost al treilea copil – după fratele Maddox și sora Zahara – pe care Angelina Jolie l-a adoptat, el este cu un an mai mare decât Zahara.

Cei patru copii mai mici despre care a afirmat că Brad Pitt i-a făcut să tremure ar fi Zahara, acum în vârstă de 18 ani, și cei trei copii biologici ai cuplului, Shiloh, în vârstă de 17 ani, și gemenii Knox și Vivienne, în vârstă de 15 ani.

Jolie și Pitt s-au cunoscut pe platoul de filmare al filmului „Mr. and Mrs. Smith” în 2005, pe când el era încă căsătorit cu Jennifer Aniston. Ei au insistat la vremea respectivă că nu a existat nicio infidelitate, dar după ce a apărut o fotografie cu ei pe o plajă din Kenya cu Maddox, Jennifer Aniston a cerut divorțul.

Dar povestea lor de dragoste de basm s-a destrămat în 2016, iar cuplul cunoscut cândva sub numele de „Brangelina” a fost implicat de atunci în lupte acerbe.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *