Pensia nu se va mai cumula cu salariul până la vârsta de 70 de ani. Noua lege a pensiilor ridică multe probleme

Pensia nu se va mai cumula cu salariul până la vârsta de 70 de ani. Noua lege a pensiilor ridică multe probleme

Noua lege a pensiilor interzice cumularea pensiei cu salariul până la vârsta de 70 de ani, ridică foarte multe probleme și creeză confunzie, spun sindicaliștii.

Legea ridică probleme

Blocul Național Sindical avertizează că prevederile art. 46 alin.(2) din Legea nr. 360/2023 și art. 19 din Normele metodologice ridică probleme neconstituționale privind interzicerii cumului pensiei cu salariul, normele nu sunt corelate cu art. 56 din Codul Muncii și se instituie situații discriminatorii între pensionar, scrie Adevărul.

„Noua lege a pensiilor instituie, practic, interzicerea cumului pensiei cu salariul până la vârsta de 70 de ani, chiar dacă se referă la posibilitatea de a opta între pensie și continuarea activității”, precizează BNS într-un comunicat.

Ce spun sindicaliștii

Astfel, sindicaliștii spun că legea nu menționază dacă pensionarii pot continua activitate la același angajator sau la altul diferit în baza aceluiași contract de muncă. Legea nu prevede ce se va întâmpla după ce aceștia vor împlini vârsta de 70 de ani și încalcă drepturile fundamentale ale omului, adică dreptul la pensie și la muncă.

Sindicaliștii mai atrag atenția că legea nu clarifică nelămuririle, ci doar creează mai multă confuzie. Blocul Național Sindical va pregăti o notă de fundamentare și un proiect de lege pentru a rectifica prevederile menționate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *