Percheziții DNA la sediul ISU Dâmbovița. Procurorii ridică documente privind stația GPL de la Crevedia

Percheziții DNA la sediul ISU Dâmbovița. Procurorii ridică documente privind stația GPL de la Crevedia

Mai multe persoane purtând însemnele DNA au intrat în clădirea în care se află sediul ISU Dâmboviţa, conform imaginilor difuzate de Antena 3, relatează news.ro.

Perchezițiile vizează au loc în unul din cele două dosare deschide de procurorii anticorupție după exploziile urmate de incendiu de sâmbătă seară de la stația GPL din comuna dâmbovițeană Crevedia.

Procurorii vor ridica astăzi documente privind controalele efecuate de inspectorii ISU la stația GPL, potrivit surse citate. În 2020, ISU a amendat cu 50.000 de lei operatorul stației, în urma a două controale inopinate și au retras autorizația de funcționare.

Două dosare la DNA după exploziile de la Crevedia

DNA a anunțat luni că are în lucru două dosare care vizează funcționarea stației GPL de la Crevedia. Miercuri, procurorul-șef DNA, Marius Voineag, a precizat că sunt vizați angajați din ISU Dâmbovița și funcționari de la instituțiile din Dâmbovița.

„Primul dosar a fost deschis cu privire la activitatea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), în legătură cu verificările și controlul efectuate de cei de la inspectorat, în anul 2020, la stația GPL din Crevedia. Fiind vorba de militari, dosarul va fi instrumentat de Secția Militară din DNA”, a explicat procurorul-șef DNA pentru Gândul.

În cel de-al doilea, procurorii anticorupție au făcut deja percheziții la Primăria Crevedia și alte instituții din Dâmbovița.

„Al doilea dosar vizează civilii. Este vorba despre funcționari din UAT-urile de la Dâmbovița. Duminică, 27 august, s-a dispus – prin ordonanță – ridicarea de documente de la aceste instituții”, a declarat Marius Voineag.

Referitor la faptele vizate de DNA, IGSU a transmis duminică, 27 august, că stația GPL din Crevedia a primit mai multe amenzi de la ISU după nereguli constatate în urma unor controale inopinate, nu avea autorizație și anunțase în 2020 că închide punctul de lucru.

Cu toate că nu mai avea autorizație și a informat oficial că închide stația din Crevedia, ea a funcționat în continuare și sâmbătă a explodat în momentul în care transfera gaz dintr-o cisternă în alta. Două persoane au murit și alte 56 au fost rănite, în urma deflagrațiilor.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *