Percheziții în București, Ilfov și Giurgiu într-un dosar în care reprezentantul unei firme este acuzat că a primit banii, dar nu a livrat marfa

Percheziții în București, Ilfov și Giurgiu într-un dosar în care reprezentantul unei firme este acuzat că a primit banii, dar nu a livrat marfa

Șase persoane vor fi audiate, după ce polițiștii prahoveni au făcut, joi dimineață, șapte percheziţii la sediile unor societăți comerciale din București și din județele Ilfov şi Giurgiu, într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare a banilor, relatează Agerpres.

În urma cercetărilor a reieșit faptul că reprezentantul legal al unei societăţi comerciale, din judeţul Prahova, ar fi indus în eroare mai mulţi agenţi economici, în sensul că ar fi preluat de la aceştia comenzi pentru livrarea unor materiale de construcţii şi ar fi încasat contravaloarea lor, fără însă a şi livra mărfurile.

Potrivit anchetatorilor, faptele s-ar fi petrecut în perioada decembrie 2020 – noiembrie 2021, iar prejudiciul cauzat este de aproximativ 128.000 de lei.

De asemenea, s-a stabilit că, în perioada 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2022, în conturile bancare ale societăţii comerciale, au fost înregistrate operaţiuni semnificative, de aproximativ 11.000.000 de lei.

„Sumele de bani încasate au fost virate succesiv către alte șapte societăţi comerciale, controlate în fapt de către acelaşi administrator, a transmis IPJ Prahova.

Pentru justificarea acestor transferuri, societatea cercetată ar fi înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale ce atestă achiziţii fictive de la pretinşii furnizori, precizează IPJ Prahova. 

În urma acestei acțiuni a poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Prahova, au fost puse în aplicare șase mandate de aducere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *