Percheziții la Baia Mare, după fuga din țară a lui Cătălin Cherecheș. Polițiștii încearcă să afle cine l-a ajutat

Percheziții la Baia Mare, după fuga din țară a lui Cătălin Cherecheș. Polițiștii încearcă să afle cine l-a ajutat

Poliția Maramureș a efectuat joi, 30 noiembrie, 5 percheziții domiciliare în Baia Mare, la 6 zile după ce fostul primar Cătălin Cherecheș a părăsit teritoriul României înainte să fie condamnat la închisoare.

„În cadrul cercetărilor care se efectuează într-un dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, privind infracțiunile de trecere frauduloasă a frontierei de stat, favorizarea infractorului și fals privind identitatea, astăzi, 30 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Maramureș au efectuat cinci percheziții domiciliare, în municipiul Baia Mare”, a transmis IPJ Maramureș.

5 ani de închisoare pentru luare de mită

Fostul edil a fost trimis în judecată de DNA în mai 2016, pentru luare de mită în formă continuată, fiind acuzat de anchetatori că, în calitate de primar și ordonator principal de credite pentru susținerea financiară a Asociației Club Sportiv Fotbal Club Municipal Baia Mare, „a pretins și primit de la o persoană din conducerea clubului, atât în mod direct, cât și prin intermediar, suma totală de 70.000 de lei”.

Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv pe 24 noiembrie la cinci ani de închisoare de Curtea de Apel Cluj, a plecat din țară în acea dimineață, intrând în Ungaria pe la vama Petea cu cartea de identitate a unei rude. El a fost dat în urmărire și a fost emis mandat european de arestare, iar șeful Poliției de Frontieră, Victor Ștefan Ivașcu, a fost demis din funcție.

Pe 28 noiembrie, la patru zile după ce a fugit, Cherecheș a fost prins în zona gării din Augsburg, Germania. El s-a deplasat cu un Mercedes Benz C Klasse AMG, care aparținea mătușii sale, până în apropiere de gara din Augsburg. Când au ajuns acolo, cei doi au încercat să lase mașina și să ia un taxi. A fost momentul în care Cherecheș a fost legitimat și reținut de polițiștii germani. În momentul reținerii, Cherecheș a opus rezistență și a fost rănit în zona feței, în special la bărbie.

În momentul reținerii, asupra lui au fost găsite un act de identitate italian pe numele său, documente din România, alte legitimații și mai multe sume de bani în euro, forinți și lei, au declarat surse judiciare pentru Libertatea. Este vorba despre 3.265 de euro, aproximativ 150 de euro în forinți și circa 320 de euro echivalent în lei.

Cherecheș a fost închis miercuri, 29 noiembrie, la penitenciarul din Augsburg-Gablingen, au declarat surse judiciare pentru Libertatea. Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, 29 noiembrie, că fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, poate fi extrădat din Germania în 10 zile, dacă acceptă să fie predat. Dacă refuză, termenul maxim este de 60 de zile.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *