Peste 140 de suporteri au fost arestați la Amsterdam, după violențele dinaintea meciului Ajax – AEK Atena

Peste 140 de suporteri au fost arestați la Amsterdam, după violențele dinaintea meciului Ajax – AEK Atena

Peste 140 de suporteri au fost arestaţi la Amsterdam pentru acte de vandalism la metrou înainte de meciul câştigat joi de Ajax Amsterdam în faţa echipei AEK Atena, scor 3-1, în Liga Europa, informează presa locală, potrivit Reuters, notează News.ro.

Suporterii s-au încăierat după ce trenurile în care se aflau fani ai cluburilor adverse s-au oprit unul lângă altul în drum spre stadion.

De asemenea, fanii au avut ciocniri cu poliţia în centrul oraşului.

Ca urmare a incidentelor, o staţie a fost evacuată pentru a se asigura că trenurile în care se aflau suporterii AEK pot trece în siguranţă, a anunţat televiziunea publică olandeză NOS.

Primarul oraşului Amsterdam, Femke Halsema, a declarat că incidentele au fost “o pată pe o seară de fotbal interesantă, de care fanii lui Ajax s-au bucurat foarte mult”.

Incidentele cu suporterii au afectat fotbalul olandez de mai multe ori în acest an, meciuri din campionat fiind abandonate în aprilie şi mai după ce spectatorii au aruncat cu obiecte pirotehnice pe teren.

Ajax a încheiat pe locul al treilea grupa B după victoria de joi şi va evolua în play-off-ul Conference League. AEK, care a terminat pe ultimul loc în grupă, a ieşit din competiţia europeană.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *