Peste 60 de persoane au fost arestate la un protest la fermierilor din centrul Parisului

Peste 60 de persoane au fost arestate la un protest la fermierilor din centrul Parisului

Fermierii, membri ai sindicatului Coordination rurale, s-au instalat vineri dimineață la ora 4 (5 ora României), în Place de l’Étoile, care înconjoară Arcul de Triumf din Paris, blocând un sens giratoriu cu baloți de paie și apoi cu tractoare. Poliția i-a îndepărtat în cele din urmă pe manifestanți, iar 66 de persoane au fost arestate, relatează publicația Le Parisien și AFP, citată de France 24.

Protestatarii, care au afișat bannere pe bulevardul Champs-Élysées, în centrul orașului, au declarat că acțiunea lor a avut ca scop „salvarea agriculturii franceze”.

Manifestația a avut loc înaintea unui nou weekend la care se așteaptă o prezență masivă a publicului la Salonul Agriculturii din Paris.

Al treilea sindicat agricol ca mărime, Coordination rurale a anunțat pe rețelele sociale înainte de protest că vrea să „ocupe simbolic și pașnic Étoile”.

About one hundred members of the farmers’ union Coordination Rurale carried out an operation this Friday morning March 1, 2024 on the Champs-Élysees in Paris, France. In an initial message on social network X, they announced that they had “symbolically and peacefully” taken over the Place de l’Etoile. The image shows a small group of people and straw bales set up as a roadblock at the top of the famous avenue, just in front of the Arc de Triomphe.
Farmers Block The Champs Elysees – Paris, France – 01 Mar 2024,Image: 852494098, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
About one hundred members of the farmers’ union Coordination Rurale carried out an operation this Friday morning March 1, 2024 on the Champs-Élysees in Paris, France. In an initial message on social network X, they announced that they had “symbolically and peacefully” taken over the Place de l’Etoile. The image shows a small group of people and straw bales set up as a roadblock at the top of the famous avenue, just in front of the Arc de Triomphe.
Farmers Block The Champs Elysees – Paris, France – 01 Mar 2024,Image: 852493939, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
About one hundred members of the farmers’ union Coordination Rurale carried out an operation this Friday morning March 1, 2024 on the Champs-Élysees in Paris, France. In an initial message on social network X, they announced that they had “symbolically and peacefully” taken over the Place de l’Etoile. The image shows a small group of people and straw bales set up as a roadblock at the top of the famous avenue, just in front of the Arc de Triomphe.
Farmers Block The Champs Elysees – Paris, France – 01 Mar 2024,Image: 852494141, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
About one hundred members of the farmers’ union Coordination Rurale carried out an operation this Friday morning March 1, 2024 on the Champs-Élysees in Paris, France. In an initial message on social network X, they announced that they had “symbolically and peacefully” taken over the Place de l’Etoile. The image shows a small group of people and straw bales set up as a roadblock at the top of the famous avenue, just in front of the Arc de Triomphe.
Farmers Block The Champs Elysees – Paris, France – 01 Mar 2024,Image: 852493986, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no

Potrivit unui jurnalist aflat la fața locului, patru tractoare au fost poziționate la baza Arcului de Triumf, sub privirile polițiștilor, care inițial au lăsat lucrurile să se întâmple.Unii dintre manifestanți au împărțit saci cu cartofi automobiliștilor blocați în traficul îngreunat din jurul Arcului de Triumf, au transmis reporterii AFP.

Surse din cadrul poliției, citate de Le Parisien, au precizat că opt tractoare se aflau în Place de l’Étoile la ora 6 dimineața. Poliția a încercat să elibereze carosabilul și i-a împins pe manifestanți într-o parte. În total 66 de persoane au fost arestate în urma protestului.

Într-o intervenție la Radio Sud, ministrul francez al agriculturii și suveranității alimentare, Agnès Pannier-Runacher, a declarat că „toată lumea trebuie să respecte legea, o manifestație nedeclarată este întotdeauna o manifestație ilegală”.

„Luăm măsuri foarte concrete, iar banii curg acum către ferme”, a spus Pannier-Runacher, recunoscând, în același timp, dificultatea de a „construi agricultura anilor 2030 și 2050, pe fondul perturbărilor geopolitice și al încălzirii globale”.

Fermierii din întreaga Europă protestează de câteva săptămâni din cauza a ceea ce ei consideră a fi reguli de mediu excesiv de restrictive, a concurenței importurilor ieftine din afara Uniunii Europene și a veniturilor scăzute.

Agricultorii francezi au continuat să blocheze drumurile, să incendieze anvelope și să asedieze supermarketurile, spunând că au nevoie de mai multe măsuri, chiar și după ce guvernul a promis reforme.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *