Petrolul s-a ieftinit după ce Israelul a lansat ofensiva terestră în Fâşia Gaza

Petrolul s-a ieftinit după ce Israelul a lansat ofensiva terestră în Fâşia Gaza

Cotaţia petrolului a scăzut luni pe piaţa din Asia, după ce Iranul și aliații săi nu au reacționat la lansarea ofensivei terestre israeliene în Fâşia Gaza, calmând astfel îngrijorările că livrările regionale de ţiţei ar putea fi întrerupte, transmite Bloomberg, scrie Agerpres.

Barilul de ţiţei Brent, un indicator de referinţă la nivel global, a coborât luni sub pragul de 90 de dolari, după ce vineri a crescut cu aproape 3%, în timp ce ţiţeiul West Texas Intermediate a coborât până la aproape 84 de dolari per baril.

Chiar dacă trupe şi tancuri israeliene au intrat în partea de nord a Fâşiei Gaza, autorităţile israeliene au anunţat că vor urma o abordare treptată, ceea ce a calmat îngrijorările că o invazie masivă va duce la o escaladare regională.

„Ultimele zile au arătat că conflictul armat rămâne limitat la Israle şi Gaza iar în această perspectivă, ţiţeiul pare supraevaluat” spune Vandana Hari, fondatorul firmei de consultanţă Vanda Insights. Potrivit acestuia, cotaţiile la petrol „ar putea continua să scadă până la următorul eveniment de risc”.

Piaţa petrolieră mondială a fost perturbată de conflictul din Gaza, având în vedere că există potenţialul de extindere dincolo de Fâşia Gaza şi Israel, ceea ce ar pune în pericol livrările mondiale.

Orientul Mijociu este responsabil pentru o treime din livrările mondiale de petrol şi există îngrijorări că o escaladare a războiului ar putea duce la atacuri asupra tancurilor petroliere, ameninţări la adresa strâmtorilor maritime şi o reducere a exporturilor de petrol ale Iranului.

Iranul este principalul susţinător al Hamas, care a fost desemnat grupare teroristă de către SUA şi Uniunea Europeană. Teheranul sprijină de asemenea gruparea Hezbollah din sudul Libanului, care are poziţii de forţă de-a lungul graniţei de nord a Israelului şi are potenţialul de a deschide al doilea front în conflictul actual.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *