Pfizer a dat România în judecată pentru neplata vaccinurilor anti-COVID contractate. Ce spune ministrul sănătăţii

Pfizer a dat România în judecată pentru neplata vaccinurilor anti-COVID contractate. Ce spune ministrul sănătăţii

Companiile farmaceutice Pfizer și BioNTech au confirmat că au dat România în judecată, acuzând țara noastră că a încălcat contractul semnat în mai 2021, pentru achiziția de vaccinuri anti-COVID-19, a scris, joi, 18 ianuarie, Context.ro. Informația a fost comentată de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, dar și de ministrul sănătăţii Alexandru Rafila, care a afirmat că nu e o situaţie neaşteptată, având în vedere că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul altor două state UE, Polonia şi Ungaria.

„Pfizer și BioNTech caută să facă România să își respecte angajamentele pentru comenzile de vaccinuri COVID-19, plasate de Guvernul României, parte a contractului de livrări pentru Uniunea Europeană, semnat în mai 2021″, au transmis reprezentanții Pfizer.

„Aceste proceduri formale vin după discuții lungi între părți, care au avut loc în spiritul parteneriatului cu România și cu membrii Guvernului României. Pfizer și BioNTech cred că este important ca toate părțile implicate să își respecte obligațiile contractuale, în baza acordului care a facilitat succesul răspunsului European la pandemia COVID-19″, scrie într-un răspuns al gigantului farmaceutic, pentru Context.ro.

Conform datelor publicației citate, între 2020 și 2021, România a contractat peste 90 de milioane de doze de vaccin anti-COVID, din care aproximativ 35 de milioane au ajuns în țară până în luna septembrie a anului 2023. Contractul semnat în mai 2021, având o valoare totală de peste 600 de milioane de euro, prevedea achiziția de 34 de milioane de doze de vaccin, la 19,5 euro bucata.

Reacția Guvernului

Purtătorul de cuvânt Mihai Constantin a făcut, joi, declarații cu privire la anunțul că Pfizer a dat România în judecată pentru neplata vaccinurilor anti-COVID contractate, afirmând că amendamentul la care face referire compania farmaceutică nu a fost semnat de Ministerul Sănătăţii, potrivit Spotmedia.

„A venit o notificare de deschidere a acestui litigiu în ultimele zile din decembrie anul trecut. În ultima parte a lunii februarie e un prim termen. România va fi evident reprezentată la acest proces”, a spus Constantin.

Întrebat ce va face Guvernul, purtătorul de cuvânt a afirmat: „Este vorba despre faptul că România a estimat un necesar pandemic pentru doze de vaccin, însă amendamentul la care compania farmaceutică face referire nu a fost semnat de către Ministerul Sănătăţii şi, în consecinţă, nici nu s-a putut face vreo plată, pentru că nu există acele doze încasate de către statul român”.

Rafila: „Au fost contractate cantităţi enorme de vaccin pe care România nu le folosea, situaţie care nu putea fi acceptată”

Ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că notificarea Pfizer de chemare în faţa instanţei la Bruxelles pentru vaccinurile anti-COVID a fost primită prin poştă, notează News.ro.

„Este o situaţie care nu este neaşteptată, având în vedere că Pfizer a făcut acelaşi lucru şi cu alte două state membre ale Uniunii Europene, respectiv Polonia şi Ungaria. A venit acum rândul României, care nu a acceptat, nu am avut cum să acceptăm să semnăm un amendament propus de către compania Pfizer, care presupunea plata unor compensaţii financiare în cazul în care renunţam la contractul… la vaccin”, a spus, joi, Rafila.

După Ungaria și Polonia, România este a treia țară europeană dată în judecată de Pfizer.

De asemenea, ministrul a afirmat că „nu există niciun fel de bază pe legală pentru aceste compensaţii financiare şi, în mod evident, noi nu puteam să comandăm restul de 28 de milioane de doze de vaccin care mai rămăseseră de livrat în cadrul acestui contract, în condiţiile în care în România interesul pentru vaccinare practic nu există în acest moment”.

Ministrul a explicat că va fi căutată o firmă de avocatură şi că România va încercă să se coordoneze cu Polonia din punct de vedere al argumentelor faţă de acest contract.

„În ceea ce priveşte acest contract comercial, o să încercăm la nivelul guvernului să găsim o firmă de avocatură care să ne reprezinte şi dacă o să putem – am avut deja o întâlnire cu ambasadorul Poloniei – să încercăm să ne coordonăm şi din punct de vedere al argumentelor care stau în faţa acestui contract care nu a fost, n-a putut să fie onorat, pentru că acele cantităţi contractate pentru anul 2022-2023, enorme, din punctul meu de vedere (…), n-ar fi fost folosite şi oricum le primeam, le plăteam şi nu le foloseam”. a mai spus Rafila, completând că „era o situaţie pe care nu puteam să o acceptăm, nici din punct de vedere moral nu cred că era în regulă”.

Ministrul sănătății a subliniat că, potrivit contractului, 28 de milioane de doze ar mai fi trebuit să primească România de la Pfizer, cantitate care „ar fi fost imposibil de utilizat”.

De asemenea, Alexandru Rafila a explicat şi mecanismul Comisiei Europene prin care s-au semnat contractele pentru vaccinul anti-COVID.

„Exista un contract cadru şi periodic, Comisia Europeană oferea fiecărui stat membru o cotă-parte din tranşele de producţie. În termen de 5 zile trebuia să spui «Da, vreau să iau acea tranşă» sau «Nu, vreau să iau acea tranşă», a mai spus ministrul.

„Cred că unde a fost un pic de grabă sau poate mai multă grabă – nu ştiu, nu vreau să fac niciun fel de comentariu, situaţia atunci era poate diferită – a fost când s-au cumpărat pentru 2 ani în avans aproape 39 de milioane de doze de vaccin, pentru că acea cantitate era enormă, asigura producţia pentru Pfizer, dar cantitatea în mod evident nu putea fi absorbită. Dacă te uitai şi la cifrele legate de rata de vaccinare în ţara noastră în acea perioadă”, a conchis Rafila.

Achiziţia de vaccinuri din pandemie, obiectul unei anchete DNA

Procurorii anticorupție spun că, în perioada ianuarie-mai 2021, au fost cumpărate peste 52,8 milioane de doze de vaccin anti-COVID în plus față de cele necesare, iar prejudiciul adus bugetului statului depășește un miliard de euro, la care se adaugă TVA.

Pe 23 noiembrie 2023, DNA a cerut Senatului şi Preşedinţiei ridicarea imunității fostului premier PNL Florin Cîţu, senator, şi a foştilor miniştri ai sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii de la USR. Procurorii i-au acuzat de „abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv, complicitatea”, în dosarul achiziției de vaccinuri anti-COVID.

De asemenea, Andrei Baciu, în calitatea sa de secretar de stat în Ministerul Sănătății, e acuzat că a susținut un memorandum în urma căruia au fost achiziționate 4.260.269 de doze de vaccin anti-Covid produs de compania Pfizer, potrivit DNA.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *