Piața Roșie din Moscova, plină de zeci de mii de ruși veniți la marele concert care sărbătorește anexarea celor patru regiuni ucrainene | VIDEO

Piața Roșie din Moscova, plină de zeci de mii de ruși veniți la marele concert care sărbătorește anexarea celor patru regiuni ucrainene | VIDEO

Zeci de mii de oameni s-au înghesuit vineri, 29 septembrie, la intrările în celebra Piață Roșie din Moscova, ținând în mâini bilete și afișe roșii pe care este inscripționat sloganul „O țară, o familie, o Rusie”, relatează Sky News.

Codul QR asigură intrarea la ore eșalonate la marele concert ce urmează în cursul serii, care marchează aniversarea “anexării” de către Rusia lui Vladimir Putin a celor patru regiuni ucrainene – Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, al căror control deplin forțele ruse nu îl deține nici acum. Provinciile au fost anexate anul trecut, pe 30 septembrie, în urma unor referendumuri de fațadă, care nu au fost recunoscute nici de Ucraina, nici de comunitatea internațională.

Poate că lipsa controlului deplin asupra celor patru teritorii ucrainene este și motivul pentru care Kremlinul a spus că președintele Putin va urca pe scenă vineri seară, deși ceea ce anunță oficialii ruși și ceea ce se întâmplă apoi nu sunt neapărat corelate, notează postul britanic de televiziune.

Președintele va ține un discurs televizat sâmbătă, 30 septembrie (când tehnic se împlinește un an de la anexarea celor patru regiuni), pentru a felicita națiunea pentru această „reunificare”, așa cum o numește el. De asemenea, sâmbătă seara este preconizat un alt concert.

Majoritatea oamenilor care s-au adunat în Piața Roșie spun că au fost sfătuiți să vină de către companiile la care lucrează.

Este o tradiție consacrată în Rusia, care datează din perioada sovietică, ca întreprinderile de stat să își aducă angajații cu autobuzul pentru ca aceștia să participe la marile evenimente patriotice.

Studenții tind să vină și ei, încolonați. Reporterii Sky News susțin că au auzit un grup de femei care lucrează la o grădiniță spunând că ar fi fost plătite cu 5.000 de ruble (42 de lire sterline) pentru a veni. Ele credeau că trebuie doar să le fie scanat codul QR pentru a dovedi acest lucru. „Pentru 5.000 de ruble am susține orice”, a glumit una dintre ele.

Acesta este unul dintre motivele pentru care atât de mulți ruși nu cred că oamenii au participat vreodată la mitingurile opozantului Alexei Navalnîi din proprie inițiativă.

Este greu de crezut în Rusia că oamenii nu sunt plătiți pentru a participa la demonstrații sau la adunări publice, când acest lucru este o parte acceptată a culturii ruse și s-a perpetuat din timpuri imemoriale, notează Sky News.

Și, bineînțeles, scopul tuturor acestor acțiuni este reprezentat de imaginile care vor fi transmise în toată țara la televiziunea de stat.

https://www.youtube.com/watch?v=yf8VA_LnROs

Rușii ajunși în Piața Roșie par fericiți și zâmbitori, fluturând steaguri și pregătindu-se să sărbătorească o anexare care nu are nicio bază în dreptul internațional, de jure sau chiar de facto, mai scrie Sky News.

Joi, Vladimir Putin a promulgat o lege care stabileşte ca data de 30 septembrie să fie marcată de acum înainte oficial ca „Ziua reunificării” cu Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie.

Putin prezentase această iniţiativa în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal) după ce Moscova a organizat, la începutul acestei luni, primele alegeri în cele patru regiuni ucrainene anexate în conformitate cu legislaţia rusă.

În opinia Kremlinului, aceste patru regiuni au revenit în componenţa Rusiei în virtutea „exprimării voinţei populare a milioane de oameni şi a exercitării dreptului lor inalienabil de a-şi decide statutul politic în mod liber şi fără ingerinţe externe”.

„O ţară, o familie, o Rusie” este sloganul concertului de vineri, despre care unele organizații ruse independente de presă, precum Meduza, scriu că aminteşte de sloganul partidului nazist „Un popor, un imperiu, un conducător”.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *