Piedone, susținut de PSD în cursa pentru Primăria Capitalei? Gabriel Zetea: Nu a existat o astfel de discuție niciodată în interiorul partidului. Săptămâna viitoare, cel târziu, medicul Cîrstoiu va depune candidatura (VIDEO)

Piedone, susținut de PSD în cursa pentru Primăria Capitalei? Gabriel Zetea: Nu a existat o astfel de discuție niciodată în interiorul partidului. Săptămâna viitoare, cel târziu, medicul Cîrstoiu va depune candidatura (VIDEO)

Deputatul PSD, Gabriel Zetea, a avut o intervenție în cadrul emisiunii Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, unde a fost întrebat dacă există posibilitatea ca PSD să îl susțină pe Cristian Popescu Piedone, în cazul în care s-ar retrage Cătălin Cîrstoiu.

 

„Nu a existat o astfel de discuție niciodată în interiorul PSD”

 

Zetea susține că nu a existat niciodată o astfel de discuție în interiorul PSD și că ei, alături de partenerii de coaliție din PNL îl vor susține pe Cîrstoiu. Deputatul a anunțat că cel târziu săptămâna următoare doctorul Cîrstoiu ar urma să își depună cadidatura.

“Nu a existat o astfel de discuție niciodată în interiorul PSD, ba dimpotrivă, cred că dacă vă uitați în spațiul public, o să vedeți că toate contrele politice, replicile acide sau nu sunt între candidatul susținut de către Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal, domnul Cîrstoiu și domnul Piedone sau președintele PSD, Marcel Ciolacu și domnul candidat Popescu Piedone, deci cumva controversele merg în zona asta, între PSD și domnul Piedone.

V-aș trimite foarte multe declarații ale domnului Popescu Piedone jenante pentru noi, având în vedere trecutul pe care l-am avut împreună și replicile acide pe care i le-a dat și președintelui Marcel Ciolacu, nu au fost puține …”, a precizat deputatul PSD.

 

„Nu s-a pus problema niciodată în acest termen”

 

Zetea a mai fost întrebat ce vor face, în ultimul moment, în cazul în care doctorul Cîrstoiu se va retrage.

“Nu s-a pus problema niciodată în acest termen. Sigur, Partidul Social Democrat și-a exprimat în ședințele coaliției rezervele sale atunci când a venit vorba despre candidatura târziu anunțată a medicului Cîrstoiu și am zis că va fi un obiectiv greu de atins pentru noi în a susține candidatura unui om, care nu are notorietate suficientă, dar, odată ce am luat această decizie, mergem înainte, suntem oameni serioși, alături de această construcție pe care o avem alături de PNL.

Eu pot să vă spun un lucru, n-am asistat niciodată la nicio discuție, la nici măcar în glumă între membri ai PSD sau alți oameni care fac parte din coaliție, care să vorbească despre o potențială astfel de viitoare retragere a candidaturii. Deja avem o candidatură anunțată târziu, ar fi o dovadă de neseriozitate”, a mai adăugat Zetea.

 

„Săptămâna viitoare, cel târziu, această candidatură va fi depusă”

 

„Săptămâna viitoare, cel târziu, această candidatură va fi depusă astfel încât toate speculațiile pe subiectul ăsta vor fi eliminate, dar să știți că nu va fi finalul, pentru că atacuri la adresa medicului Cîrstoiu vor fi oricum și după ce va depune candidatura”, a ținut să precizeze social-democratul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *