Pilotul submersibilului dispărut a spus într-un interviu că a „încălcat unele reguli” pentru a-l construi. „La un moment dat, siguranța e o risipă”

Stockton Rush, directorul executiv al companiei OceanGate și una dintre cele cinci persoane aflate la bordul submersibilului Titan dispărut în apele Atlanticului de Nord, a vorbit, într-un interviu acordat anul trecut, despre faptul că a „încălcat câteva reguli” în cariera sa, relatează CNN.

„Cred că generalul MacArthur a fost cel care a spus că ești ținut minte pentru regulile pe care le încalci. Iar eu am încălcat unele reguli pentru a face asta. Cred că le-am încălcat cu logica și cu o bună inginerie în spate. Titanul și fibra de carbon, e o regulă ca să nu faci asta, eu am făcut-o. Alegând regulile pe care le încalci adaugi valoare societății și pentru mine asta este inovație”, a spus Rush într-un interviu video publicat pe canalul de YouTube al lui Alan Estrada.

Într-un alt interviu acordat jurnalistului David Pogue, Stockton a afirmat că „la un moment dat, siguranța este pur și simplu o risipă”.

„Adică, dacă vrei doar să fii în siguranță, nu te ridica din pat. Nu te urca în mașină. Nu face nimic. La un moment dat, îți vei asuma niște riscuri, iar aceasta este într-adevăr o chestiune de risc/recompensă. Cred că pot să fac asta la fel de sigur încălcând regulile”, a adăugat el.

De asemenea, Rush, în vârstă de 61 de ani, și-a exprimat convingerea că marea poate oferi omenirii cea mai bună șansă de supraviețuire atunci când suprafața Pământului va deveni de nelocuit.

„Viitorul omenirii se află sub apă, nu pe Marte. Vom avea o bază subacvatică. Dacă distrugem această planetă, cea mai bună barcă de salvare pentru omenire este sub apă”, a declarat el în interviul acordat lui Alan Estrada.

Între timp, cursa contracronometru pentru salvarea celor cinci oameni din submersibilul Titan continuă.

Potrivit estimărilor Gărzii de Coastă a SUA, oxigenul de la bordul submersibilului dispărut duminică în timp ce se îndrepta către epava Titanicului ar trebui să se termine joi în jurul orei 7.18, ora Washingtonului, adică 14.18 ora României.

Până acum, căutările în jurul zonei în care au fost identificate zgomote marți și miercuri „au dat rezultate negative”.Foto: Hepta

 

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *