PLAN DEZVĂLUIT. Ce se întâmplă dacă statul va limita publicitatea la pariuri? Jocurile de noroc se pregătesc să devină ”presă”, iar ce guvern poate interzice ”presa”?

PLAN DEZVĂLUIT. Ce se întâmplă dacă statul va limita publicitatea la pariuri? Jocurile de noroc se pregătesc să devină ”presă”, iar ce guvern poate interzice ”presa”?

Într-un articol publicat miercuri, 25 octombrie 2023, Sam Sadi, CEO al grupului LiveScore din Marea Britanie, își expune „masterplanul” de a metamorfoza presa sportivă mondială. Conform lui Sadi, publicul va primi știri de la ziariști care vor fi în slujba ”unui ecosistem care să deservească partenerii” industriei de pariuri. 

Știrea poate fi interesantă și pentru publicul din România, având în vedere că proprietarul majoritar al GSP, grupul elvețian Ringier, a investit 50 de milioane de lire sterline, în 2022, în LiveScore. Conform declarațiilor oficiale ale părților, scopul a fost acela „de a accelera dezvoltarea în Europa Centrală și de Est” pe baza „unui parteneriat strategic” între site-ul LiveScore, casa de pariuri LiveScore Bet și publicațiile Ringier Sports. 
Ringier Sports are în 7 țări europene site-uri de sport, printre care publicațiile de mare tradiție A Bola din Portugalia (fondată în 1945) și Gazeta Sporturilor din România (fondată în 1924). 
GSP a adresat, în numele dreptului la informare al publicului, câteva întrebări companiei Ringier, proprietarul său majoritar, despre cum vede intențiile partenerului său strategic Sam Sadi referitoare la ”covergența și simbioza presă – pariuri”. Ringier a spus ieri că ”Sam Sadi se referă la propriul ecosistem pe care îl construiește”, nu la Ringier.
Dacă aceast proiect anunțat de Sam Sadi va avea succes, va fi practic o modificare a misiunii jurnaliștilor. Ei nu vor mai sluji interesul public și cititorii, ci vor presta pentru un nou sistem, obținut din „convergența și simbioza dintre mass-media sportivă și industria de pariuri”.
Conform aceluiași plan, companiile de presă s-ar numi „operator de media sportivă”. 

„Avem un plan pe care îl implementăm”, spune omul de afaceri Sam Sadi, fost director la casele de pariuri, astăzi liderul LiveScore. „L-ai putea numi un plan pe zece până la douăzeci de ani. Intenționăm să devenim operatorul de media sportivă numărul unu la nivel mondial. Nu un operator de pariuri, ci un operator de media sportivă”, susține Sadi, într-un articol publicat miercuri de igamingbusiness.com. 

O nouă creatură în sport

Declarațiile sunt o detaliere a ceea ce LiveScore a pus în centrul business-ului său. Compania se declară „un pionier”. Este inițiatoarea „unei convergențe care asigură îmbunătățirea relației simbiotice dintre mass-media sportivă și industria pariurilor sportive pentru a oferi randamente mai bune și, în mod esențial, o experiență mai bună pentru utilizatori”.

Noua creatură, realizată prin convergență și simbioză, va alerga ca să înfulece „și să poată oferi mai multă valoare ca o casă de pariuri sportive pentru utilizatori, oferind în același timp valoare media pentru pariori”. 

Convergența și simbioza anulează independența

E ca în biologie, de unde de altfel și provin termenii de convergență și simbioză. Jurnalismul de sport și industria pariurilor au descendențe diferite. Ziaristica a informat oamenii despre meciuri și despre lumea sportului, pariurile au oferit clienților posibilitatea de a-și miza banii pe meciuri. 

Dacă cele două industrii vor converge, se vor asemăna și în privința scopului. Simbioza presupune atașamentul dintre părțile unui sistem; în acest caz între „mass-media sportivă și industria pariurilor sportive”. 

În simbioza biologică, conviețuirea este mutuală sau chiar parazită. În niciun caz nu se cultivă autonomia. 

Simbioza între „mass-media sportivă și industria pariurilor sportive” presupune anularea, treptată, a principiului „separării editorialului de comercial”. Adică renunțarea la unul dintre elementele cheie cu care se realizează dreptul oamenilor de a fi corect informați. 

Dar ceea ce semnifică pierderea unui drept pentru public reprezintă o nevoie evolutivă pentru noul business. Iar, dacă planul va reuși, independența va dispărea nu pentru că există o intenție malefică, ci pentru că sistemul nou imaginat nu poate supraviețui altfel: în simbioză nu ești independent. Dimpotrivă, ești legat.

Condiția evolutivă a succesului noului animal economic este să lucreze împreună, „presă și betting”, pentru interesul propriei specii încrucișate, nu pentru interesul public. 

„A big problem”

Într-o astfel de lume nouă, autonomia părților nu mai este o calitate, ci, dimpotrivă, un defect periculos al proaspetei varietăți de business. 

Asta în timp ce regula supraviețuirii jurnalismului este independența și obiectivitatea, pentru că altfel oamenii nu te cred și nu te simt că faci un serviciu public. Dar independența s-a transformat într-un risc pentru vietatea simbiotică „presă – pariuri”, care a început să se nască în ultimii ani.

Unul dintre acționarii GSP a semnalat explicit riscul păstrării separării, într-un email din care 95 de jurnaliști GSP și Libertatea au citat, în protestul lor din 3 octombrie 2023, când a fost îndepărtat redactorul-șef Cătălin Țepelin. 

Acționarul ziarului deținut majoritar de Ringier a scris în email: „Voi spuneți mândri că lucrați într-o redacție unde editorialul e separat de comercial, dar pentru mine asta este a big problem”. 

GSP a adresat, în numele publicului, companiei Ringier, proprietarul său majoritar, câteva întrebări despre legăturile cu planurile lui Sam Sadi, partenerul strategic al Ringier. Ce crede Ringier despre o presă simbiotică și convergentă cu industria de pariuri?

Ringier: ”Sam Sadi vorbește despre cum își construiește propria companie media”

Întrebat de Gazeta Sporturilor, Ringier a spus că ”Livescore.com este la origine și în mare parte o companie media. În articolul “LiveScore Group’s Sam Sadi își construiește imperiul media”, Sam Sadi vorbește despre cum își construiește propria companie media”. 

”Niciunul dintre citatele sale (n..r ale lui Sadi) nu se referă la vreo relație cu terțe părți, inclusiv Ringier și mărcile sale, ci doar la propriul ecosistem pe care îl construiește: Livescore.com (MEDIA) și LiveScore Bet”, a adăugat Ringier. Dar cine e LiveScore și cum este el media?

LiveScore – rezultate sportive în timp real

LiveScore a pornit în 1998 ca un site care a oferit oamenilor acces la rezultatele live ale competițiilor sportive. Când se marca un gol, aflai instant. Știai scorul la tenis, pe măsura derulării meciului. 

În 2020, firma din UK a lansat propria casă de pariuri: LiveScore Bet. O vreme, povestesc ei, au testat modelul în care oamenii care pariază „se deplasează fără probleme între aplicația media și pariuri sportive”. 

Dar teoria lui Sam Sadi este că poți avea rezultate, informații, imagini și impulsuri pentru a paria, totul pe un singur site, un „one stop shop” dedicat omului care pariază. De aceea, spune directorul, la un moment dat au realizat „o înțelegere cu un produs media pentru a testa teoria”. 

Se merge spre ideea unui singur site unde să și citești, să și privești, să și pariezi

Astăzi, directorul general al LiveScore susține că lucrurile se îndreaptă, în timp, spre convergență completă: același site să joace rol de site de pariuri și de „experiență sportivă totală”. Din declarațiile oficiale, făcute pe 7 septembrie 2022, asocierea LiveScore – Ringier a venit logic: LiveScore are site-ul de rezultate live și casa de pariuri, iar Ringier este „partenerul perfect” pentru că deține publicațiile pe piețele locale. Iar piețele locale sunt foarte importante, așa cum mărturisește Sam Sadi. Banii se pot încasa global, însă încrederea se construiește local. 

Veniturile noului animal economic, unul foarte evoluat pe lanțul trofic în opinia demiurgilor săi, vor veni de la firmele de pariuri și din pariurile efective oferite chiar de către „operatorul media”, spune Sam Sadi.

„Așa ne diferențiem de utilizatorii Sky Bet sau Bet365 care au nevoie de o aplicație media separată pentru acea experiență sportivă totală”, explică antreprenorul. 

„Prin urmare, toate procesele de învățare, dezvoltările și inovațiile sunt în beneficiul partenerilor de pariuri sportive și de publicitate de pe mai multe piețe”, se mai spune în articolul recent. 

„Este o relație benefică. Atâta timp cât vom continua să facem asta, ei vor continua să fie partenerii noștri”, descrie Sam Sadi relația cu firmele de jocuri de noroc. „Dacă vedem că trebuie să devenim un ecosistem cu o singură marcă (n.r. presă, pariuri și scoruri live sub un singur brand) poate că trebuie să mergem în această direcție. Dar nu văd că asta se va întâmpla în viitorul apropiat”, a adăugat el. 

Bulgaria e următoarea declarație de intenție a LiveScore

Următoarea țară din Europa de Est în care Sadi spune că va testa „convergența” către ideea de „operator de media sportivă” este Bulgaria. Sadi nu spune cu cine o va face acolo, local. Ringier este majoritar în compania media din Bulgaria care publică siteul sportal.bg. 

Minoritar în Bulgaria la sportal.bg, ca și în România la GSP, este Stilian Shishkov, partener în Ringier Sports și cel care a intrat în Board-ul LiveScore, în momentul parteneriatului dintre Ringier și LiveScore. 

Un plan genial și niște mici probleme de depășit

Fie că e doar al lui sau și al altora, proiectul anunțat de Sadi e îndrăzneț, chiar dacă evoluția nu e deloc simplă. E nevoie să se alinieze multe planete, pot apărea belele unde nu te aștepți.  

Jurnaliștii din multe țări ar trebui să accepte să devină angajați a căror muncă nu e să informeze, ci să convertească oamenii în pariori. După cum ar trebui să accepte și publicul, care ar urma să pună mâna pe o tigaie care nu-l anunță că s-a transformat în altceva și a devenit fierbinte. 

De pildă, e interesant dacă un om care are de reclamat eventuale nereguli sau abuzuri ale industriei de pariuri s-ar mai adresa unei redacții sincronizate cu industria pariurilor. 

Asta desigur că vine în dezacord cu regulile seculare ale companiilor de presă, cum e, de pildă, Ringier, partenerul LiveScore. Presa și-a construit cu răbdare mecanisme de balansare și control. 

Potrivit propriului Cod de Conduită și Editorial Mission Statement ale Ringier, publicațiile cultivă „independența, iar jurnaliștii noștri sunt neclintiți în fața influenței din partea persoanelor, companiilor și autorităților”. Dacă ar vrea să se transforme spre altceva, un agregator de imagini, cuvinte, impulsuri și pariuri, nu i-ar fi simplu. Ringier a susținut că, oricum, nu are treabă cu ce a declarat Sadi, partenerul său strategic. 

Iar dacă o faci, anunți sau nu anunți?

O companie are dreptul să facă ceea ce dorește cu propriile branduri. Însă în cazul în care tranzitezi ca publicație spre altecva, un „operator de media sportivă, convergent cu pariurile”, e o așteptare rezonabilă  a sferei publice să anunți publicul, angajații și partenerii de afaceri că ai schimbat regulile. 

Mai există o soluție, dar lumea bagă de seamă: aceea să nu anunți, dar „să golești de conținut propriul cod”, cum au avertizat imediat, în cazul Țepelin, organizațiile de protecție a libertății de exprimare ActiveWatch și CJI. Chiar și legendar de precautele organizații din publicitate, IAA, IAB și RAC, au reacționat clar de această dată, în favoarea separării comercialului de editorial. 

Întrebată ieri de GSP ce crede despre ”convergența simbiotică între media și pariuri”, invocată de Sadi, Ringier a insistat că nu comentează ”gândurile lui Sadi din spatele strategiei Livescore”. Adresa întrebării e greșită, a spus compania de media. 

GSP, siteul pe care românii petrec cel mai mult timp 

Indiferent la cine va apela Sadi, pentru ca planul de suprapunere între media și pariuri să funcționeze optim e nevoie de site-urile sportive, citite de un public larg. În țările europene mai ales, audiența publicațiilor de sport e enormă. 

GSP, de pildă, este site-ul de presă unde românii petrec cel mai mult timp. E peste site-urile televiziunilor și peste cele de general news. În anul 2023, Gazeta Sporturilor a avut o medie de 4 milioane de unici pe lună. 

În plus, publicațiile de sport au unele dintre cele mai intense și participative activități ale publicului pe site (afișări/user). DigiSport și GSP sunt, la acest criteriu, primele din toate site-urile de conținut din online-ul românesc. 

Muralul excepțional cu istoria Rapidului, „powered by Superbet”

Cert e că regulile de independență ale media sunt infernal de greu de apărat și imposibil de crezut de către public, din clipa în care s-ar instituționaliza „simbioza dintre mass-media sportivă și industria de pariuri”. Dar evident că se găsesc căi. Prosperă și capabilă în a atrage multe talente, industria de pariuri inovează. 

New York Times a scris despre facultățile de prestigiu din Statele Unite, epicentre ale sportului tânăr, care au contracte de sponsorizare cu firmele de pariuri sportive. În urma parteneriatelor, în facultăți circulă vouchere la pariuri și bonusuri de start pentru studenți care vor să joace la pariuri. 

Publicul tânăr este insistent urmărit peste tot în lume. În România, se merge până la nivel de cultură urbană underground. Un mural, un graffiti uriaș, excepțional de frumos realizat, care reprezintă istoria iubitului club de fotbal Rapid, se întinde pe un întreg bloc din București. 

Muralul este solemn populat cu numele SuperBet, liderul pieței de betting din România și sponsor al clubului.

Asta indică și o tendință către noi forme de promovare. Căci ce se va întâmpla dacă guvernele din toată lumea vor deveni din ce în ce mai preocupate în fața dependenței generată de pariuri și vor limita publicitatea clasică? 

Planul devine și mai bun dacă guvernele restricționează reclama: pentru că nu pot restricționa ”presa convergentă cu pariurile”

Sam Sadi se gândește deja „dacă interzicerea sponsorizării pariurilor sportive și restricțiile privind publicitatea ar putea separa sportul de pariuri”. El spune că, în modelul lui, schimbarea restrictivă a legislației nu ar reprezenta un „vânt din față”, o piedică, ci, dimpotrivă, un avantaj. 

Sadi nu detaliază, nu explică de ce ar fi chiar un beneficiu pentru planul său ca statele să se burzuluiască la industria de gambling. Nici nu spune despre el însuși că e genial. Genul de genial până la proba contrară.

Pentru că da, statele pot limita sau chiar interzice reclama la pariuri. În UK este o dezbatere aprinsă, relatează The Guardian. În Elveția, nici nu poți paria. În septembrie 2022, „instanța supremă elvețiană a menținut interdicția privind operatorii străini de pariuri online”, consemnează Reuters. Alte țări se gândesc și ele la controlul fenomenului. Însă Sadi și cei care vor îmbrățișa această strategie văd mai departe. 

Statul poate interzice publicitatea, dar nu poate interzice „presa liberă”, redenumită între timp „operator de media sportivă” și  care ar urma să lucreze „în convergență și simbioză cu industria de pariuri”. 

Sau, și mai profitabil, totul va deveni un singur brand și, atunci, nimeni nu poate bloca domeniul oficial al unor case uriașe de pariuri, care au înghițit marile ziare de sport și își promovează creația drept ”jurnalism independent”.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *