Ploile se extind în toate regiunile, iar temperaturile continuă să scadă: „Minimele vor coborî la valori negative”

Ploile se extind în toate regiunile, iar temperaturile continuă să scadă: „Minimele vor coborî la valori negative”

Meteorologii anunță frig și ploi însemnate cantitativ în următoarele ore. Temperaturile continuă să scadă, iar minimele vor coborî la valori negative în depresiuni, până la minus 5 grade Celsius. Miercuri, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) se încălzește ușor, însă de joi se face iar frig, relatează Antena3.

„Din punct de vedere termic, vorbim despre valori la nivelul temperaturilor maxime ce vor caracteriza o vreme mai rece, în special în jumătatea nordică  a țării, unde ne așteptăm ca temperaturile maxime să nu depășească 12 grade Celsius, în timp ce în extremitatea de sud a țării consemnăm valori de 17-18 grade Celsius. Pe parcursul următoarelor nopți, minimele vor coborî la valori negative, în special în depresiuni, până la -5 grade Celsius”, a explicat Elena Mateescu, directorul ANM.

De la mijlocul săptămânii, vremea se mai îndreaptă, mai ales în jumătatea sud-estică a țării, unde se va încălzi. „Vom putea consemna în Bărăgan și în vestul Dobrogei, valori apropiate de 24 de grade Celsius, în timp ce în regiunile intracarpatice, maximele nu vor depăși 14-15 grade Celsius.

Începând de miercuri, mai ales în jumătatea sud-estică a țării, vremea se va încălzi și vom putea consemna în Bărăgan și în vestul Dobrogei, valori apropiate de 24 de grade, în timp ce în regiunile intracarpatice, maximele nu vor depăși 14-15 grade. De joi, va fi din nou o răcire”, a spus specialistul.

Alertă meteo de vreme rea

Până luni, 22 aprilie, ora 15.00, este în vigoare o alertă de ploi în toate regiunile, dar și vânt puternic în regiunile sudice şi sud-estice. O avertizare cod galben de ninsori la altitudini de peste 1.500 de metri vizează Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură.

„În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 10… 15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp. Vor fi mai ales averse, izolat însoţite de descărcări electrice. În zona de munte precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea local şi temporar intensificări în regiunile sudice şi sud-estice cu viteze în general între 45 şi 55 km/h”, precizează ANM.

Meteorologii au emis și o avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ, pentru perioada 21 aprilie, ora 18.00 – 22 aprilie, ora 12.00.

„La altitudini de peste 1.500 m în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, vor predomina ninsorile, local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă”, transmite ANM.

FOTO: Dumitru Angelescu/Libertatea

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *