În jurul globului se află peste 4500 de sateliți. Mai precis, la finalul anului 2021 erau 4550. Peste 70 de țări dețin sateliți de telecomunicații, iar România nu se află printre ele. Lista lor poate fi parcursă aici:
Printre națiunile care au proprii sateliți în jurul pământului, în fruntea clasamentului găsim Statele Unite, care deține peste jumătate din sateliții întregii planete (peste 2800). China, puterea tehnologică cu creșterea cea mai importantă din ultimii ani, este pe locul II, cu 467 de sateliți, urmată de către Marea Britanie (349 de sateliți) și Rusia (168 de sateliți). Statele din Uniunea Europeană care dețin proprii sateliți nu sunt puține: Germania are 47, Luxemburgul 40, Franța 31, Spania 24, Italia 21, Olanda 16, Finlanda 15, Belgia, Grecia și Suedia câte 5, Danemarca 4, Cehia 3, Lituania și Slovenia câte 2, iar Austria, Bulgaria, Ungaria, Estonia, câte 1. În total 18 națiuni din UE sunt în acest club select, din care mai fac parte și state precum Kazahstan (6 sateliți), Algeria (5 sateliți), Maroc și Pakistan (câte 3 sateliți), Azerbaidjan, Belarus și Venezuela (câte 2 sateliți), ba chiar și Bangladesh, Ecuador, Kuweit, Laos, Sri Lanka, Sudan, Tunisia, Turkmenistan și chiar Irak.
Mai mult de două treimi dintre sateliții lansați (peste 3000) se găsesc în așa-numita „orbită inferioară a pământului”- low Earth orbit (LEO), 565 se regăsesc pe orbite geo-sincrone/geo-staționare – geosynchronous orbit (GSO)/geostationary orbit (GEO), încă 139 pe „orbita medie a pământului”- medium Earth orbit (MEO) și doar 56 pe „orbita eliptică superioară”- highly elliptical orbit (HEO). Printre cei peste 3000 de sateliți cu orbită LEO, îi regăsim și pe cei deținuți de către cel mai important deținător de astfel de obiecte, Elon Musk, cel care deține rețeaua SpaceX Starlink; printre cei 565 de pe orbitele GSO/GEO (care se învârt cu viteza de rotație a Terrei aflăm sateliți utilizați pentru telecomunicațiile terestre și pentru observarea condițiilor de pe pământ, cu mențiunea că cei GEO parcurg orbite de deasupra ecuatorului, ceea ce îi face să pară ficși pentru un observator terestru. Sateliții cu orbite MEO sunt destinați coordonării navigației (inclusiv pentru sistemele GPS), iar cei cu orbite HEO pentru comunicații și pentru radio satelitar. Evident că cei care gravitează pe orbite mai depărtate de Terra sunt mai scumpi, mai rari și pot face funcții mai complexe.
Două treimi dintre sateliți (peste 63%) sunt destinați telecomunicațiilor, încă o cincime (22,1%) „observării planetei”, încă 7,8% pentru dezvoltarea tehnologică și doar 0,22% pentru observarea spațiului și 2,3% în scopuri științifice spațiale.
O treime dintre sateliții existenți erau deținuți de către firma lui Elon Musk, iar alte numere importante aparțin diferitelor armate : cea chineză deține 129, cea rusă 125, aviația americană 87, iar Oficiul național american de recunoaștere NRO 63.
Sursa: https://dewesoft.com/blog/every-satellite-orbiting-earth-and-who-owns-them
Acum, poate ne aducem aminte că țara noastră, România, este a 34-a cea mai mare economie a lumii în clasamentul întocmit de Banca Mondială (https://databankfiles.worldbank.org/public/ddpext_download/GDP_PPP.pdf ) și a 35-a cea mai mare economie a lumii în clasamentul întocmit de către FMI (https://www.imf.org/en/Publications/WEO/weo-database/2023/April/weo-report?a=1&c=001,998,&s=NGDPD,PPPGDP,PPPPC,PPPSH,&sy=2020&ey=2028&ssm=0&scsm=1&scc=0&ssd=1&ssc=0&sic=0&sort=country&ds=.&br=1 ). În urma noastră regăsim state precum Elveția , Belgia, Singapore, Norvegia, Suedia, Austria. Ungaria se află la mare distanță (a 53-a economie a lumii), iar de Bulgaria ce să mai vorbim (a 71-a economie a lumii). Economia noastră nu este doar mare, ci a început să fie și performantă, România ajungând pe locul 40 pe glob, în clasamentul Băncii Mondiale (https://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.PP.CD?most_recent_value_desc=true&year_high_desc=true ) după indicatorul global PIB/locuitor, PPP (la prețuri comparabile), după noi venind Portugalia (locul 42), Turcia (49), Grecia (50), Rusia (50), Bulgaria 951), etc, iar Ungaria fiind imediat în fața noastră (locul 39).
Cum se face, totuși, că România are o economie atât de performantă și performanțe tehnologice atât de modeste? Nu cumva dezvoltarea economică în viitor va fi, din ce în ce mai pronunțat, legată de accesul la și utilizarea tehnologiilor moderne? Și care sunt acestea? Păi ceea ce numim simplu tehnologie astăzi ascunde de fapt un complex de cunoștințe legate de matematici aplicate, de fizică, de chimia aferentă producerii de materiale noi, de tehnologiile de programare și chiar de aplicații precum inteligența artificială (AI).
Pentru a putea să aibă un loc confortabil în lumea viitoare, o națiune trebuie să fie axată pe ceea ce se numește „economia cunoașterii”, adică pe producția de tehnologie și pe adaptarea acesteia la nevoile de dezvoltare. Atâta timp cât te rezumi doar la producția de bunuri și nu produci tehnologie, ești doar o națiune de mâna a doua. Degeaba vin politicienii noștri cu vorbe mari, precum reziliență și dezvoltare, dacă nu construiesc o capacitate internă de producere de tehnologii moderne.
Economia cunoașterii nu este doar un moft sau o expresie de îngânat pe la diferite conferințe simandicoase, ci este chiar tipul de economie spre care se îndreaptă Occidentul, adică o economie concentrată pe „fabricarea” de tehnologie, care să poată oferi societății o valoare adăugată ridicată, adică prosperitate, bogăție. Din păcate, în țara dosarului cu șină, economia cunoașterii nu este o prioritate, iar index-ul care exprimă adaptarea economiei noastre în acest sens, index calculat de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), ultima oară în 2020, ne plasează pe un neonorant loc 52 la nivel mondial. Valoarea indicatorului național de „economie a cunoașterii” pentru România este de 48,5 (locul 52 mondial), în vreme ce alte țări în situația noastră sunt la valoarea 54,3 pentru Polonia (locul 39 global) și 53,9 pentru Ungaria (locul 41 mondial). Înaintea noastră mai sunt Serbia, Croația și Belarus, iar după noi Bulgaria (48,3- locul 54), Ucraina (47,6 – locul 56), Grecia (46,8-locul 59) și Albania (46,5- locul 61). Cu 43,9, Republica Moldova ocupă locul 78, între Panama și Iordania.
Dar ce este indicatorul compozit GKI -global knowledge index? Acesta reprezintă o medie ponderată între următorii indicatori, care evaluează calitatea în domeniile de mai jos:
Educația preuniversitară
Educația tehnică și vocațională
Educația universitară
Cercetare-dezvoltare-inovare
Tehnologia informației și comunicații (IT&C)
Economie
Mediu general de validare/promovare dintr-o țară, modul de stabilire a ierarhiei valorilor, mai general spus.
Cam asta este, dacă vreți, structura cunoașterii într-o societate, descompusă în elementele constituente:
Iată cum arată prima parte a clasamentului cunoașterii la nivel mondial:
Hai să vedem cum arată performanța țării noastre, descompusă pe elemente constituente:
Cel mai bine plasat domeniu al educației, pentru noi, rămâne educația universitară (locul 46 în lume), urmat de performanța economiei și de modul de ierarhizare a valorilor (locul 49 în lume), apoi nivelul industriei IT&C (locul 50 în lume), iar cel mai prost stăm la calitatea educației pre-universitare (locul 79 în lume) și la educația tehnică și vocațională (locul 80 în lume). Hai să aruncăm un ochi și pe la vecinii noștri din Estul Europei. Și să începem cu Polonia
Polonezii excelează la educația pre-universitară (locul 17 global) și au un nivel acceptabil la educația universitară (locul 32 global), și la capitolele „ cercetare-dezvoltare-inovare” și modul de „ierarhizare a valorilor” (locul 38 ). Cel mai prost stau și ei tot la educația tehnică și vocațională, dar aici sunt pe locul 55, nu pe 88 precum suntem noi.
Ungaria acum:
Aceeași slăbiciune precum noi și polonezii au și ungurii : educația tehnică și vocațională (locul 96 pe glob), iar cel mai bine stau și ei, precum polonezii, la educație pre-universitară (locul 32 în lume). Mai stau neașteptat de bine și la educație universitară (locul 36), la cercetare-dezvoltare-inovare (locul 33) și la economie (locul 36). Nici la industria IT&C nu stau rău ungurii, devansându-ne copios (ei sunt pe locul 41) și nici la modul de ierarhizare a valorilor (locul 42).
În fine, din rațiuni sentimentale dar și pragmatice, să vedem și poziția Republicii Moldova:
Apare clar și aici tiparul unei catastrofe în educația tehnică și vocațională (locul 95 global), dar și în starea generală a economiei (locul 79), a educației universitare (locul 79) și a modului de ierarhizare a valorilor (locul 79). Nici la cercetare-dezvoltare-inovare nu stau prea bine frații noștri (locul 78) și nici la educația pre-universitară (locul 77). Cel mai bine se plasează la indicatorul legat de industria IT&C (locul 72 mondial).
Toate vulnerabilitățile reieșite din clasamentele de mai sus sunt lucruri știute și mult-discutate la noi, dar le reiau pentru că sunt relevante pentru prețuirea pe care o acordăm noi, ca societate, cunoașterii și pentru modul în care România se pregătește sau nu pentru statutul de „economie a cunoașterii”.
Primul lucru de la care trebuie să plecăm este faptul că avem cea mai mare rată a abandonului școlar din Uniunea Europeană (15,6%):
A doua vulnerabilitate majoră: avem a treia cea mai mică perioadă școlară pentru un copil care intră azi în școală: doar 14,2 ani în medie:
Sursa: realitateafinanciara.net
The post Poate România să aibă propriul program pentru viitor? appeared first on Cotidianul RO.
