Vasile Alecsandri a fost unul dintre cei mai importanți poeți și dramaturgi pe care i-a avut România în secolul al XIX-lea, un adevărat exponent al generației sale. Pionier al literaturii române, Alecsandri a fost un veritabil deschizător de drumuri, mai ales în poezie şi în teatru, fiind considerat, pe bună dreptate, unul dintre părinții teatrului românesc.
În același timp, a fost o creație a „paşoptismului cultural”, un artist care a transformat literatura în profesia ideală și care a investit în aceasta cele mai profunde sentimente pe care le-a produs talentul său incontestabil. Putem afirma, fără teama de a greși, că Vasile Alecsandri a fost primul scriitor autohton complet, a cărei operă este demnă de a fi luată în seamă în toate cele trei compartimente ale literaturii – poezie, teatru şi proză. Poetul ne-a lăsat moștenire versuri de mare valoare literară.
Cine a fost Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri s-a născut la 21 iulie 1821, în Bacău, dată care a fost făcut cunoscută chiar de către poet și care a fost acceptată de unii istorici literari (alte surse menţionează 1818 sau 1819). Era unul dintre cei trei copii ai medelnicerului Vasile Alecsandri şi ai Elenei (născută Cozoni), fiica unui grec românizat.
Părinții lui erau oameni cu stare şi deschiși la minte, astfel că viitorul poet a avut parte de o educație aleasă, asemenea celorlalţi doi copii. Sora lui, Catinca, avea să se mărite cu boierul și omul politic Constantin Rolla, militant înfocat pentru Unirea Principatelor Române de la 1859. Iancu era fratele mai mic al lui Vasile, cel care avea să devină locotenent-colonel şi literat.
Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, acolo unde tatăl lui deținea o moșie. De altfel, el a revenit și a locuit aici pe întreaga durată a vieții sale, până când a trecut la cele veșnice, la 22 august 1890.
La fel ca Mihail Kogălniceanu, Alecsandri a început învăţătura cu un dascăl grec, apoi cu dascălul maramureşean Gherman Vida (1827-1828), după care a trecut la pensionul francez al lui Victor Cuenim (1828). Aici a studiat alături de Kogălniceanu și de Matei Millo, actorul de care l-a legat o mare prietenie și pentru care a scris „Chirițele” și o mare parte din „Cânticelele comice”.
În 1834 a plecat la studii, la Paris, unde și-a luat, în octombrie 1835, bacalaureatul în litere. În 1836 s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a abandonat-o în anul următor.
Implicarea în revoluția pașoptistă, exilul și activitatea unionistă
Vasile Alecsandri a revenit în Moldova unde a participat la toate iniţiativele tovarăşilor săi de generaţie. A fost director al teatrului din Iaşi alături de C. Negruzzi şi M. Kogălniceanu (1840-1842), a devenit colaborator la „Dacia literară” (1840) şi la „Propăşirea” și a fost redactor şi proprietar al revistei „România literară” (1855). A participant la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova și a redactat unul dintre documentele programatice, denumit „Protestaţie în numele Moldovei, a Omenirei şi a lui Dumnezeu”.
După înfrângerea mişcării paşoptiste a petrecut un an de exil în Franţa (1848-1849), iar împreună cu Alecu Russo şi Nicolae Bălcescu înfiinţează revista „România viitoare”, susţinând cauza unionistă a românilor.
De asemenea, în perioada exilului, a călătorit foarte mult în străinătate şi acumulează o vastă experienţă diplomatică. Revenit în ţară din exil, se implică în lupta pentru realizarea Unirii Principatelor Române. În 1857 este ales deputat de Bacău în Divanul ad-hoc al Moldovei şi membru al Comitetului Central al Unirii de la Iaşi. Anul următor este ales membru în Adunarea Electivă a Moldovei. În 1859 a fost numit ministru al afacerilor externe, fiind trimis în Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în favoarea recunoașterii pe plan internațional a „micii Uniri”.
Activitatea literară a lui Vasile Alecsandri
Vasile Alecsandri a debutat ca prozator în 1840 cu „Buchetiera de la Florenţa”, care a fot publicată în paginile „Daciei literare”. Ca dramaturg, el și-a făcut debutul cu „Farmazonul din Hârlău”, piesă care a fost jucată pe scena teatrului ieşean la 18 noiembrie 1841. Creaţia sa din perioada Revoluţiei de la 1848 a avut un pronunţat caracter militant.
A scris şi poezii cu un puternic suflu mobilizator, iar poezia „Către români”, care mai târziu a primit titlul „Deşteptarea României”, a circulat pe foi volante. De asemenea, o primă versiune a „Horei Unirii” datează chiar din 1848, aceasta fiind publicată în „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”. În 1852-1853 îi apar, la Iaşi, două culegeri de poezii populare „Poezii poporale, Balade (Cântice bătrâneşti) adunate şi îndreptate”. În 1853 avea să apară volumul de versuri „Doine şi Lăcrimioare”. De asemenea, el a publicat în „Convorbiri Literare” ciclul „Pasteluri” (1868-1869), în timp ce volumul „Ostaşii noştri” a fost tipărit în 1878. Noi am făcut o selecție cu cele mai frumoase poezii scrise de Vasile Alecsandri pe care ți le prezentăm în cele ce urmează (Sursa: Povești-pentru-copii.com).
Vasile Alecsandri – poezii de dragoste
1 Mai
Acea zi mult frumoasă, cea zi de neuCând pentru-ntâia oară amorul înfocatNe-a strâns la sânu-i dulce cu-o dulce-mbrăţişareŞi a depus pe frunte-ţi întâiul sărutat!Acea zi mult iubită, când tu, prin o minune,Mi-ai dat reînviere l-al dragostei altar,Din suvenirul nostru în veci nu va apune,Căci ea a fost hotarul trecutului amar!Ea se împodobise cu-al primăverii soareŞi se-ngâna voioasă cu frumuseţea ta,Dar tu-mi păreai mai dulce şi mai încântătoareDecât chiar primăvara care ne încânta.O! cât erai atunce de albă şi frumoasă,Când dorul tău, în ceruri zburând cu-al meu suspin,A izvorât în ochii-ţi o rouă luminoasăŞi te-a plecat pe sânu-mi ca floarea unui crin!O singură minută a mea ş-a ta fiinţăS-au întrunit în raiul fierbintei sărutări,Dar din acea minută cereasca ProvidenţaAr face-o veşnicie de scumpe desfătări!Atât era de mare a noastră fericire,Că dacă moartea crudă, văzând cât ne iubim,Voia atunci să curme a noastră vieţuireAm fi murit ferice, făr-a şti că murim!
Descoperă și cele mai frumoase poezii de Ion Pillat
Cinel-cinel
Păstorul zise: „Cinel-cinel,Copilei june de lângă el.Două steluţe cu raze lineLasat-au cerul plin de lumineŞi pe-a ta frunte ele-au căzut.Ghici, drăguliţă, că le sărut”.Nu ghici-ndatâGingaşa fatâŞi pe ochi dulce fu sărutată.Păstorul zise încă: „Cinel,Copilei blânde de lângă el.O vezi închisă, rumenă floare,Cum se deschide, vezi lăcrimioare,Şi pe-a ta faţâ ea s-a născut.Ghici, drăguliţă, că o sărut”.Nu ghici-ndatâVesela fatâŞi pe guriţâ fu sărutată.Păstorul zise iară: „Cinel,Copilei mândre de lângă el.Albe, rotunde, două-aripioareNe-ncetat saltă, la cer să zboare,Şi tu-n robie le-ai tot ţinut.Ghici, drăguliţă, că le sărut”.Nu ghici-ndatâRumena fatâŞi pe sân fraged fu sărutată.
Gondoleta
Cu Niniţa-n gondoletăCând mă primblu-ncetişor,Trecătorul din PiaţetăNe priveşte-oftând de dor,Atunci cerul se-nsenină,Lucind vesel l-amândoi,Ş-Adriatica s-alină,Se alină pentru noi.În laguna de ne placeA pluti pe-a marei val,Pentru noi Siroco tacePe-a lui Lido verde mal,Şi sub lunga să lopatăGondoleta saltă lin,Cu Niniţa legănatăLegănată pe-al meu sân.Mână vesel, lopătare,De la Lido la San-Marc.Ia de-alung Canalul MareCe se-ndoaie ca un arc.Mergi cât draga mea Niniţa,Stând la peptu-mi înfocat,Mi-a dat dulcea să guriţă,Mi-a dat dulce sărutat.Cât va fi în ceruri luna,Cât va fi senin pe cer,La Gindeca, spre lagună,Zbori, voinice gondolier.Du-ne, Toni,-n liniştirePân’ ce, stând gondola ta,Viaţa noastră de iubireCu iubire va-nceta!
Romanță de toamnă
De-aș fi-n a tinereții floare,Când toate zilele sunt bune,Pe când din inima cu soareÎn veci lumina nu apune,Multe-aş avea în taină-a-ţi spuneCa să devii tu gânditoare.De-aş fi ce-am fost pe lume-odată,Privind în faţă viitorul,Când mă-ndrăgeam de orice fatăCe-mi părea soră cu amorul,Aş deștepta în tine dorulCu-a mea cântare înfocată.Dar nu-s în floarea tinereții,Şi nu-ndrăznesc nimic a-ţi zice!Mergi dar, copilă,-n calea vieţiiÎntâmpinând zâmbiri amice.Eu te-oi privi oftând, ferice,Răpit de farmecul frumuseţii.Şi însă de-ai vrea să ai parte…Dar ce zic? Timpul ne desparte.Tu eşti sosind, eu în plecare,A ziorilor vie lucireNu poate, ah! avea-ntâlnireCu-apusul palid ce dispare!
Descoperă cele mai frumoase poezii de dragoste!
Vasile Alecsandri – poezii patriotice
15 mai 1848
Fraților, nădejde bună! fiți cu toți în veselie!Cerul însuși ocrotește scumpa noastră Românie!Azi e ziua de-nviere a românului popor,Care singur îşi urzește dulce, mândru viitor.Priviţi cerul cum se-ntinde ca o mare-nseninată;Priviţi soarele ce-aruncă o lumină înflăcărată;Priviţi vaile-nflorite, codrii, munţii înverziţi!Cerul, soarele, pământul astăzi sunt împodobiţi;Căci e ziua mult dorită, căci e zâna mult măreaţă,Unde falnic se ridică România îndrăzneaţă!Fraţilor, nădejde bună! azi, sub cerul fără nori,Libertatea, România se-ntâlnesc pe câmpi de floriS-innoiesc în faţa lumei a lor vecinică-nfrăţireDup-o lungă, dureroasă şi fatală despărţire.Fraţilor, nădejde bună! Viitorul ce urziţiVa fi vrednic de trecutul a strămoşilor slăviţi!Bărbăţia şi unirea între voi de-acum domnească,Şi strigaţi în libertate: România să trăiască!
Hora Unirii
Hai să dăm mână cu mânăCei cu inimă română,Să-nvârtim hora frăţieiPe pământul României!Iarba rea din holde piară!Piară duşmănia-n ţară!Între noi să nu mai fieDecât flori şi omenie!Măi muntene, măi vecine,Vină să te prinzi cu mineŞi la viaţă cu unire,Şi la moarte cu-nfrăţire!Unde-i unul, nu-i putereLa nevoi şi la durere.Unde-s doi, puterea creşteŞi duşmanul nu sporeşte!Amândoi suntem de-o mamă,De-o făptură şi de-o seamă,Ca doi brazi într-o tulpină,Ca doi ochi într-o lumină.Amândoi avem un nume,Amândoi o soartă-n lume.Eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate,În noi doi un suflet bate!Vin’ la Milcov cu grăbireSă-l secăm dintr-o sorbire,Ca să treacă drumul marePeste-a noastre vechi hotare,Şi să vadă sfântul soareÎntr-o zi de sărbătoareHora noastră cea frăţeascăPe câmpia românească!
Vezi cele mai frumoase poezii de Mihai Eminescu
Deșteptarea României
Voi ce stați în adormire, voi ce staţi în nemișcare,N-auziţi prin somnul vostru acel glas triumfător,Ce se-nalţă pân’ la ceruri din a lumii deșteptare,Ca o lungă salutareCătr-un falnic viitor?Nu simţiţi inima voastră că tresare şi se bate?Nu simţiţi în pieptul vostru un dor sfânt şi românescLa cel glas de înviere, la cel glas de libertateCe pătrunde şi răzbateOrice suflet omenesc?Iată! lumea se deşteaptă din adânca-i letargie!Ea păşeşte cu pas mare cătr-un ţel de mult dorit.Ah! treziţi-vă ca dânsa, fraţii mei de Românie!Sculaţi toţi cu bărbăţie,Ziua vieţii a sosit!Libertatea-n faţa lumii a aprins un mândru soare,Ş-acum neamurile toate către dânsul aţintescCa un cârd de vulturi ageri ce cu-aripi mântuitoareSe cerc vesel ca să zboareCătre soarele ceresc!Numai tu, popor române, să zaci vecinic în orbire?Numai tu să fii nevrednic de-acest timp reformator?Numai tu să nu iei parte la obşteasca înfrăţire,La obşteasca fericire,La obştescul viitor?Până când să creadă lumea, o! copii de Românie!C-orice dor de libertate a pierit, s-a stins din voi?Până când să ne tot plece cruda, oarba tiranieŞi la caru-i de trufieSă ne-njuge ea pe noi?Până când în ţara noastră tot străinul să domnească?Nu sunteţi sătui de rele, n-aţi avut destui stăpâni?La arme, viteji, la arme! faceţi lumea să priveascăPe câmpia româneascăCete mândre de români!Sculaţi, fraţi de-acelaşi nume, iată timpul de frăţie!Peste Molna, peste Milcov, peste Prut, peste CarpaţiAruncaţi braţele voastre cu-o puternică mândrieŞi de-acum pe vecinicieCu toţi mâinile vă daţi!Hai, copii de-acelaşi sânge! hai cu toţi într-o unireLibertate-acum sau moarte să cătăm, să dobândim.Pas, români! lumea ne vede… Pentru-a Patriei iubire,Pentru-a mamei dezrobireViata noastră să jertfim!Fericit acel ce calcă tirania sub picioare!Care vede-n a lui ţară libertatea re-nviind,Fericit, măreţ acela care sub un falnic soarePentru Patria sa moare,Nemurire moştenind.
Imn lui Ștefan cel Mare
La poalele Carpaţilor,Sub vechiul tău mormânt,Dormi, erou al românilor,O! Ştefan, erou sfânt!Ca sentinele falniceCarpaţii te păzescŞi de sublima-ţi glorieCu secolii şoptesc.Când tremurau popoareleSub aprigii păgâni,Tu le-apărai cu braţeleVitejilor români.Cu drag privindu-ţi patriaŞi moartea cu dispreţ,Măreţ în sânul luptelor,Şi-n pace-ai fost măreţ.În cer apune soareleStingând razele lui,Dar într-a noastre sufleteÎn veci tu nu apui!Prin negura trecutului,O! soare-nvingător.Lumini cu raze splendide,Prezent şi viitor.În timpul vitejiilor,Cuprins de-un sacru dor,Visai unirea DacieiCu-o turmă ş-un păstor;O! mare umbră-eroică,Priveşte visul tău:Uniţi suntem în cugete,Uniţi în Dumnezeu.În poalele Carpaţilor,La vechiul tău mormânt,Toţi în genunchi, o! Ştefane,Depunem jurământ:”Un gând s-avem în numeleRomânului popor,Aprinşi de-amorul glorieiŞ-al patriei amor!”
Cântec ostășesc
Român verde ca stejarul,Râd de duşmani şi de moarte!Să-mi trăiască armăsarulŞi prin glonţi să mă tot poarte!Sai, voinice, şi necheazăAger, falnic ca un zmeu,Căci am inimă viteazăŞi credinţă-n Dumnezeu!Cât mi-a sta mâna voinicăPe-a mea pală ostăşească,N-aibă grijă de nimicăŢara mea cea românească!Sai, voinice, şi necheazăAger, falnic ca un zmeu,Căci am inimă viteazăŞi credinţă-n Dumnezeu!Cu-al meu suflet, cu-a mea pală,Cu-al meu şoim albit de spume,În duşmani vom da năvală,De s-a duce vestea-n lume!Sai, voinice, şi necheazăAger, falnic ca un zmeu,Căci am inimă viteazăŞi credinţă-n Dumnezeu!
Poezii pentru copii – de Vasile Alecsandri
Lăcrimioare
Multe flori lucesc în lume,Multe flori mirositoare!Dar ca voi, mici lăcrimioare,N-are-n lume nici o floareMiros dulce, dulce nume!Voi sunteţi lacrimi de îngeriPe pământ din cer picate,Când prin stele legănateA lor suflete curateZbor vărsând duioase plângeri.Sunteţi fragede şi albeCa iubita vieţii mele!Cu voi, scumpe strugurele,Albe mărgăritărele,Primăvara-şi face salbe.Dar deodată vântul receFără vreme vă coseşte!Astfel soarta crunt răpeşteTot ce-n lume ne zâmbeşte…Floarea piere, viaţa trece!
Primăvara
A trecut iarna geroasă,Câmpul iar a înverzitRândunica cea voioasăLa noi iarași a sosit.Dintr-o creangă-n alta zboarăSturzul galben, auritSalutare, primăvară,Timp frumos, bine-ai venit!Turturelele se îngână,Mii de fluturi vezi zburândSi pe harnica albinăDin flori miere adunând.Cânta cucu-n dumbrăvioarăPe copacul înflorit,Salutare, primăvarăTimp frumos, bine-ai venit!
Stelele
De la mine pân’ la tineNumai stele şi lumine!Dar ce sunt acele stele?Sunt chiar lacrimile meleCe din ochii-mi au zburatŞi pe cer s-au aninatCum se-anină despre zoriRoua limpede pe flori!…Vărsat-am multe din elePentru soarta tării mele!Multe pentru cei ce suntPribegiţi de pe pământ!Multe lacrimi de jelire…Iar de dulce fericireAh! Vărsat-am numai două,Şi-s luceferi amândouă!
Poezii despre iarnă de Vasile Alecsandri
Iarna – de Vasile Alecsandri
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,Răspândind fiori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţară;Soarele rotund şi palid se prevede printre noriCa un vis de tinereţe printre anii trecători.Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,Se văd satele perdute sub clăbuci albii de fum.Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soareStrăluceşte şi dismiardă oceanul de ninsoare.Iată-o sanie uşoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
La gura sobei
Așezat la gura sobei noaptea pe când viscoleștePrivesc focul, scump tovarăș, care vesel pâlpâiește.Şi prin flacăra albastră vreascurilor de aluniVăd trecând în zbor fantastic a poveştilor minuni.Iată-o pasăre măiastră prinsă-n luptă c-un balaur;Iată cerbi cu stele-n frunte care trec pe punţi de aur;Iată cai ce fug ca gândul; iată zmei înaripaţiCare-ascund în mari palaturi mândre fete de-mpăraţi.Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume,Aducând pe lumea albă feţi-frumoşi cu falnic nume;Iată-n lacul cel de lapte toate zânele din rai…Nu departe stă Pepelea, tupilat în ilori de mai.Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncântăE Ileana Cosânzeana!… în cosită floarea-i cântă.Până-n ziuă stau pe gânduri şi la ea privesc uimit,Că-mi aduce viu aminte de-o minune ce-am iubit!
Poezia Miezul iernii
În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoarePare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteiosCa înaltele coloane unui templu maiestos,Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.O! tablou măreţ, fantastic! … Mii de stele argintiiÎn nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.Munţii sunt a lui altare, codrii – organe sonoareUnde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;Dar ce văd? … în raza lunii o fantasmă se arată …E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!
Sania – de Vasile Alecsandri
Zi cu soare, ger cu stele! … Hai, iubita, la plimbare,Caii musca-a lor zabale, surugiul e calare;Saniuta, cuib de iarna, e cam stramta pentru doi …Tu zambesti? … Zambirea-ti zice ca e buna pentru noi.Caii scutura prin aer sunatoarele lor salbe,Rapind sania usoara care lasa urme albe.Surugiul chiuieste; caii zboara ca doi zmeiPrin o pulbere de zare, prin un nour de scantei.Pe campia inalbita, neteda, stralucitoareSe vad insule de codri, s-aud cani de vânatoare;Iar în lunca pudruita cu marunt margaritarSalta-o veverita mica pe o creanga de stejar.Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zavoaie;Crengile-aninate-n cale ning stelute si se-ndoaie.Iat-o gingasa mladita cu sirag de martisori …Tu o rupi? … Ea te stropeste cu fulgi albi racoritori.
Bradul – poezie de iarnă de Vasile Alecsandri
Sus pe culme bradul verdeSub zăpada albicioasăPrintre negură se pierdeCa o fantasmă geroasă,Şi priveşte cu-ntristareCum se plimbă prin răstoaceIarna pe un urs călare,Iarna cu şapte cojoace.El se scutură şi zice:În zadar tu, vrăjitoare,Aduci viforul pe-aice,Aduci zile fără soare.În zadar îngheţi pământul,Ucizi florile şi stupiiŞi trimiţi moartea cu vântulŞi trimiţi foamea cu lupii.În zadar a ta suflareApa-n râuri o încheagă,Şterge urma pe cărareŞi de mine mi-i leagă.În zadar aduci cu tineCorbul negru şi prădalnic,Şi din codrii cu jivineFaci să iasă urlet jalnic.În zadar, urgie crudă,Lungeşti noaptea-ntunecoasăŞi, râzând de-a lumii trudă,Scurtezi ziua luminoasă.În zadar îmi pui povarăDe zăpadă şi de gheaţă.Fie iarnă, fie vară,Eu păstrez a mea verdeaţă!
Viscolul
Crivăţul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.Valuri albe trec în zare, se aşază-n lung troian,Ca nisipurile dese din pustiul african.Viscolul frământă lumea!… Lupii suri ies după pradă,Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiţi de vânt,Şi răchiţile se-ndoaie lovindu-se de pământ.Zberăt, raget, ţipet, vaiet, mii de glasuri spăimântateSe ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.Şi-n departe se aude un nechez răsunător…Noaptea cade, lupii urlă… Vai de cal şi călător!Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolireStă, aude-n câmp lătrare şi zăreşte cu uimireO căsuţă drăgălaşă cu ferestrele lucindUnde dulcea ospeţie îl întâmpină zâmbind!
Doine scrise de Vasile Alecsandri
Doina
Doină, doină, cântec dulce!Când te-aud nu m-aș mai duce!Doină, doină, vers cu foc!Când răsuni eu stau în loc.Bate vânt de primăvară,Eu cânt doina pe afară,De mă-ngân cu florileȘi privighetorile.Vine iarna viscoloasă,Eu cânt doina-nchis în casă.De-mi mai mângâi zilele,Zilele și nopțile.Frunza-n codru cât învie,Doina cânt de voinicie,Cade frunza gios în vale,Eu cânt doina cea de jale.Doina zic, doina suspin,Tot cu doina mă mai țin.Doina cânt, doina șoptesc,Tot cu doina viețuiesc.
Andrii-Popa – de Vasile Alecsandri
Cine trece-n Valea-SeacăCu hamgerul fără teacăŞi cu pieptul dezvelit?Andrii-Popa cel vestit!Şapte ani cu voinicieŞi-a bătut joc de domnieŞi tot pradă ne-ncetat,Andrii-Popa, hoţ bărbat!Zi şi noapte, de călare,Trage bir din drumul mare,Şi din ţară peste tot!Fug neferii cât ce pot,Căci el are-o puşcă plinăCu trei glonţi la rădăcină,Ş-are-un murg de patru ani,Care muşcă din duşmani,Ş-are fraţi de cruce şapte,Care-au supt sânge cu lapte.Şi nu-i pasă de nimic,Andrii-Popa cel voinic!Căpitane, frăţioare,Ce se vede despre soare?Să zăresc vro patru cai!…N-auzişi tu de-un Mihai?Căpitane, te găteşte,Mihai mândrul te goneşte.Iată-1, vine ca un zmeu!Fă trei cruci la Dumnezeu.Cum îi vede-n depărtare,Popa strigă-n gura mare:”Hai la goană de neferi!Hai la horă de muieri!”*A zis! ţipă, se aruncă,Trece şes, pâraie, luncăCu fugarul sprintenelŞi cu hoţii după el.Mihai mândrul vine iară,Falnic ca un stâlp de pară,Pe-un cal alb ce n-are locŞi din ochi aruncă foc.Fug cum fuge-o o rândunică,Fug ca fulgerul când pică,Şi se duc voinicii, duc,Cu urgie de haiduc!Piept în piept!… câmpul răsunăToţi de tot dau împreună.Toţi la luptă-s încleştaţi,Toţi în sânge încruntaţi.”Ura, fraţi!” caii nechează,Sus văzduhul scănteiază.”Ura!” moartea s-a ivit!Vulturu-n zbor s-a oprit!Zi de vară pân-în searăDau voinicii să se piarăŞi cu fierul ascuţit,Şi cu pumnul amorţit.Sângele-n răni gâlgâieşte,Glasu-n gură se sfârşeşte.Zece-s morţi! doi încă vii,Mihai mândrul şi Andrii.Andrii fuge făr’ de-o mână,Prinde murgul la fântână,Dă pieptiş, sare pe şaŞi din gură zice-aşa:”Zbori, copile sprintenele,Să mă scapi de chinuri grele,Că mă jur, de mă-i scăpa,Ca pe-un frate te-oi căta”.Murgul sprinten se repede.În zadar! Mihai mi-i vede!”Stai, hoţ-popă, dragul meu,Să-ţi arăt cine sunt eu!”Şi cum zice, mi-i chiteşte,Drept în frunte mi-l loveşte!”Ura!” Vulturul din noriRăcni falnic de trei ori.
Dorul româncei
De-ar vrea bunul DumnezeuSă-mi asculte dorul meu!De-aş avea un copilaş,Dragul mamei îngeraş!Cât e ziuă, cât e noapte,I-aş şopti cu blânde şoapte.Cât e noapte, cât e zi,Tot la sânu-mi l-aş păzi!L-aş păzi, l-aş dezmierda,Mii de sărutări i-aş da,Şi i-aş zice-ncetişor:Nani, nani, puişor!De-ar fi cerul cu priinţă,Să-mplinească-a mea dorinţă!De mi-ar da un băieţel,Dragul mamei voinicel!N-ar fi prunc mai fericitŞi pe lume mai iubit!Alt copil n-ar fi ca el,Mititel şi frumuşel!Obrăjelu-i ca de spumeN-ar avea seamăn pe lume!N-ar fi ochii nimăruiDulci ca ochişorii lui!Iar eu, mândră măiculiţă,Pe-ai săi ochi, pe-a sa guriţâNe-ncetat l-aş săruta,Săruta şi i-aş cânta.Şi i-aş face-o descântareSă ajungă-un viteaz mare,Un viteaz ce-ar străluci,Cum n-a fost, nici n-ar mai fiŞi l-aş pune să se culcePe-al meu sân, legănat dulce,Şi i-aş zice-ncetişor:Nani, nani, puişor!
Hora – de Vasile Alecsandri
Iată! hora se porneşteSub stejar, la rădăcină.Iată! hora se-nvârteşte…Vină, puico, vină.Lângă mine vin’, drăguţă,Să te pot strânge de mânăCa ieri seara, la fântână;Mario, Măriuţă!Duh-de-Spaimă! Piei-Nălucă!Sună bine-n cobză, sună,Să nu-ţi fac spetele strunăŞi chica măciucă.Tu, Fes-Roş cu giubea lungă!Din arcuş trage mai tare,Căci în gard am un par mareŞi mulţi bani în pungă!Tot aşa pân-în deseară!Mult frumoasă-mi e puicuţa,Ca o zi de primăvară,Maria, Măriuţa!Tot aşa, tot voiniceşte!Nu mă daţi, măi, de ruşine,Căci guriţa ce-mi zâmbeşteVâră dracu-n mine.Mi-am pus flori la pălărie,Mi-am pus flori, mi-am pus mărgeleSă se uite cu mândriePuicuţa la ele.Am cămaşă cu altiţă,Tot de fir şi de mătasă,Am pe spate-o durduliţă…De nime nu-mi pasă!Nici de vornic, nici de dracul,Nici de vrajă ciocoiască,Nici de turc, nici de cazacul…Tara să trăiască!Bateţi toţi într-o lovireSă vuiască-n fund pământul;Lumea-ntreagă să se mire,Şi Dumnezeu sfântul!Sunt sătul de biruri greleŞi de plug, şi de lopată,De ciocoi, de zapcieleŞi de sapă lată.Astăzi horele sunt pline!Crape-mi sura opincuţă,Şi să mor în joc cu tine,Mario, Măriuţă!
Poezii scurte de Vasile Alecsandri
Floriile – de Vasile Alecsandri
Iată zile-ncalzitoareDupă aspre vijelii!Vin Floriile cu soareŞi soarele cu Florii.Primăvara-ncântătoareScoate iarba pe câmpiiVin Floriile cu soareŞi soarele cu Florii.Lumea-i toată-n sărbătoare,Ceru-i plin de ciocârlii.Vin Floriile cu soareŞi soarele cu Florii.
De crezi în poezie
De crezi în poezie,În sfânta armonieDin boltele cereşti,Când noaptea-nseninatăLuceşte-ncoronatăDe stele ce iubeşti;De crezi în tinereţă.În gingaşa frumuseţăCe-aprinde dulce dor,Şi-n tainica uimireCe-nsuflă-a ta privire,O! scumpul meu odor!De crezi în al tău frate,În suflete curate,În cer, în Dumnezeu…Precum eu cred în tineCa în cerescul bine,Crede-n amorul meu.
Pe un album
În zadar vuieşte Cerna şi se bateDe-a ei stânci măreţe, vechi, nestrămutate,Şi-n cascade albe saltă pe-a lor sân…Apa-i trecătoare, pietrele rămân!În zadar şi anii s-adun cu grăbire,Trecând peste inimi ce-au gustat iubire!Suvenirul dulce de-un minut slăvitPintre-a vieţii valuri stă-n veci neclintit!
Surorii mele
În ce loc, unde se ducFlorile ce se usuc?Unde zbor, în care rai,Flutureii de pe plai?În ce lume, unde mergLacrimile ce se șterg,Visurile îngerești,Dorurile sufletești?În acel loc fericit,Plin de tot ce-i mai iubit,Dusu-te-ai, o! blândă stea,Dulce surioara mea!Ș-ai luat în zborul tăuDorul sufletului meu!
Fântâna – poezie de Vasile Alecsandri
Pe cărarea înflorită, care duce la fântână,În ştergar şi în catrintă, merge-o sprintenă română;Ea la brâu-i poartă furcă şi la sân un pruncuşor,Cu gurita lui lipită de al laptelui izvor.Nevăstuica trece iute, torcând lâna din fuioareŞi sucind fusul vârtelnic ce-o atinge la picioare.Păsărelele-mprejuru-i zbor voioase şi cântând,Ea zâmbeşte şi tot merge, pruncuşoru-i sărutând.Iată,-ajunge la fântână, ş-acolo se întâlneşteC-un drumeţ din lumea-ntreagă, care lung la ea priveşte,Apoi cumpăna o pleacă, apoi scoate la luminăŞi vecinei sale-ntinde o cofiţă, albă, plină.Româncuţa multumeşte, suflă-ncet peste cofiţăŞi cu apa ne-ncepută udă rumena-i guriţă;Iar drumeţul după dânsa bea, fugarul îşi adapăŞi se jură că pe lume nu-i aşa de dulce apă.
Citește și: Poezii de Otilia Cazimir – cele mai frumoase versuri scrise de Otilia Cazimir
