Poeziile lui Corneliu Coposu, compuse în cei 17 ani de închisori comuniste, expuse la Alba Iulia

Poeziile lui Corneliu Coposu, compuse în cei 17 ani de închisori comuniste, expuse la Alba Iulia

Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia găzduiește începând de vineri, 5 aprilie, o expoziție cu peste 150 de poezii, compuse în închisorile comuniste de personalități precum Corneliu Coposu, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic și transcrise după ieșirea din penitenciar, a relatat Agerpres.

„Avem peste 150 de poezii selectate din memorialistică, din reviste şi mai ales din antologii ale poeziilor de detenţie. Ele au început să fie publicate înainte de 1990 în străinătate şi după 1990 în 5 volume principale, Poeţi după gratii, cuprinse în astfel de culegeri. Majoritatea sunt poezii memorate, compuse în minte, în memorie şi mai apoi transcrise după ieşirea din închisoare. De aceea şi procesul redactării lor, procesul naşterii lor e unul aparte”, a spus Ioana Ursu, coordonatorul expoziţiei „UniVERSURI carcerale: poezia închisorilor comuniste”, expuse la Sala Unirii – Galeriile expoziţionale Alba Iulia.

Ea a precizat că aceste poezii „sunt un imens patrimoniu de suferinţă” și că sunt copleşitoare, având „o forţă uimitoare”, ținând cont de condițiile în care au fost compuse.

„Nu este o poezie obişnuită, e o poezie de o forţă extraordinară care vine din ceea ce s-a născut ea, din aceste experienţe-limită”, a explicat Ioana Ursu.

Corneliu Coposu (1914-1995) a fost unul dintre liderii opoziției din România postcomunistă. El a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, după venirea la putere a regimului comunist condus de Petru Groza. Coposu a fost băgat la închisoare în condiții inumane, timp de 17 ani, fiind acuzat de comuniști, după un proces de tip stalinist, de „înaltă trădare a clasei muncitoare”, acuzații specifice pentru cei care au fost membri ai partidelor politice istorice. Coposu a ieșit din închisoare în 1962.

După Revoluția din 1989, el a reîntemeiat PNȚ, denumit Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, și a fost președinte în perioada 1990-1995.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *