După ce Valeriu Nicolae a publicat un articol despre o carte în Libertatea, autorul lucrării, scriitorul Bogdan Alexandru-Stănescu, a răspuns, tot în Libertatea, cu acest articol. Apoi, mai mulți scriitori și oameni de cultură au dorit să ia parte la conversația publică și au reacționat, pe rețelele sociale, cu o multitudine de mesaje. Majoritatea covârșitoare au fost împotriva perspectivei activistului. Valeriu Nicolae revine.
Bogdan Alexandru-Stănescu a considerat că nu avem nimic de discutat. Textul lui BAS conține mai multe fracturi logice care au avut un efect toxic. Când spun ”fracturi logice” și ”efecte toxice” acestea sunt judecățile mele de valoare, nu adevăruri supreme. E opinia mea și să explic pe rând unde eu cred că BAS greșește. Folosesc această formă a numelui, BAS, nu din lipsă de politețe, ci pentru că e agreată în mediul cultural.
Scrie că textul domniei sale a fost văzut “pur autobiografic” și că am pus eticheta asta și că “miss the fuckin point”. Nu am scris asta, ci am fost clar: “Sigur, cartea este ficțională, beletristică …[și]are o mulțime de elemente autobiografice ale autorului”.
Îmi pare rău, dar când spui explicit că înțelegi că citești o carte de beletristică, o lucrare ficțională, și ești acuzat că ai spus că este ”pur autobiografică” asta e o formă de a ți se pune cuvinte în gură. Ceea ce nu e deloc în regulă.
Partea autobiografică e recunoscută chiar de către BAS. În aceste condiții, cine a “miss the fuckin point”?
BAS scrie că îl acuz “eronat de rasism” deși inițial spune că îl scot din “găleata rasismului”. Ei bine nici asta nu e adevărat deși prietenii domnului BAS au folosit acest lucru la greu.
Nu am nicio ezitare să acuz de rasism pe cineva și cum fac și Starea Impostorilor nu cred că cineva poate în mod serios să mă acuze că nu aș avea curaj să o fac. Am făcut-o direct cu zeci de oameni foarte puternici.
Eu nu l-am acuzat pe BAS de rasism. Am spus că-l prețuiesc ca scriitor și ca editor. Da, am spus că “în primele cinci povestiri e un rasism atât de violent că mi s-a făcut fizic rău” lucru pe care și BAS îl recunoaște în textul său.
BAS scrie “Aș vrea să-i mai atrag atenția lui Valeriu Nicolaie (numele meu e Nicolae) că există un personaj în carte care se numește Suraj și care devine un erou solar, într-o bătaie în care se angajează chiar de partea naratorului.”
Eroul ăsta solar în carte e un bătăuș elegant, deci calitățile lui, singurele lui calități sunt animalice. Ca expert în rasism îl pot asigura pe domnul BAS că animalismul este una dintre componentele rasismului despre care s-a scris la greu.
Bobiță e remarcabil pentru doctorat, pentru sofisticare, pentru suferință iar Suraj e un bătăuș elegant. Ăsta e animalism clasic și nu erou solar.
În plus BAS sugerează că nu aș fi făcut diferența între personaj și autor. De ce scriu despre un lucru pe care îl “sugerează” fără a-l scrie explicit este pentru că acest lucru a fost preluat vehement de o parte a celor care au devenit apărătorii lui BAS.
Oameni foarte puternici din mediul cultural s-au coalizat rapid pentru a-și apăra colegul. E o chestie remarcabilă dacă nu ar fi fost lipsită de onestitate intelectuală.
Sunt mai multe contradicții logice în textul domniei sale cum că “nu pot îndruma tipul de lectură al fiecărui cititor” dar interpretarea mea este “eronată” și mă acuză că îi reduc textul la rasism în timp ce el face repetat reduceri la faptul că din cauza emoțiilor nu sunt capabil să îl citesc.
Argumentele mele nu sunt perfecte, dar de ce deranjează să argumentezi?
Revin cu acest articol nu ca să discut din nou textul lui BAS, am spus ce cred, nu am pretins că dețin adevărul absolut, nu impun nimănui argumentele mele. Mi-am cerut scuze pentru comentariile mizerabile despre domnia sa venite de la câțiva extremiști și am fost hotărât să nu mai insist pentru a nu polariza și mai mult căci aveam clar o vină în dialogul ăsta ratat. Am făcut asta într-o postare publică.
După postarea mea însă a intrat în funcțiune o reclamă plătită de domnul BAS care a promovat agresiv articolul dumnealui în online și a dus la o explozie de acuze la adresa mea unele de un ridicol care nu merită comentat.
Am vrut să renunț căci societatea noastră reacționează radical la orice dialog despre rasismul în artă. Discuția s-a polarizat oribil. Și pentru BAS și pentru mine. Dar asta înseamnă că oprim ideea de dezbatere?
Plus că, sincer, m-a iritat aroganța cu care am fost tratat. Aroganță care din păcate e una dintre manifestările directe ale desconsiderării celuilalt. ”Nu e intelectual, nu discutăm cu el”? Nu spun că asta fost intenția celor implicați în discuție, spun că asta poate fi percepția rezultată.
Felul în care prietenii domniei sale au citit textul lui și au luat doar ce le-a convenit din el are efectul unei încercări cam exagerate de a îmi “demola” argumente care în fapt nu erau ale mele.
O bună parte a celor care l-au susținut vehement au citit textul lui BAS și mai deloc pe al meu. Cum de toți oamenii aceștia foarte educați nu au văzut greșelile astea clare de logică? Nu au vrut să le vadă? Și dacă nu au vrut să vadă asta de ce să nu îmi pun întrebări dacă sunt dispuși sau nu să accepte orice discuție despre rasism?
Am încercat să discut despre astea cu o mulțime de oameni de la domnul Botez la domnul Arthur Suciu, profesor la universitate care a scris următoarele despre mine “practic îl acuză pe Stănescu de rasism…Nicolae face confuzia cea mai incultă, dar și mai comună a cititorilor de literatură, anume între autor și narator.”
Întrebat cum e asta căci în textul meu nu fac nicio acuzație și în plus e foarte clar în text că fac distincția asta răspunsul domniei sale a fost: ”Părerea mea e că vă bateți capul prea tare. Scandalurile din viața literară vin și trec. Sunteți persoană publică, e normal să mai pățiți chestii din astea. Oricum, mi s-a părut că a fost ceva destul de viral. La așa ceva nu prea poți să faci nimic decât să aștepți să treacă. Deci încercați să nu vă mai bateți capul. O să treacă.”
E corect că eu pot fi înverșunat ca temperament în dispute, asta recunosc, încerc să mă fac auzit, însă și ascult. Dar îmi și asum, nu spun: ”Lasă că trece”.
Marius Chivu, un critic literar senzațional, a scris, la rugămintea mea de a-mi demonstra acuzațiile: “Asta e social media: toți avem dreptate
De parcă dvs sunteți complet lipsit de vanitate sau v-ați schimbat vreodată opinia în urma unei polemici!”.
Dar aici nu e vorba despre ipotetica mea perfecțiune, pe care niciodată n-am susținut-o.
Marius Chivu mai spune: ”E o vorbă: “semeni vant, culegi furtună” Mi se pare că aveți boală pe intelectuali, par o categorie omogenă și detestabilă în viziunea dvs. Poate e și asta un -ism.”
Dacă asta s-a înțeles, regret, chiar nu e cazul. Oricum, văd că sunt exclus din tagma intelectualilor. Cu un exercițiu de vanitate, amintesc totuși că romanul meu s-a vândut mult mai bine decât majoritatea cărților publicate în România și am și un premiu literar primit în Italia. Am scris ani buni în Dilema, revista în care scrie Marius Chivu și în Libertatea, unde a scris și BAS ca să mă contreze. Cum ar trebui eu să interpretez într-o notă acceptabilă ceea ce mi se pare o privire de sus? E drept că Marius Chivu apare în penultima postare a domnului BAS dar prietenia nu justifică nici aroganța și nici lipsa de logică.
La fel și domnul Cărtărescu la rugămintea mea de a-mi explica unde e “delațiunea” de care mă acuză, m-a ignorat.
Repet, îmi pare tare rău că s-au spart o mulțime de mizerii în capul domnului BAS și am spus asta public de mai multe ori. Da, autorul mesajului inițial, eu, adică, are o responsabilitate. Însă să mi le pui la pachet înseamnă să mă faci pe mine vinovat, ca și cum eu m-am ocupat de educația României.
Niciunul dintre cei mulți pe care i-am întrebat pe text unde am scris ceea ce mă acuzau că am scris nu mi-a răspuns punctual. E, desigur, din nou, aprecierea mea. Judecata mea de valoare.
Am vorbit cu peste 30 de oameni despre ce am scris. Oameni care au preluat argumentele false ale lui BAS. Adică am purtat un dialog telefonic sau față în față. Din toți cei cu care am vorbit nu a fost unul, unul singur care la sfârșitul dialogului să îmi spună că aș fi fost irațional și că nu mi-a priceput argumentul. O bună parte au recunoscut că nu au citit atent textul meu din Libertatea ci doar ce a scris BAS.
Am făcut o greșeală. Una mare, căci în comunicare e grav să nu poți să îți dai seama de cât de dornică e audiența să te asculte. Nu am scuze. Dar ar fi fost foarte simplu ca oamenii inteligenți din jurul lui BAS sau el să fi răspuns nu așa cum au făcut-o.
Eu m-aș fi așteptat un răspuns calm, pe întrebări și în niciun caz cu o lecție superioară de teorie literară, care include și ceva de felul că ”îmi e frică să mai scriu cioară”.
A fost un dialog ratat. Și îmi pare sincer rău, dar discuția e necesară. Nu țin pică nimănui și nici nu am nevoie de scuze de la nimeni. O să treacă, căci a fost și mult mai rău. Dar poate, poate totuși cumva putem să încercăm de la zero.
Este posibil ca o mare parte dintre cei care au răspuns vehement să creadă că sunt activist rom și că scopul meu e să cenzurez cartea. Nu sunt activist rom, m-am despărțit de mișcarea romilor din 2017 tocmai pentru că cred în libertatea de exprimare și mă oripilau unele excese. Am scris asta în Dilema și am repetat-o de sute de ori de atunci. Că sunt împotriva cenzurii este clar în text, chiar la început, imediat sub titlu: „Sunt pentru libertatea de exprimare și autorul poate să scrie ce dorește”.
Urăsc cancelling culture și cenzura de orice fel. Sunt direct și nu evit să spun sau să scriu ceea ce simt iar câteodată greșesc căci o spun sau o scriu prost.
Discuția despre standarde duble și responsabilități comune pentru a nu ne polariza însă e necesară. Poate o veți face. Cu oricine dacă eu nu sunt cel potrivit. Numai să fie publice.
