Polițist din Tulcea, condamnat la închisoare pentru luare de mită. A fost acuzat că a cerut câteva mii de lei ca să ajute oamenii să ia permisul auto

Polițist din Tulcea, condamnat la închisoare pentru luare de mită. A fost acuzat că a cerut câteva mii de lei ca să ajute oamenii să ia permisul auto

Curtea de Apel Constanța a decis, definitiv, ca un agent de poliție de la Serviciul regim permise și înmatriculări Tulcea să fie condamnat la 4 ani închisoare cu executare şi interzicerea drepturilor pe o durată de 3 ani, pentru trafic de influenţă și luare de mită, a anunțat luni, 15 aprilie, Direcția Generală Anticorupție. În total, a primit 3.700 de lei de la 4 persoane.

În perioada martie-mai 2018, bărbatul a primit mită de la două persoane din comuna Ciucurova, județul Tulcea, prin intermediul altui inculpat, „lăsând a se înţelege că are influenţă asupra funcţionarului competent din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Tulcea care urma să testeze trei persoane, din aceeași localitate, în vederea obţinerii permisului de conducere”, a transmis DGA.

Polițistul a promis că îi va ajuta pe cei trei să ia proba practică și a primit câte 900 de lei de la doi candidați și 200 de euro de la al treilea. În plus, a mai primit alți 900 de lei, de la altă persoană, „întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită”. În total, a primit 3.700 de lei.

Dosarul a fost deschis prin sesizarea din oficiu a ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Tulcea.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *