Polonia a trimis elicoptere de atac sovietice Ucrainei, în cadrul unui „transfer secret”, dezvăluie Wall Street Journal

Polonia a trimis elicoptere de atac sovietice Ucrainei, în cadrul unui „transfer secret”, dezvăluie Wall Street Journal

Polonia a trimis recent Ucrainei aproximativ o duzină de elicoptere de atac sovietice Mi-24, afirmă surse anonime citate duminică, 9 iulie, de publicația americană Wall Street Journal (WSJ), potrivit The Kyiv Independent.

Conform surselor WSJ, elicopterele au fost predate în cadrul unui “transfer secret”.

Cu toate acestea, flota ucraineană este în continuare una mică în comparație cu flota aeriană a Rusiei, având sisteme de țintire și de apărare mai puțin sofisticate, notează WSJ.

Polonia a fost până acum unul dintre cei mai fermi susținători ai Kievului. Președintele polonez Andrzej Duda a declarat, pe 14 aprilie, că Varșovia a livrat Ucrainei un ajutor militar în valoare de aproximativ 3 miliarde de euro.

Duda a anunțat pe 5 aprilie, în cadrul conferințe comune susținute la Varșovia cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, că țara sa a trimis Ucrainei deja patru avioane de luptă MiG-29, a pregătit livrarea altor patru și pregătește alte șase care “pot fi transferate destul de curând”, ceea ce ridică la 14 numărul total de avioane MiG-29 promise Kievului.

Duda a sugerat, de asemenea, că, în viitor, Polonia ar putea dona întreaga sa flotă de avioane de vânătoare MiG-29 Ucrainei, după ce Forțele Aeriene poloneze vor achiziționa noi avioane pentru a compensa aceste pierderi.

În timpul vizitei lui Zelenski la Varșovia, Polonia și Ucraina au semnat un memorandum comun pentru reconstrucția zonelor din Ucraina afectate de război, precum și pentru producția de proiectile de tancuri de 125 mm.

Duda aflat duminică în Ucraina, unde s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski în orașul Luțk din vestul țării.

De la începutul invaziei și până pe 11 mai, Polonia a livrat Ucrainei 325 de tancuri și 14 avioane de luptă, a informat Reprezentanța Permanentă a Poloniei pe lângă UE.

Cehia intenționează, de asemenea, să livreze Ucrainei elicoptere de atac.

Premierul ceh Petr Fiala a anunțat vineri, 7 iulie, pe Twitter, că țara sa va trimite Ucrainei elicoptere de atac suplimentare și “sute de mii” de obuze de calibru mare “în următoarele luni”.

De asemenea, Cehia va ajuta Ucraina să își antreneze piloții, inclusiv pe avioane de luptă F-16, a precizat Fiala. Cehia va livra simulatoare de zbor pentru a permite Ucrainei să desfășoare antrenamentele pe teritoriul său, nu doar în țările occidentale.

Anunțul a venit la o zi după ce președintele Zelenski s-a întâlnit la Praga cu președintele ceh Petr Pavel, cu premierul Fiala și cu alți înalți oficiali ai Cehiei.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *