Pompieri trimiși la psiholog, după ce au stins un incendiu și au găsit în casă patru fete, ce mai mică 5 ani, și pe părinții lor, toți morți, în Belgia: „Suntem bărbați, tați, frați și soți”

Pompieri trimiși la psiholog, după ce au stins un incendiu și au găsit în casă patru fete, ce mai mică 5 ani, și pe părinții lor, toți morți, în Belgia: „Suntem bărbați, tați, frați și soți”

Patru copii și părinții lor au murit în noaptea de marți spre miercuri în timpul unui incendiu în casa lor din Huy, în provincia Liège, Belgia, iar șeful pompierilor care au intervenit pentru a stinge focul a recunoscut la o zi după tragedie că salvatorii au nevoie de psiholog, după șocul pe care l-au trăit, scrie cotidianul belgian de limbă franceză L’avenir.

Pompierii din zona de urgență Hesbaye Meuse Condroz au fost chemați marți seara, la ora 23:52, pentru un incendiu major într-o clădire în centrul orașului Meuse. Un ofițer a descoperit patru minute mai târziu o casă în flăcări pe rue des Crépalles.

În timpul operațiunilor de salvare au fost extrase cadavrele a șase ocupanți ai locuinței. O familie formată din patru fete și părinții acestora.

Căpitanul Christophe Jadot a fost ofițerul de serviciu la cazarma din zona Hemeco, marți seara, și miercuri de dimineață se află încă pe rue des Crépalles. A fost primul care a ajuns la fața locului, la mai puțin de două minute de la apel. „Era începutul nopții, nu era mult trafic. În două minute am fost acolo”, explică el.

„Între timp, dispeceratul mi-a spus că primește multe apeluri la 112. Așa că ne așteptam la ceva grav și violent”. Două minute mai târziu, a sosit primul camion. Când căpitanul Jadot a ajuns la incendiu, fațada din față era invadată de flăcări.

„Incendiul ieșea din toate golurile. Pe drum era foarte multa lume, vecinii au încercat să atace incendiul cu stingătoarele. Focul era foarte dens, emana căldură puternică”, spune comandantul.

<iframe src=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FlavenirHW%2Fvideos%2F1283481665645677%2F&show_text=false&width=560&t=0″ width=”560″ height=”314″ style=”border:none;overflow:hidden” scrolling=”no” frameborder=”0″ allowfullscreen=”true” allow=”autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share” allowFullScreen=”true”></iframe>

„După o oră de luptă am reușit să ajungem la primul etaj al casei care are două etaje. Pe măsură ce am avansat, am găsit primele două cadavre. Am continuat să lucrăm, era foarte cald”, continuă căitanul Jadot. Timpul trecea și un al treilea cadavru a fost găsit. Și când pompierii au ajuns la etajul doi, au găsit celelalte trei cadavre „într-o casă complet distrusă”. Pompierii și-au încheiat intervenția la 6:30 a.m. „Ultimul camion plecat la acea oră”, mai spune căpitanul.

Au urmat însă momente grele pentru cei 20 de pompieri care au intervenit la incendiu: „Suntem obișnuiți să lucrăm la incendii. Știm să facem față, nu este întotdeauna ușor. Dar aici, șase persoane au murit deodată. O familie cu doi adolescenți, doi copii mici, doi părinți… Sunt în al 32-lea an ca pompier, nu am avut niciodată șase persoane moarte în același timp, din aceeași familie”.

Cele patru fetițe care au murit în incendiu. Foto: Rețele sociale

„La întoarcerea în cazarmă, după ce am stins focul cu mare dificultate, am făcut un debriefing. Ca profesioniști, suntem pregatiti pentru acest tip de situații, dar pompierii rămân bărbați, tați, frați, soți, pe scurt, oameni… După intervenție ne-am făcut timp să discutăm despre misiune, pentru a-i ajuta pe oamenii care au fost trimiși aici. În zilele următoare va exista și monitorizare psihologică, pentru a sprijini pompierii care au nevoie de ea”, spune căpitanul Christophe Jadot.

Cele șase victime erau părinții Martine și Robert și fiicele lor Tatiana, 5 ani, Olivia, 8 ani, Natasha, 10 ani, și Melissa, 14 ani.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *