Într-o țară în care 4 din 10 oameni cred că homosexualii trebuie pedepsiți, Nick Dutcovschi (24 de ani) speră ca povestea lui, cu respingere, frustrare, disperare și în final, cu înțelegere și iubire, va aduce alinare și va da curaj altor membri ai comunității LGBT+ din Republica Moldova, dar și din România, unde locuiește azi.
Nicu i-a dat cu frică telefonul mamei sale la insistențele acesteia. A cedat, deși știa că după ce se uită în telefon, mama sa va afla că e gay. Îi era teamă. Știa că nu va fi înțeles, acceptat, nici pe departe susținut. De frica consecințelor, a luat o supradoză din pastilele pe care le lua ca tratament pentru menținerea presiunii intracraniene normale, și-a pus un cuțit sub pernă și a adormit. „Dacă venea cineva să mă bată, mama sau fratele meu, mă sinucideam”, spune băiatul. Dimineața, cu greu s-a putut trezi din cauza supradozei. Era amețit, buimac, îl durea capul. Mama l-a chemat să vorbească. Nu a putut. Și nici dacă ar fi putut, nu ar fi vrut. „Au găsit cuțitul și pastilele și de atunci nu m-au mai lăsat să dorm singur”.
Asta s-a întâmplat în urmă cu șapte ani, când mama lui Nick s-a întors de la muncă din străinătate în satul de pe lângă capitala Republicii Moldova și a aflat de orientarea lui sexuală. I-am zis și Nicu, și Nick. În buletin e Nicolae, familia din Moldova îi spune Nicu sau Nicușor, dar azi, la 24 de ani, el se prezintă ca Nick Dutcovschi. Numele îi e scris pe carcasa iQos-ului albastru, personalizat, câștigat la un concurs. Alături de numele lui e desenată o inimă.
Nick Dutcovschi
„Îmi promit că voi renaște/Îmi promit că voi fi bine” – vers din poezia „Îmi promit”
Îmi spune toate astea într-o cafenea de la Universitate în care ne-am întâlnit într-o zi de noiembrie în care ploua torențial, iar el n-avea umbrelă. Aici, Nick mi-a arătat cum își dorește să arate viața lui printr-o serie de poze pe care le are salvate în telefon. Sunt visurile lui. Și sunt doar ale lui Nick, căci Nicu nu putea să le viseze.
„Îmi doresc foarte mult un pian la care să învăț să cânt în casa visurilor mele… acesta e corpul pe care doresc să îl am și dantura pe care o vreau… perfectă… aș vrea să am și o colecție de ceasuri și una de băuturi… asta e mașina pe care mi-o doresc. Și copilul. Evoluția copilului meu, blond cu ochi albaștri”.
În 2016 însă, cel mai mare vis al lui era să vină în România. Dacă mama lui a aflat de orientarea sexuală atunci când s-a întors acasă, restul familiei aflase cu ceva timp înainte și de atunci viața lui Nick n-a mai fost la fel. S-a întâmplat brusc. Într-o zi, când adolescentul, elev într-a X-a pe atunci, stătea în camera lui în casa de la țară, tatăl l-a chemat să vorbească ceva cu el. „Am rămas puțin șocat pentru că noi doi de obicei nu vorbim. Știam că ceva nu e în regulă”, spune Nick. S-a dus în dormitor unde era strânsă familia – tatăl, fratele și cele două surori, dintre care una geamănă. Doar mama lipsea. Era plecată la muncă în străinătate. „Spune tot, mi-au zis. Ce să mai spun dacă ei deja știau?”.
„Voiam să-l salvez”
Au aflat că e gay de la sora mai mare. Cu câteva zile înainte, fusese la ea acasă unde se conectase pe laptopul ei pe o aplicație de dating pentru persoanele gay. În timp ce căuta un hookup, s-a luat curentul și laptopul s-a închis. A trebuit să plece acasă fără să șteargă urmele. Când a revenit curentul, sora lui i-a găsit contul. Le-a spus tuturor ce a văzut. Și azi, ea spune că atunci i s-a părut inacceptabil. „Voiam să-l salvez”.
Apoi, tatăl și fratele lui l-au dus la o farmacie unde au cerut „hormoni bărbătești”, adică testosteron, care se găsește sub formă de pastile sau injectabil. „M-au injectat cu hormoni să mă facă bărbat”.
Terapia cu testosteron este folosită în cazul în care se constată o deficiență de testosteron în urma unor analize și există simptome precum „scăderea libidoului, disfuncție erectilă, stare de spirit deprimată, anemie, pierderea masei musculare și osoase”, se arată într-un studiu realizat de Societatea Americană de Andrologie.
În cazul persoanelor din comunitatea LGBTQAI+, testosteronul este folosit de către persoanele care se confruntă cu tulburare de gen, mai precis de bărbați transgender, prezintă un alt studiu.
Nick nu era însă diagnosticat cu niciuna dintre aceste tulburări. „Au vrut să mă schimbe, să îmi placă femeile”, mai spune el.
Nicu a făcut liceul în alt sat față de cel în care locuia și în cursul săptămânii stătea la internat. După ce tatăl și fratele său au aflat de orientarea lui sexuală, nu l-au mai lăsat să meargă la liceu o perioadă, ci îl luau cu ei la muncă, la un atelier auto. La liceu oricum nu prea avea prieteni care să se îngrijoreze de el, iar profesorii erau obișnuiți cu el chiulind. Deci, nimeni nu a luat vreo măsură. „Când veneam de la muncă, îmi dădeau mai multă muncă acasă ca să fiu ocupat, să nu mă gândesc”.
38% dintre moldoveni
consideră că persoanele homosexuale ar trebui pedepsite, iar 71% cred că ar trebui să nu poată înfia copii, potrivit unui studiu realizat de Comisia Europeană în 2018.
De asemenea, unii respondenți, participanți la focus grupuri, cred că persoanele gay ar trebui izolate de societate, „să fie puși pe o insulă”.
În același timp, în România 1 din 10 părinți ar rupe legătura cu copilul dacă ar află că este homosexual sau transgender, arată un studiu realizat de asociația Mozaiq în 2023.
Cu toate acestea, 38% dintre români au o atitudine de susținere sau neutră față de legalizarea căsătoriilor gay, iar 69% consideră că persoanele LGBT+ contribuie la bunăstarea societății.
„Nu puteam să mă lupt cu ei. Nu aveam niciun cuvânt, nicio putere”
Adolescentul a ajuns să fie prizonier într-o lume din care nu credea că va putea ieși. El știa că homosexualitatea nu e boală care se poate trata, dar era nevoit să se prefacă că „se face bine”. Era ascultător, nu mai intra pe aplicații de dating, își ajuta familia prin gospodărie. Toate astea însă, ca să poată scăpa de sub supraveghere.
Asociația Americană de Psihologie și Psihiatrie susține că homosexualitatea este o orientare sexuală normală, la fel ca oricare alta și nu este în niciun fel asociată cu vreo tulburare mintală. Practic, nefiind o boală, homosexualitatea nu se poate trata.
Totuși, încă există țări din lume în care homosexualitatea e privită ca o boală de mulți medici, potrivit unui raport european. Este vorba despre Ungaria, Italia, Bulgaria, Lituania, Polonia sau Slovacia.
„Mă prefăceam. De dragul lor”. Le-a spus că dacă îl lasă să meargă din nou la liceu va învăța și va face sport. „Voiau să fiu bărbat. Nu puteam să mă lupt cu ei. Nu aveam niciun cuvânt, nicio putere”.
„Hai cu mine/Sau nu vii?” – vers din poezia „Hai cu mine”
L-au lăsat să meargă la liceu după câteva săptămâni, dar Nicu nu s-a ținut de promisiuni. Mergea în Chișinău unde se întâlnea cu băieți găsiți pe aplicațiile de dating. Așa și-a cunoscut prima iubire. „Ne-am văzut, ne-am simțit bine, m-am îndrăgostit, m-am atașat de el”, mărturisește Nick cu o umezeală în colțul ochilor. După opt ani încă se gândește la el. „Mi-a spus că pentru el a fost o joacă și cumva m-a folosit. Eu mă dădeam cu capul de pereți după el”.
Familia a aflat de la sora lui geamănă că pleacă de la liceu ca să se întâlnească cu alți băieți, iar apoi constrângerile în familie au revenit. De aceea, într-o zi, Nicu a fugit de acasă în Chișinău. A stat o săptămână, timp în care a dormit în parc, pe unde apuca. L-a prins ploaia și a răcit rău. A fost nevoit să se întoarcă acasă.
Azi, acasă nu mai e în Moldova. E la aproape 500 de kilometri, în București, unde locuiește cu Radu* și Mihnea*. Aici a găsit ceva mai important: familia pe care n-a simțit că a avut-o, care nu l-a acceptat. Și pe ei i-a întâlnit pe Grindr, o aplicație de dating pentru persoanele gay, în excursiile pe care le făcea în România după ce a împlinit 18 ani. Lucrurile între ei s-au întâmplat repede: s-au întâlnit într-o seară, iar ziua următoare cei doi trebuiau să meargă la un seminar al companiei Amway în Bacău. L-au luat pe Nick cu ei.
„M-a dat cu capul de perete de câteva ori și mi-a dat câțiva pumni în față și niște palme”
În noiembrie 2023 sunt toți trei la un alt seminar Amway. De data asta, sunt și eu. Nick spune că e parte din „afacere” și e foarte atent la tot ce spun invitații la seminarul care durează șase ore. Adesea e singurul din sală care aplaudă la ce aude pe scenă. E îmbrăcat într-un costum bleumarin, care pare că îi e puțin mare pentru cele 49 de kilograme, câte are acum. În urechi are cercei albaștri, a căror culoare se prelinge în ochi. Merge drept, cu pași destul de mari.
Nick Dutcovschi
Amway funcționează după principiul Multi Level Marketing (MLM). Practic, se bazează pe crearea unei rețele de cumpărători ale produselor create de companie.
La seminar își notează ideile care-i plac într-o agendă în care a scris de mână, pe fiecare pagină, zilele din an. Spre final, e invitat și el pe scenă, fiind premiat pentru un număr de puncte pe care l-a obținut de la ultima lor întâlnire. Radu și Mihnea îl felicită și încurajează. Îl bat ușor pe spate. Iar Nick le aruncă, din când în când, câte o privire și un zâmbet, întorcându-și chipul osos spre ei.
A durat ani până când familia să îi accepte orientarea sexuală. Și au mai fost episoade de violență din cauza acestui lucru, „Fratele meu s-a enervat și a venit și m-a dat cu capul de perete de câteva ori și mi-a dat câțiva pumni în față și niște palme. Mi-au spus că dacă nu fac ce spun ei, o să mă scoată gol pe stradă. A fost cea mai grea perioadă din viața mea”, îmi povestește Nick într-o altă întâlnire, la o cafenea de la Politehnică, în timp ce rupe în bucăți mici, mici, hârtia în care era paiul pentru băutură. L-au pus să spună că a fost violat și că din această cauză îi plac bărbații. A refuzat, nefiind în concordanță cu valorile lui. Și a plătit pentru asta.
Nu i-a întrebat niciodată de ce nu pot să înțeleagă că nu e bolnav sau că nu e o alegere. Dar crede că familiei îi era rușine de ce va spune lumea. Și sora lui cea mare, azi, confirmă. Din mass-media, din societate, au adoptat aceste credințe care l-au făcut să fie violenți cu el.
„Îmi doresc să pot să zbor din nou” – vers din poezia „Tu ești scânteia”
De asta, acum se vede cu familia lui doar de câteva ori pe an. În restul timpului e la București, alături de Radu și Mihnea și nu pleacă fără ei. E așa de la prima întâlnire, după ce Radu s-a mutat cu el în chirie în Chișinău pentru ca Nick să-și poată finaliza liceul. În acea perioadă, a mai mers acasă în vizită cu o singură condiție: să fie primit și Radu. „Vin cu el sau nu vin deloc”, le-a spus părinților. Și au mers amândoi. Asta nu înseamnă că relația lui Nick a fost îmbrățișată. „Chiar și în timpul relației spuneau că lasă că o să treacă și perioada asta, o să-ți găsești o fată, o să faceți o familie”.
Dar cum se spune că timpul le rezolvă pe toate, și familia lui Nick a înțeles că nu se mai poate opune orientării sale sexuale. Azi, sora lui cea mare spune: „Ne raportăm ca la ceva obișnuit, normal”, când vine vorba de relația celor trei.
Anul ăsta, Nick și-a dus părinții la mare. Spune că ăsta era un alt vis de-ale lui, să-i poată duce să vadă marea pe care n-o văzuseră niciodată. Și au mers toți cinci. El, Radu, Mihnea și părinții. Dar nu se oprește aici. Următorul scop, pentru o altă vară, e să-și reunească întreaga familie la mare – părinți, frați, nepoți. Nu are resentimente și își vizitează părinții o dată la două, trei luni.
„Căci la cât am îndurat/Nimeni nu îmi știe oful” – vers din poezia „Eu nu sunt”
Rănile lui Nick nu s-au vindecat încă de tot, dar ca să-și aducă aminte că a putut să meargă mai departe după ce a trecut prin atâtea, și-a tatuat o pasăre Phoenix pe antebrațul drept. Mai are un tatuaj, o mască și trei trandafiri. „Am învățat în timp că dacă intri într-o relație cu o persoană care poartă măști, și oricine poartă măști, tu te îndrăgostești de masca respectivă și după aceea, când ajung să cadă toate măștile, vezi cum e persoana cu adevărat”, îmi explică.
Deși relația pe care o are acum i-a dat speranța de a visa, Nick simte în continuare că nu poate să își atingă potențialul maxim. „Sunt mentorii mei, sunt iubiții mei, sunt prietenii mei. Și în același timp sunt ca un fel de părinți, pentru că m-au protejat. Foarte mult m-au protejat.
La un moment dat am ajuns să urăsc chestia asta pentru că n-am putut să evoluez, să depășesc eu provocările”.
Acum însă, visurile lui Nick încep să se contureze: tocmai ce a absolvit un curs de antrenor de fitness și a început procedurile pentru a avea dantura pe care și-o dorește. „Perfectă”, cum îi spune el. Visează să câștige mașina pe care și-o dorește, căci s-a înscris la un concurs pentru asta. În rest, cu visurile pe care le are în telefon, în poze deocamdată, și cu dorința de a fi autentic, știe că va bifa ce și-a propus, inclusiv dorința de a publica o carte cu poezii. Poezii prin care exprimă ce simte, ce gânduri are, ce îl apasă, ce visează și cum construiește ori cum iartă.
*Numele partenerilor lui Nick au fost schimbate pentru protejarea identității acestora.
Portretul a fost realizat în cadrul seminarului de Jurnalism Narativ din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu sprijinul profesorilor Luiza Vasiliu și Cristian Lupșa.
Foto: Vlad Chirea
