Doisprezece dintre membrii lotului olimpic de matematică din 1988 au apărut într-o postare a lui Nicușor Dan pe Facebook. O jurnalistă i-a căutat: care mai sunt în țară, care au plecat, ce s-a întâmplat cu acești „olimpici”. Și abia acum povestea lor ne vorbește nouă și e oglinda în care ne reflectăm.
Ce vedem? Vedem doisprezece adolescenți care provin, mai toți, din familii modeste sau medii. Opt, poate nouă, poartă cămașă, însă frezele lor nepotrivite („căciuli” specifice anilor ’80) și căutătura, mai ales căutătura, trag a sărăcie și suspiciune.
Sunt niște amărâți acești adolescenți, asta ne strigă imaginea de față. Niște amărâți care s-au strâns să fie pozați pe un teren viran împrejmuit cu garduri, în fața unui bloc oarecare. „Amărâți” eram noi toți.
Unii nu prea înțeleg ce li se întâmplă – ce căutăm noi aici? –, dar ceea ce frapează e ținta: nici unul nu o ratează.
Nimeni nu se uită în altă parte: toți sunt concentrați pe acel moment și nimic nu-i desparte. Se țin pe după umeri, deopotrivă drepți și firavi, precum copăcelul singuratic de alături.
Potențialul României, într-o imagine: acești adolescenți, dintre care unii par “de căpătat”, sunt printre cele mai strălucite minți ale celei mai numeroase generații din istoria României, decrețeii.
Sunt doisprezece dintre membrii lotului olimpic de matematică din 1988. Lotul lărgit, așa i se spune, iar cine ajunge să facă parte din acest grup este considerat ca având “tot viitorul înainte”.
Suntem în 1988, nu uitați: nimeni nu speră, nici pe departe, că Epoca de Aur se va sfârși.
Mai e un an până la revoluție, orașele mari sunt închise la repartiție, iar tot ce poate visa un olimpic la matematică e ca după absolvirea facultății să prindă un orășel din care, ulterior, după câțiva ani, să se transfere într-un centru universitar.
Momentan, acești copii nu visează decât să rămână în lotul restrâns, cel de șase, și să participe la Olimpiada Internațională. O medalie ar fi ceva peste fire.
O medalie la „Internaționala de Mate” este trofeul suprem pentru generația decrețeilor.
Potențialul României, într-o imagine: jumătate dintre acești copii cu freze ridicole și haine ponosite, dar care văd demonstrații originale la cele mai grele probleme de analiză și algebră, se vor autoexila.
Mai toți vor studia în străinătate, salvați de o revoluție improbabilă și de un înger căruia nu-i suntem îndeajuns de recunoscători.
După 35 de ani de la această imagine, România a luat locul 4 la Internaționala de Mate. Oare ce vor face olimpicii de azi? Câți vor pleca și câți se vor întoarce?
Care ar fi trofeul suprem pentru această nouă generație când ea își aruncă propria capsulă a timpului într-un viitor în care, coincidență amară, nu îndrăznim să visăm că am merita mult mai mult?
