O frenezie imobiliară demarată în Palermo în anii 1950-1960 de politicieni, oameni de afaceri și Mafie cu acordul tacit al populației a dus la construirea a zeci de mii de noi apartamente, în blocuri de proastă calitate, într-un efort care a presupus nu numai mutilarea parțială a orașului, dar și betonarea unei mari porțiuni a Conca d’Oro, câmpia paradisiacă aflată între mare și munți, centura verde a orașului sicilian.
Păduri de blocuri de apartamente au apărut în Palermo și în zona verde din împrejurimi după Al Doilea Război Mondial, într-o campanie dezlănțuită de construcție, pornită în numele progresului social, care are efecte nocive și în ziua de azi.
În vreme ce noile locuințe erau în mod evident necesare, în condițiile creșterii rapide a populației, rezultatul dezvoltării dezechilibrate s-a dovedit a fi dramatic, potrivit specialiștilor.
Vastele livezi de lămâi, mandarini și portocali din Conca d’Oro, un teren legendar pentru fertilitatea sa, aflat lângă oraș, au dispărut în mare parte, fiind acoperite de ciment.
Micile sate de lângă Palermo au dispărut și ele, dizolvate în periferiile gri ale orașului, a explicat într-un studiu dedicat fenomenului profesorul Vincenzo Scalia, de la Universitatea din Florența, specializat în criminologie și în afacerile Mafiei.
Orașul însuși a fost direct afectat. Pe de o parte, strategia a dictat ca centrul vechi, cu palatele sale baroce și străduțele din vremea arabilor, să fie lăsat în paragină, în loc să fie reabilitat.
Un plan alternativ care propunea extinderea orașului spre sud-est a fost ignorat. Asta din simplul fapt că interesul financiar era de a construi pe terenurile controlate de Mafie.
În același timp, numeroase clădiri istorice, palate în stil Art Nouveau, au fost demolate pentru a face loc altor blocuri de apartamente.
Rezultatul: Mafia a câștigat mulți bani și împreună cu politicienii creștin-democrați și-a consolidat controlul asupra teritoriului, zona verde de lângă Palermo a fost masacrată, iar orașul s-a dezvoltat haotic, cu efecte economice vizibile până azi.
În toată perioada de explozie imobiliară, foarte puțini au insistat să se opună, o excepție notabilă fiind cea a ziarului L’Ora.
L’Ora a început să scrie unele dintre primele articole împotriva Mafiei și a găsit și cuvintele care sintetizează perfect evenimentele și care au rămas în istorie: „Sacco di Palermo”, mai mult decât o transformare defectuoasă, o adevărată „prădare” a orașului.
În vreme ce „sacco di Palermo” a fost subiect în cadrul proceselor împotriva Mafiei, puțini au plătit cu adevărat pentru ce s-a întâmplat.
Construcțiile au continuat până în anii 1980-1990, iar presa italiană scrie constant că și micile porțiuni verzi rămase intacte ar putea fi și acum în pericol, dacă nu primesc un statut special de protecție.
Livada de mandarini din Ciaculli, o rămășiță a Conca d’Oro. Sursa: Profimedia
Mirosul florilor de portocal
Profesorul Scalia a crescut în Palermo și a fost personal interesat de fenomenul care i-a afectat orașul.
„Tatăl meu îmi povestea că primăvara era anunțată de florile de portocal care învăluiau orașul. Era ceva ce nu-mi puteam imagina”, a explicat el pentru Libertatea, cu referire la livezile care acopereau câmpia odinioară neocupată de betoane.
Mai puțin de 30% din suprafața verde a Conca d’Oro respiră în prezent, potrivit estimărilor. Restul e asfalt. Notabil, a subliniat profesorul, este că totul s-a făcut cu acordul majorității și în mare parte sub acoperirea legii.
„Paradoxul în legătură cu distrugerea orașului Palermo este că aceasta a fost legală. Orașul vechi a fost bombardat (în timpul războiului). Deci era nevoie de 150.000 de locuințe. În loc să reconstruiască orașul vechi, ei au decis să-l lase să decadă. De ce? Pentru că în acest fel, aveau justificarea pentru a construi clădiri noi”, a spus Scalia.
În mod bizar, construcțiile au început inițial la sfârșitul anilor 1950 pe mici proprietăți aflate în afara orașului, dar nu neapărat în zonele adiacente. Primii locatari se minunau de distanța dintre locuințele lor și oraș, de izolare, de lipsa de facilități și infrastructură.
Ideea acestor noi apartamente a fost aceea de a crește prețul marilor proprietăți care se aflau între ele și oraș, a explicat Scalia.
Rețelele de utilități publice și drumurile care au fost construite pentru a conecta noile zone traversau aceste mari proprietăți care aparțineau aristocrației și burgheziei și erau administrate în numele acestora de către Mafie.
„Prețurile acestor terenuri au crescut foarte mult. În același timp, de când Palermo a devenit cartierul general al guvernului regional, mulți oameni au imigrat din restul Siciliei.
Așadar, cererea de apartamente noi a fost foarte mare. Prin urmare, a fost necesar să se construiască aceste noi clădiri”, a explicat profesorul.
„Unde s-au construit noile clădiri? Pe aceste terenuri, ale căror prețuri au crescut vertiginos”, a spus el.
Confruntați cu datorii, într-un proces de disoluție, aidoma personajelor din „Ghepardul”, romanul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa, aristocrații care dețineau terenurile voiau să vândă proprietățile pentru a face bani.
Oamenii de afaceri și mafioții voiau să construiască pe ele. Iar sicilienii de rând voiau să cumpere, dornici să locuiască în apartamente noi.
Prin urmare, autoritatea din Palermo, controlată de aristocrați și de politicieni care aveau interese directe în proiecte – printre care creștin-democrații Salvo Lima și Vito Ciancimino, a aprobat în 1959 un masterplan care prevedea construirea de clădiri înalte, de mare densitate pe aceste terenuri.
Piața a devenit atât de profitabilă încât și proprietarii terenurilor care ar fi trebuit să rămână verzi, livezi sau grădini, au vândut, iar acestea au fost acoperite abuziv de noi blocuri.
A fost furtuna perfectă.
„Sacco di Palermo”
Proiectat inițial pentru a fi răcorit de briza mării, recirculată după contactul cu munții înconjurători, Palermo a fost înghesuit cu blocuri turn care blochează circulația aerului și rețin căldura sufocantă, au explicat specialiștii în urbanism.
Numeroase golfuri pitorești au fost distruse de deversarea materialelor de construcție.
Cele mai multe dintre vechile vile din secolul al XVIII-lea în jurul cărora se dezvoltaseră plantațiile de citrice au fost fie rase de pe fața pământului, fie abandonate sau înconjurate de blocuri.
Dezvoltarea a avut un impact negativ și asupra structurii sociale și economice a „borgatelor”, micile localități semi-rurale aflate la marginea orașului. Capacitățile agricole și de pescuit ale acestora au fost distruse.
Relațiile strânse care legau comunitatea locală au dispărut, deoarece majoritatea localnicilor s-au mutat și ei în noile clădiri. Transformarea masivă a dus în cele din urmă la crearea unor locuri lipsite de orice identitate economică sau urbană, a observat Scalia, în studiul său.
Cartierele de blocuri din orașul Palermo Foto: Profimedia
Nu au fost construite facilități pentru a îmbunătăți calitatea vieții în zonele nou apărute. Nu s-a făcut nicio încercare de a promova dezvoltarea unei comunități sociale în rândul locuitorilor.
Dezvoltatorii imobiliari s-au dezlănțuit și în zona urbană, de-a lungul Viale della Liberta. Cu ajutorul unor derogări redactate în grabă sau încălcând legea, constructorii au dărâmat numeroase palate Art Nouveau și au asfaltat multe dintre parcurile orașului, ridicând în loc blocuri de apartamente.
Vila Deliella, una dintre cele mai importante clădiri ale arhitectului sicilian Ernesto Basile, a fost demolată în toiul nopții, în decembrie 1959, cu puțin timp înainte de a intra sub protecția legilor de conservare istorică.
Ar fi trebuit să fie scutită de o astfel de soartă, mulțumită statutului său de clădire cu valoare arhitecturală, dar autoritățile locale au folosit o chichiță tehnică pentru a ridica protecția.
Buldozerele au sosit așa de repede încât nimeni nu s-a mai putut opune. Ironic, permisele de construire pe locul eliberat nu au mai sosit niciodată. Locul vilei a rămas gol, apoi a fost ocupat de o parcare.
Toată această campanie a ignorat variante alternative de dezvoltare precum planul arhitectului Paolo Bonci, care prevedea extinderea spre sud-est a orașului, spre Bagheria. Explicația: terenurile controlate de mafioți se aflau în partea celalaltă.
Unul dintre obiective era dezvoltarea spre viitorul aeroport Punta Raisi (acum numit Falcone Borsellino).
Aeroportul a fost deschis în 1960 în Cinisi (la nord-vest de Palermo), deoarece acest lucru corespundea intereselor financiare ale liderului mafiot Tano Badalamenti, care locuia în zonă. Asta deși mulți experți au criticat poziționarea geografică nefavorabilă.
La sfârșitul anilor ’70, șeful mafiot Michele Greco a pus ochii pe Pizzo Sella, un promontoriu din golful Palermo care domină orașul și plaja Mondello. Potrivit procurorilor, Greco și-a dat binecuvântarea pentru construcția a 314 vile ilegale.
Când autoritățile au început să ancheteze ilegalitățile, era deja prea târziu. Jumătate fuseseră construite. Peisajul rămas este dezolant.
Toți pentru „progres”
O coaliție de forțe a stat în spatele acestui efort neîngrădit de construcție. În primul rând, Mafia, care a beneficiat din toate punctele de vedere – din corupția politicienilor, din parteneriatele cu dezvoltatorii, din activitatea de extorcare, din contrabandă și, în cele din urmă, din forța pe care a câștigat-o.
Apoi, au fost politicienii pe care Mafia îi controla. Unul dintre ei, creștin-democratul Vito Ciancimino, aflat de fapt undeva la granița dintre politică și crimă organizată.
Născut în faimosul sat Corleone, și direct asociat cu Mafia siciliană, el a fost consilier pentru lucrări publice (1959-1964), pe vremea când Salvo Lima, reprezentantul lui Giulio Andreotti (viitor premier), era primarul orașului Palermo.
Alături de Lima, Ciancimino este unul dintre principalii responsabili pentru distrugerea Conca d’Oro și a clădirilor istorice. În cinci ani, a semnat 4.000 de avize de construcție, dintre care peste 2.000 pe numele a trei pensionari care nu aveau o legătură reală cu afacerile, potrivit The Guardian.
El era sincer cu privire la mita pe care o lua. Dacă creștin-democrații aveau 40% din voturi, ei aveau dreptul la 40% din contractele de construcție, a explicat el.
Italia pur și simplu nu ar funcționa fără mită, le-a spus el polițiștilor: „Este ca și cum cineva ar vrea să scoată una dintre cele patru roți ale unei mașini”.
Ciancimino a fost arestat în 1984 și condamnat pentru numeroase acte de corupție și asociere cu Mafia la 13 ani de închisoare.
A rămas celebru, și-a amintit Scalia, momentul în care judecătorul Giovanni Falcone l-a întrebat de ce a permis demolarea palatelor istorice pentru construirea unor clădiri anonime. „Onorată instanță, eu sunt din Corleone, nu din Palermo. Nu știam că acelea sunt monumente”, a răspuns Ciancimino.
În vreme ce Salvo Lima a fost asasinat în 1992 de mafioți, care se simțeau trădați de acesta și de șeful lui, Giulio Andreotti, Ciancimino și-a sfârșit viața relativ liniștit, cu o avere uriașă, în arest la domiciliu, în locuința sa luxoasă.
Dincolo de legăturile cu mafia, politicienii aveau și alte scopuri. Noile clădiri ofereau locuințe pentru clasa conducătoare și pentru noua clasă mijlocie de funcționari publici care, grație recrutării clientelare gestionate de Democrazia Cristiana, partidul creștin-democrat, asigurau partidului catolic un electorat devotat.
Existau însă și interesele clare ale oamenilor obișnuiți. Construcțiile s-au făcut în numele progresului – oamenii avea pur și simplu nevoie de un acoperiș deasupra capului.
Imagine panoramică cu orașul Palermo Foto: Profimedia
Apoi erau locurile de muncă. „Șomerii lucrau în industria construcțiilor. Și gândiți-vă câți profesioniști au trăit din asta. Gândiți-vă la arhitecți, gândiți-vă la ingineri, la topografi”, a subliniat Scalia.
„Gândiți-vă la băncile care au împrumutat banii pentru ipoteca celor care au cumpărat, sau au finanțat dezvoltatorii”, a adăugat el.
Concluzia este că, deși „sacco di Palermo” a fost rezultatul unei alegeri bazate pe obiective pe termen scurt, cu un impact negativ pe termen lung asupra geografiei și societății, acesta a fost, în mod paradoxal, posibil doar prin utilizarea unei idei de progres, susținută de sprijinul politic, a observat profesorul.
Un ziar critic și bazele rezistenței anti-Mafia
A existat o opoziție, deși una redusă și marginalizată. Ziarul L’Ora a fost probabil primul care a scris împotriva Mafiei. După o serie de anchete publicate în 1958 despre Luciano Leggio, șeful Mafiei, o bombă a explodat în fața redacției, distrugând parțial tipografia.
Două zile mai târziu, L’Ora a apărut din nou pe piață, cu un titlu pe prima pagină care anunța: „Mafia ne amenință, ancheta continuă”.
Ziarul este cel care a subliniat de la început că procesul de dezvoltare imobiliară din Palermo este în neregulă, notează profesorul Ciro Dovizio de la Universitatea din Milano, într-o analiză dedicată rolului jucat de L’Ora.
„Il sacco di Palermo” a fost chiar titlul unei investigații în trei părți publicate în iunie 1961, chiar dacă rolul Mafiei în speculațiile imobiliare nu era clar la acea vreme.
În 1962, Mario Farinella, care avea să ajungă redactor-șef, a publicat o investigație pe tema violențelor asociate cu procesul de construcție, o sugestie a amestecului crimei organizate.
Tot L’Ora a scris despre așa-numitul consorțiu VALIGIO – colaborarea dintre Francesco Vassallo, un dezvoltator care avea legături cu Mafia, și politicienii creștin-democrați Salvo Lima și Giovanni Gioia.
Farinella, a amintit și profesorul Scalia, a observat însă că Lima, Ciancimino, Gioia, care erau principalii politicieni din Palermo, nu sunt singurele persoane responsabile pentru distrugerea orașului. El a acuzat conformismul intelectualilor care au preferat să tacă.
L’Ora nu a putut opri de unul singur distrugerea orașului.
În final, scrie Dovizio, ziarul a pus însă bazele opoziției față de Mafia. L’Ora a contribuit de altfel la constituirea Comisiei parlamentare de anchetă privind Mafia în Sicilia, în condițiile în care primele propuneri legislative în acest sens au apărut după atentatul din 1958 împotriva redacției.
Clădiri din centrul istoric al orașului, lăsate în paragină Foto: Profimedia
Palermo, azi
Zona centrală a orașului Palermo are și azi o frumusețe aparte, în ciuda tuturor suferințelor și a neglijării. Efectele procesului de distrugere a orașului sunt însă vizibile. Posibilitățile de dezvoltare s-au redus semnificativ, spun specialiștii.
În prezent, 80% din terenul din Palermo este ocupat de apartamente. Facilități precum școli, spitale și centre civice sunt acum adesea găzduite în blocuri de apartamente care nu au reușit să găsească un cumpărător, a explicat Scalia în studiul său.
Nu a mai rămas spațiu pentru construirea unui centru de afaceri, a unui parc științific și tehnologic, a unei zone industriale sau a oricăror alte facilități care ar permite orașului Palermo să joace un rol în economia globală contemporană, a spus el.
Portul, centrul de conferințe și șantierul naval nu pot fi extinse din cauza restricțiilor de spațiu.
În plus, orașul s-a confruntat multă vreme cu probleme grave rezultate din lipsa unei rețele funcționale de transport public. Majoritatea populației se bazează în mare măsură pe mașinile personale, iar orașul este extrem de congestionat.
Municipalitatea a început un proces de regenerare urbană, dar lucrurile merg greu. Centrul vechi este încă parțial în paragină, palate incredibile stau să se prăbușească.
Piața Vucciria, cea mai veche din Palermo, nu mai există cu adevărat, s-a transformat într-un loc de petrecere, cu baruri și cafenele, într-o zonă parțial ruinată.
Nociv pentru oraș, „sacco di Palermo” a fost în schimb un moment decisiv pentru Mafia, care a arătat că este capabilă să modifice în profunzime spațiile urbane și să devină un agent de transformare a orașului, exprimându-și în mod material prezența în teritoriu.
Cum s-a extins orașul Palermo din 1954 până azi. Sursa. Municipalitatea Palermo/Palermo Atlas
Procesul de dezintegrare a orașului i-a distrus fibra socială și a împiedicat dezvoltarea spiritului civic pentru următorii ani – oferind Mafiei un alt avantaj, dincolo de profitul financiar imediat.
„Dacă trăiești într-o comunitate, în relații apropiate cu rudele tale, cu prietenii, cu colegii tăi, probabil că este mai greu pentru crima organizată să te atragă”, a observat Scalia.
„Dar dacă ești total dezrădăcinat, trăiești în zone pustii, lipsite de orice identitate, lipsite de orice loc de agregare și în căutarea supraviețuirii, este mult mai mai ușor pentru crima organizată să te recruteze”, a spus el.
„Interesul lor principal era acela de a face bani, bineînțeles. Dar a fost, de asemenea, și convenabil pentru ei să elimine orice obstacol în calea hegemoniei lor din oraș”, a mai spus Scalia.
