Prelungirea arestării preventive a lui Dumitru Buzatu se rejudecă astăzi, după ce Curtea de Apel Iași a stabilit că Tribunalul Vaslui a viciat procedura

Prelungirea arestării preventive a lui Dumitru Buzatu se rejudecă astăzi, după ce Curtea de Apel Iași a stabilit că Tribunalul Vaslui a viciat procedura

În motivarea deciziei de rejudecare, Curtea de Apel Iași arată că judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului Vaslui nu a respectat dispozițiile privind citarea. Dacă DNA nu ar fi formulat cererea de prelungire a măsurii preventive cu 13 zile mai devreme înaintea expirării termenului, Dumitru Buzatu urma să fie pus în libertate.

Procurorii DNA au solicitat Tribunalului Vaslui, pentru a doua oară, prelungirea arestării preventive în cazul lui Dumitru Buzatu pe 10 noiembrie, în condițiile în care măsura urmează să expire pe 23 noiembrie. Propunerea DNA s-a judecat pe 13 noiembrie, iar judecătorul de drepturi și libertăți al instanței din Vaslui și-a luat răgaz două zile pentru deliberare.

Pe 15 noiembrie, instanța a anunțat prelungirea arestării preventive în cazul lui Dumitru Buzatu și înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul expertului Radu Judele.

Greșeli în soluție, după două zile de gândire

La scurt timp după pronunțarea sentinței, același judecător care a soluționat cererea constată că a greșit temeiurile juridice, indicând articole greșite din Codul ce Procedură Penală. Astfel, pe rolul instanței în aceeași zi este înregistrată un nou dosar având ca obiect ”îndreptate eroare materială”, pe care judecătorul l-a soluționat rapid modificând articolele indicate inițial la prelungirea măsurii arestării preventive. Sesizând vicierea procedurii, DNA a contestat decizia. La fel și Dumitru Buzatu.

Dosarul a fost înaintat Curții de Apel Iași pe 16 noiembrie, însă judecarea dosarului a fost amânată pentru 20 noiembrie întrucât „unul dintre judecătorii de drepturi şi libertăţi din compunerea completului se află în imposibilitatea de a participa la termenul din data de 17 noiembrie”.

Luni, instanța de control judiciar, constatând vicierea procedurii de către instanța de fond a dispus rejudecarea. Dosarul a fost trimis în regim de urgență la Vaslui, unde astăzi judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului va rejudeca propunerea DNA.

Prins cu geanta de bani după o partidă de pescuit

Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv pe 23 septembrie după ce a fost prins de DNA în flagrant cu o geantă în care avea 1,25 de milioane de lei. Banii i-a primit, în timpul unei partide de pescuit, de la omul de afaceri vasluian Emil Savin.

Suma reprezenta 10% din valoarea unui contract de achiziție publică firma controlată de Savin îl încheiase cu Consiliul Județean Vaslui și care avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județ.

DNA în acuză pe Buzatu că a blocat plata pentru lucrările efectuate pentru a se asigura că primește 10% din valoarea acestora.

În urma arestării sale, Dumitru Buzatu a fost exclus din PSD și suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui. 

 
  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *