Președintele Tadjikistanului cere populației „să aibă până la doi ani de rezerve alimentare” din cauza schimbărilor climatice

Președintele Tadjikistanului cere populației „să aibă până la doi ani de rezerve alimentare” din cauza schimbărilor climatice

Preşedintele tadjic Emomali Rahmon a cerut să se facă tot posibilul pentru „a proteja siguranţa alimentară a ţării” pe fondul schimbărilor climatice în fața cărora statul din Asia Centrală este în mod special vulnerabil, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Fiecare familie ar trebui să aibă până la doi ani de rezerve alimentare. (…) Din cauza schimbărilor climatice şi a încălzirii, situaţia socioeconomică a lumii se deteriorează, populaţia este în creştere, la fel ca nevoile alimentare”, a spus Emomali Rahmon, într-un discurs transmis duminică.

De asemenea, președintele a cerut cetățenilor să „ecologizeze ţara”, să „muncească din greu” şi să „utilizeze eficient apa şi pământul”.

Conform datelor Programului Alimentar Mondial (PAM), 30% din populaţia de aproximativ 9 milioane de locuitori din Tadjikistan suferă de subnutriţie.

Pentru această țară muntoasă, agricultura este un sector esențial, însă solul se deteriorează, iar în contextul schimbărilor climatice, resusele de apă sunt în scădere. Cu toate acestea, președintele este întâmpinat frecvent cu munți de fructe în timpul vizitelor sale prin țară.

Condus de la căderea URSS de Emomali Rahmon, care nu are opoziție pe scena politică, Tadjikistanul are o economie fragilă, fiind considerat cel mai sărac stat dintre cele 15 foste republici sovietice.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *