Primii români evacuaţi din Fâșia Gaza au aterizat în România. Premierul Marecel Ciolacu: „Au fost recuperaţi 129 de români”

Primii români evacuaţi din Fâșia Gaza au aterizat în România. Premierul Marecel Ciolacu: „Au fost recuperaţi 129 de români”

93 de români au ajuns miercuri seara, la Bucureşti, după ce au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Evacuarea acestora vine la o o lună după ce gruparea palestiniană a început războiul asupra Israelului.

UPDATE ora 22:10. “Am transmis un semnal foarte clar că statul român nu lasă niciun român în urmă. Au fost recuperaţi 129 de români, atât români cu cetăţenie română din România, cât şi români din Republica Moldova”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

UPDATE ora 21:55. Avionul a aterizat la Baza 90 Transport Aerian Otopeni.

Cursa specială TAROM care i-a adus pe primii 93 de români evacuați din teritoriul controlat de Hamas a aterizat la Baza 90 Transport Aerian Otopeni. La bordul aeronavei se află și premierul Marcel Ciolacu, care a mers în Egipt pentru a-i întâmpina pe români.

“Cei 93 de cetățeni români și familiile acestora au fost preluați din punctul de trecere a frontierei Rafah de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt și sunt însoțiți până la Cairo de către o echipă mobilă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză a MAE”, a transmis MAE, în noaptea de marți spre miercuri, 7 spre 8 noiembrie.

Inițial, 103 români primiseră permisiunea să plece din teritoriul controlat de Hamas, dar autoritățile de la București nu au explicat de ce numărul celor evacuați a fost redus cu 10 față de numărul celor care au primit permisiunea să iasă din Fâșia Gaza.

Al doilea grup, de 51 de români, care urma să fie evacuat tot astăzi, 8 noiembrie, din Fâșia Gaza, a rămas blocat după ce frontiera Rafah s-a închis, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, ieșirea spre Egipt va fi posibilă la o dată ulterioară, după redeschiderea punctului de trecere Rafah, a mai precizat MAE.

Ministrul de externe, Luminița Odobescu, a declarat că numărul românilor care au cerut evacuarea din Fâșia Gaza a crescut cu peste 40. Astfel, peste 300 de români vor acum să plece, dintre cei aproximativ 350 aflați acolo.

„MAE continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate”, a precizat Ministerul de Externe.

MAE a precizat că situația de securitate din regiunea controlată de Hamas este „complexă și volatilă”, prin urmare planurile de evacuare pot suferi modificări „în funcție de factorii din teren”, pentru ca siguranța românilor să nu fie afectată.

În acest moment, numărul românilor despre care se știe că sunt ținuți ostatici în Fâșia Gaza este de 6. În afara celor 6, alte cinci persoane cu cetăţenie israeliano-română au fost confirmate decedate.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *